De cateva zile bune(cred ca vreo cinci la numar) in care nu mi-am facut cota minima de somn(la mine e de la opt ore in sus), oboseala m-a adus la un alt nivel al filozofiei. Adica am ajuns sa inventez termeni care sa descrie starea existentei mele de acum, felul meu de a fi. Unul dintre acesti termeni este "generos voluntar"!
Cam asta as fi eu. Si e destul de simplu de explicat: dau de la mine, si din mine, tot timpul! Dau si mai mult atunci cand cineva are cutezanta de a cere o cantitate mai mare decat in mod normal! Ma agit mereu pentru a-i multumi si a-i vedea fericiti pe cei din jurul meu. Consum cantitati considerabile de energie cu felul meu de a fi si, pana de curand, nu regretam nimic. La sfarsitul zilei zambeam si ma incalzeam cu gandul la fericirea celor din jurul meu. Ma multumeam sa stiu ca am contribuit si eu cu ceva la aceasta stare.
Tot timpul am considerat ca sunt construit pentru a fi alturist, generos, fericit cand altii sunt fericiti. Dar nu e asa! As putea spune ca, pana acum, a stat ascuns in mine un negustor care, acum, a iesit la iveala. Un "mic afacerist" care a vandut ceva: bucati din sufletul meu. Iar acum, dupa foarte multi ani, vrea sa incaseze contravaloarea acestor bucatele de suflet.
Nu vad nimic rau in a fi recompensat, intr-o mica sau mai mare masura, pentru ceea ce am dat din mine, tinand cont ca "pretul" cerut nu e fix, si nici mare. Mai mult conteaza ceea ce inseamna aceasta rasplata pentru mine. Si chiar conteaza!
Toate acele mici bucatele de suflet pe care as vrea sa le primesc inapoi conteaza foarte mult pentru mine. In decursul acestor ani am tot rupt din mine bucatele de suflet. Unele mai mici, unele mai mari, in functie de ce simteam sau de ce-mi cereau cei din jurul meu. Si am tot rupt, am impartit de bunavoie ce credeam ca am mai bun in suflet sau, dupa caz, orice alta bucatica ce ar fi putut ajuta pe cel de langa mine. Iar acum, am ajuns sa simt ca nu mai am... cu ce sa simt, ca nu mai am suflet!
Si acum ma intreb: daca sunt un "generos voluntar", de ce fac atata caz si de ce nu accept consecintele acestui voluntariat? Raspunsul acestei intrebari o sa va ajute, sper, sa ma intelegeti mai bine.
Am spus mai devreme ca in mine zace un "mic afacerist". Acest afacerist nu vrea sa falimenteze. Vrea sa-si recupereze contravaloarea bucatelelor de suflet oferite celor din jur. Vrea sa mearga pe acest drum, sa primeasca la randul lui alte bucatele de suflet! Toata povestea asta pare putin egoista, dar nu e asa! Eu stiu ca odata incheiata tranzactia, afaceristul se va ascunde, si va reapare "generosul voluntar".
Acum, la incheiere, va las pe voi sa ma judecati. Se spune ca valoarea unui om este data de valoarea celor ce-l inconjoara. Eu cred ca prietenii mei sunt de nepretuit, si de aceea sunt dispus sa ii ajut cum stiu mai bine: oferindu-le bucatele din sufletul meu. Si mai cred ca acest mic troc, pe care ar trebui sa-l faca fiecare, ne ajuta sa crestem, sa fim mai oameni.
~
Acesta nu este un epilog. Este o multumire adusa celor care i-au acceptat in egala masura pe "generosul voluntar" si "micul afacerist", celor care mi-au dat inapoi ceea ce au crezut sau ceea ce le-am cerut atunci cand aveam si eu nevoie.
Sunt cateva persoane carora ar trebui sa le multumesc in mod special, dar cred ca s-ar simti jignite daca as face-o(toti sunteti aproape de inima mea si o sa aveti mereu un loc rezervat in sufletul meu).
Am lasat la sfarsit pe cineva. E o persoana careia, desi la inceput nu i-am acordat nici o sansa, a crezut ca mai exista in mine si altceva decat o javra, ca mai exista o farama de suflet. Si a avut dreptate! Peste ce a gasit a pus putina sinceritate, putina dragoste si, cel mai important, zic eu, o bucata destul de mare din sufletul ei!
Iti multumesc ca esti langa mine, iti multumesc pentru increderea ce mi-o acorzi, iti multumesc ca zambesti!
