Inger vs Diavol

Marchidan!
Inger sau Diavol?

Teoria punctului

Aseara, venind spre casa, ne-am apucat sa facem teoria punctului. Poate e impropriu spus sa facem(sau sa creem). Ma degraba ne-am spus parerile legate de... punct!

Toata aceasta discutie s-ar reduce la urmatoarele afirmatii:
- punctul, ca si forma geometrica, este la baza tuturor formelor si corpurilor geometrice;
- punctul nu are dimensiuni(nu are volum, inaltime, latime, etc. - eu nu stiu sa fi citit pe undeva asemenea chestii).

Cam asta ar fi teoria punctului din punctul meu de vedere(accept critica, mai ales daca este bine argumentata). Urmatoarea faza a discutiei a fost sa ne intrebam cum e posibil ca "ceva"(punctul) care nu are dimensiuni sa creeze ceva care are totusi o dimensiune? "Linia este o multitudine de puncte(asa mai tin eu minte de la geometria din clasa a 6-a) care se intinde de la minus infinit la plus infinit(chestia asta cu infinitul e relativa, dar e totusi o dimensiune general acceptata)".

Si de aici am dezvoltat: segmentul este doar o bucata dintr-o linie, are o dimensine bine definita, dar este si el, la randul, lui construit din niste puncte. Dupa logica mea(care poate fi interpretata ca buna sau rea) geometria se cam duce de rapa. Si eu ma amuz! Ma amuz pentru ca stiu ca nu sunt singurul care s-a gandit la chestia asta, dar nu stiu cati au spus-o in gura mare!

Acum ca v-am facut sa zambiti, vreau sa va fac sa si ganditi. Nu ma leg de matematica, pentru ca niciodata n-am fost bun(era sa pic la BAC din cauza matematicii). O sa va propun alte subiecte de gandire.

Teoria asta a punctului care nu are o dimensiune se muleaza foarte bine pe o alta teorie care se coace in capul meu de ceva timp: cum masori un sentiment? M-am intrebat mereu cum poti sa masori dragostea. Auzeam pe unii si pe altele spunandu-si ce "mult" se iubesc. Bravo lor! Dar cat de mult inseamna "mult"? 6(sase) pe o scara de la 1 la 10? Cat un bloc de zece etaje pe langa un zgarie-nori de 100 de etaje? Cat?

Discutand tema asta in public, am primit diferite raspunsuri, dar nici unul nu m-a satisfacut. De ce simt oamenii nevoia sa spuna chestii de genul "te iubesc mult". Are dragostea diferite scari si valori? Adica un simplu "te iubesc" nu face la fel de mult ca "te iubesc mult"? Inteleg ca e si vorba de afectiune, de faptul ca dragostea te ia pe sus si te face sa spui lucruri traznite, dar totusi!

Am observat ca ne place sa dam masuri, dimensiuni, volume si alte cele sentimentelor noastre. Ne place sa credem ca spunand "te iubesc mult" ne ridica undeva mai sus? Nu stiu daca e asa. Nu cred ca e asa! Am crezut ca sentimentele, ca si oamenii, nu pot si masurate si catalogate intr-o scara de valori. Ca si punctul, dragostea nu are nici o dimensiune. Si cu toate astea noi incercam sa le dam ceva: un volum, o inaltime, etc.

Desi ideiile mi se invart in cap ca o tornada, nu cred ca mai are rost sa spun ceva. Stiu ca nici eu nu sunt perfect si mai "masor" oamenii si incerc sa ii inscriu intr-o scara de valori, si eu ma mint ca dragostea de azi e mai puternica cu 5(cinci) kilonewtoni forta decat cea de ieri. Gresesc pentru ca sunt om si, dupa 25 de ani de viata, incerc sa invat din greseli. Am vazut scris pe multe garduri si gazete ca e bine sa invatam din greselile altora. Eu inca spun ca cele mai bune lectii de viata sunt greselile pe care le faci cu mana ta.

~

Ceea ce am scris acum poate fi considerat ca un pamflet. Nu trebuie sa va simtiti jigniti daca folositi masuri pentru oameni si sentimente. Nu trebuie nici sa luati aminte la greselile pe care le-am facut eu. Gresiti si voi si invatati din boacanele voastre.

Un generos voluntar

De cateva zile bune(cred ca vreo cinci la numar) in care nu mi-am facut cota minima de somn(la mine e de la opt ore in sus), oboseala m-a adus la un alt nivel al filozofiei. Adica am ajuns sa inventez termeni care sa descrie starea existentei mele de acum, felul meu de a fi. Unul dintre acesti termeni este "generos voluntar"!

Cam asta as fi eu. Si e destul de simplu de explicat: dau de la mine, si din mine, tot timpul! Dau si mai mult atunci cand cineva are cutezanta de a cere o cantitate mai mare decat in mod normal! Ma agit mereu pentru a-i multumi si a-i vedea fericiti pe cei din jurul meu. Consum cantitati considerabile de energie cu felul meu de a fi si, pana de curand, nu regretam nimic. La sfarsitul zilei zambeam si ma incalzeam cu gandul la fericirea celor din jurul meu. Ma multumeam sa stiu ca am contribuit si eu cu ceva la aceasta stare.

Tot timpul am considerat ca sunt construit pentru a fi alturist, generos, fericit cand altii sunt fericiti. Dar nu e asa! As putea spune ca, pana acum, a stat ascuns in mine un negustor care, acum, a iesit la iveala. Un "mic afacerist" care a vandut ceva: bucati din sufletul meu. Iar acum, dupa foarte multi ani, vrea sa incaseze contravaloarea acestor bucatele de suflet.

Nu vad nimic rau in a fi recompensat, intr-o mica sau mai mare masura, pentru ceea ce am dat din mine, tinand cont ca "pretul" cerut nu e fix, si nici mare. Mai mult conteaza ceea ce inseamna aceasta rasplata pentru mine. Si chiar conteaza!

Toate acele mici bucatele de suflet pe care as vrea sa le primesc inapoi conteaza foarte mult pentru mine. In decursul acestor ani am tot rupt din mine bucatele de suflet. Unele mai mici, unele mai mari, in functie de ce simteam sau de ce-mi cereau cei din jurul meu. Si am tot rupt, am impartit de bunavoie ce credeam ca am mai bun in suflet sau, dupa caz, orice alta bucatica ce ar fi putut ajuta pe cel de langa mine. Iar acum, am ajuns sa simt ca nu mai am... cu ce sa simt, ca nu mai am suflet!

Si acum ma intreb: daca sunt un "generos voluntar", de ce fac atata caz si de ce nu accept consecintele acestui voluntariat? Raspunsul acestei intrebari o sa va ajute, sper, sa ma intelegeti mai bine.

Am spus mai devreme ca in mine zace un "mic afacerist". Acest afacerist nu vrea sa falimenteze. Vrea sa-si recupereze contravaloarea bucatelelor de suflet oferite celor din jur. Vrea sa mearga pe acest drum, sa primeasca la randul lui alte bucatele de suflet! Toata povestea asta pare putin egoista, dar nu e asa! Eu stiu ca odata incheiata tranzactia, afaceristul se va ascunde, si va reapare "generosul voluntar".

Acum, la incheiere, va las pe voi sa ma judecati. Se spune ca valoarea unui om este data de valoarea celor ce-l inconjoara. Eu cred ca prietenii mei sunt de nepretuit, si de aceea sunt dispus sa ii ajut cum stiu mai bine: oferindu-le bucatele din sufletul meu. Si mai cred ca acest mic troc, pe care ar trebui sa-l faca fiecare, ne ajuta sa crestem, sa fim mai oameni.

~

Acesta nu este un epilog. Este o multumire adusa celor care i-au acceptat in egala masura pe "generosul voluntar" si "micul afacerist", celor care mi-au dat inapoi ceea ce au crezut sau ceea ce le-am cerut atunci cand aveam si eu nevoie.

Sunt cateva persoane carora ar trebui sa le multumesc in mod special, dar cred ca s-ar simti jignite daca as face-o(toti sunteti aproape de inima mea si o sa aveti mereu un loc rezervat in sufletul meu).

Am lasat la sfarsit pe cineva. E o persoana careia, desi la inceput nu i-am acordat nici o sansa, a crezut ca mai exista in mine si altceva decat o javra, ca mai exista o farama de suflet. Si a avut dreptate! Peste ce a gasit a pus putina sinceritate, putina dragoste si, cel mai important, zic eu, o bucata destul de mare din sufletul ei!

Iti multumesc ca esti langa mine, iti multumesc pentru increderea ce mi-o acorzi, iti multumesc ca zambesti!

Mahmur de iubire

Ma strecor ca o umbra
Pe nisipul luminat de felinare.
Din suflet mi se scurg
Lacrimi pline de venin.
Nu mai am inima curata,
Si doar dispret iti mai pot oferi.
Talentul meu innascut de a zambi
Se preface acum in grimasa.
Pe masa murdara de amintiri
Paharele au varsat ultimul regret.
Du-te cu betia cu care ai venit!
M-am saturat sa fiu mahmur de iubire!