Teoria punctului

Aseara, venind spre casa, ne-am apucat sa facem teoria punctului. Poate e impropriu spus sa facem(sau sa creem). Ma degraba ne-am spus parerile legate de... punct!

Toata aceasta discutie s-ar reduce la urmatoarele afirmatii:
- punctul, ca si forma geometrica, este la baza tuturor formelor si corpurilor geometrice;
- punctul nu are dimensiuni(nu are volum, inaltime, latime, etc. - eu nu stiu sa fi citit pe undeva asemenea chestii).

Cam asta ar fi teoria punctului din punctul meu de vedere(accept critica, mai ales daca este bine argumentata). Urmatoarea faza a discutiei a fost sa ne intrebam cum e posibil ca "ceva"(punctul) care nu are dimensiuni sa creeze ceva care are totusi o dimensiune? "Linia este o multitudine de puncte(asa mai tin eu minte de la geometria din clasa a 6-a) care se intinde de la minus infinit la plus infinit(chestia asta cu infinitul e relativa, dar e totusi o dimensiune general acceptata)".

Si de aici am dezvoltat: segmentul este doar o bucata dintr-o linie, are o dimensine bine definita, dar este si el, la randul, lui construit din niste puncte. Dupa logica mea(care poate fi interpretata ca buna sau rea) geometria se cam duce de rapa. Si eu ma amuz! Ma amuz pentru ca stiu ca nu sunt singurul care s-a gandit la chestia asta, dar nu stiu cati au spus-o in gura mare!

Acum ca v-am facut sa zambiti, vreau sa va fac sa si ganditi. Nu ma leg de matematica, pentru ca niciodata n-am fost bun(era sa pic la BAC din cauza matematicii). O sa va propun alte subiecte de gandire.

Teoria asta a punctului care nu are o dimensiune se muleaza foarte bine pe o alta teorie care se coace in capul meu de ceva timp: cum masori un sentiment? M-am intrebat mereu cum poti sa masori dragostea. Auzeam pe unii si pe altele spunandu-si ce "mult" se iubesc. Bravo lor! Dar cat de mult inseamna "mult"? 6(sase) pe o scara de la 1 la 10? Cat un bloc de zece etaje pe langa un zgarie-nori de 100 de etaje? Cat?

Discutand tema asta in public, am primit diferite raspunsuri, dar nici unul nu m-a satisfacut. De ce simt oamenii nevoia sa spuna chestii de genul "te iubesc mult". Are dragostea diferite scari si valori? Adica un simplu "te iubesc" nu face la fel de mult ca "te iubesc mult"? Inteleg ca e si vorba de afectiune, de faptul ca dragostea te ia pe sus si te face sa spui lucruri traznite, dar totusi!

Am observat ca ne place sa dam masuri, dimensiuni, volume si alte cele sentimentelor noastre. Ne place sa credem ca spunand "te iubesc mult" ne ridica undeva mai sus? Nu stiu daca e asa. Nu cred ca e asa! Am crezut ca sentimentele, ca si oamenii, nu pot si masurate si catalogate intr-o scara de valori. Ca si punctul, dragostea nu are nici o dimensiune. Si cu toate astea noi incercam sa le dam ceva: un volum, o inaltime, etc.

Desi ideiile mi se invart in cap ca o tornada, nu cred ca mai are rost sa spun ceva. Stiu ca nici eu nu sunt perfect si mai "masor" oamenii si incerc sa ii inscriu intr-o scara de valori, si eu ma mint ca dragostea de azi e mai puternica cu 5(cinci) kilonewtoni forta decat cea de ieri. Gresesc pentru ca sunt om si, dupa 25 de ani de viata, incerc sa invat din greseli. Am vazut scris pe multe garduri si gazete ca e bine sa invatam din greselile altora. Eu inca spun ca cele mai bune lectii de viata sunt greselile pe care le faci cu mana ta.

~

Ceea ce am scris acum poate fi considerat ca un pamflet. Nu trebuie sa va simtiti jigniti daca folositi masuri pentru oameni si sentimente. Nu trebuie nici sa luati aminte la greselile pe care le-am facut eu. Gresiti si voi si invatati din boacanele voastre.