Custom Search

marți, 29 decembrie 2009

Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit

Amuzant, nu? Pentru cei ce nu stiu sau nu vad substratul, aceasta reclama poate fi chiar amuzanta. Pentru cei care au trait aceasta aventura, nu. Desi, e posibil ca in unele momente sa mai zambeasca melancolic.

Am fost actor intr-o "reclama" asemanatoare, si, privind retrospectiv, nu ma prea apuca rasul. Acum, dupa ceva timp, m-am reunit cu "gasca de motociclisti" zilele astea, si sentimentul e foarte placut. E bine sa fi iarasi la bar cu prietenii. E bine sa-i dai fufei un sut in fund, si sa-ti vezi de viata ta asa cum vrei tu!

~

P.S. Am primit reclamatii ca sunt prea misogin in cele scrise mai sus. Tin sa-mi cer scuze celor care se simt jigniti/jignite de cuvintele mele, dar asta e adevarul. Nu e un banc, nu e o poveste. Imaginile si cuvintele de mai sus sunt doar "spuma" de pe cafeaua neagra si amara! Enjoy!

marți, 22 decembrie 2009

Sunt ceea ce sunt - Adevarul

Sunt ceea ce sunt! Sunt instabil, sunt prea serios, sunt prea glumet, sunt copilaros, sunt batran... Sunt ceea ce sunt! Unii imi cer sa ma schimb, altii ma cearta ca sunt asa. Daca nu va place de mine, de ceea ce sunt, aveti macar curajul sa mi-o spuneti in fata.

Vreau sa ma cunosc. Cu totii vrem asta. Eu mi-am ales calea: vreau sa fiu definit de oamenii care ma inconjoara. Incerc sa trec peste primele impresii, care de cele mai multe ori sunt gresite. Incerc sa dau o a doua sansa. Incerc sa fiu bun. Incerc!

Dar nu suport sa fiu tratat ca un prost. Urasc sa-mi fie rastalmacite vorbele, urasc zambetele false, in spatele carora se ascunde doar interesul. M-am saturat sa las de la mine, m-am saturat sa fiu eu cel care sufera pentru binele general.

Nu stiu ce impresie si-au facut unii despre mine. Drept sa spun, nici nu ma intereseaza. Mi-a ajuns pana in gat! Asta a fost picatura care a umplut paharul. Da! De tine vorbesc! Mica si zambitoare, saritoare si amabila. Am dreptul sa spun ca esti un om rau, un om care isi urmareste doar setea de barfa. Si daca nu e barfa, atunci creezi tu una.

Felicitarile mele! Ai reusit sa intorci foarte multi oameni impotriva mea. Ai reusit uneori sa ma faci si pe mine sa dau inapoi in fata ta. Pana aici! Intotdeauna mi-ai cerut sinceritate, si te plangeai ca "noi nu mai vorbim asa cum o faceam odata". Odata de mult, cand eram sincer cu tine, primeam mereu lovituri din stanga si din dreapta, si nu stiam de ce.

Nu poti sa faci chestia asta la infinit. M-am desteptat. Am ridicat capul deasupra zambetului tau. Am reusit sa vad dincolo de el. Sa vad ce esti cu adevarat. Esti un om mic, si trist, si egoist, nemultumit de viata lui. As vrea sa spun ca-mi pare rau pentru tine. As vrea sa pot. Dar ai facut prea multe "pentru" mine!

Si ai mai reusit ceva. Ai "infestat" pe multi din jurul tau cu acest virus. Ai reusit sa-ngenunchezi pe multi. Si chiar mai multi iti sorb din gura vorba invelita-n zambet. Si-acum, dupa atata timp, o iau ca adevar necontestat.

~

Avertisment! Nu va lasati inselati de faptul ca sunt bland, zambitor si intelegator. Nu ma luati peste picior, crezand ca sunt o alta carpa. Am fost si sunt razbunator!

Dialoguri imaginare - Cuvintele


Cautam cuvintele...
Ca pe o gura de aer proaspat,
Ca pe o oaza intr-un desert...
Cautam ceva...

Renunt si nu mai cred in nimeni!
Renunt, poate ca e mai bine,
Renunt la tot ce e cuvant...
Renunt si la rastalmacire.

Sa vezi cuvantul terfelit cu ura,
Aruncat in mii de parti,
Sa-l franga ura si minciuna,
Si vorba goala a oamenilor rai.

Renunt la a mai fi viteaz,
Renunt la visele frumoase,
Renunt la acea primavara,
Renunt la acel vis de iarna.

~

Pentru O. - Adevarul e la mijloc. Astept...

marți, 15 decembrie 2009

Intoarcerea mastilor

Simt iarasi gustul amar. Uitasem cat de mult urasc acest gust. Oamenii sunt la fel, vor fi la fel. Oare cand vor intelege ca nu se poate asa? Cand o sa-si dea seama ca sunt doar niste masti, si ca, mai devreme sau mai tarziu, isi vor pierde puterea oferita de fastul acestora. Isi vor pierde puterea, influenta, celebritatea si vor deveni simpli anonimi.

Am crezut ca evitand anumite cercuri, locuri, persoane, voi scapa de acest gust. Acum imi dau seama ca nu conteaza unde anume te invarti, oamenii vor fi la fel. Generalizez! Generalizez pentru ca oamenii care iti lasa un gust placut sunt rari, sunt exceptiile care confirma regula.

Incerc sa ma inconjor de exceptii, de oameni unici, de persoane care-mi lasa mereu un gust placut. Uneori cred ca am gasit reteta perfecta pentru a nu mai gusta dezamagirea si inselaciunea. Nu e asa! Din timp in timp sunt si eu inselat de aparente, de masca bine mulata pe caracterul unor oameni slabi, falsi.

Odata cu incheierea unui an foarte complex, foarte incurcat si foarte... ciudat, imi fac promisiunea de a nu fi fals(macar fata de mine, pentru ca sunt cea mai importanta persoana din viata mea). Incerc sa ma indrept de spate, sa ma scutur de praful ultimului an, si sa merg mai departe.

Va doresc un an mai bun, fara prea multe ocazii in care sa simtiti gustul amar al vietii.

Rrr©

marți, 8 decembrie 2009

Faces

Ma rup de pe prima pagina de ziar. Mi-e dor sa ma ascund printre anunturile de la mica publicitate sau printre reclamele saloanelor de masaj erotic. Si unde mai pui ca poza nu era rea deloc. A fost inspirat fotograful. A ales sa ma pozeze cand ma uitam la meci. Parca par mai interesant asa.

Nici povestea din spatele acelei poze nu era rea. Un fel de in memoriam. Un fel de! Un in memoriam pentru un om cat se poate de viu, cate se poate de colorat si cat se poate de plictisit. Ca veni vorba: articolul asta vrea sa ma scoata din plictiseala? Poate! Acum e prea tarziu. M-am rupt de pe prima pagina!

Sa revenim... Zilele astea imi admiram albumul de poze de pe facebook(da click pe titlul articolului). Doi ani si ceva intinsi in cateva zeci de poze. Sute de amintiri, mii de sentimente... Unele clare, altele confuze. Acum incep, intr-un fel, sa ma scot la lumina. Ma ridic, ma sterg de praf, trag aer in piept si spun clar si raspicat: I said NO!

marți, 17 noiembrie 2009

Missing... me! (pagini de jurnal)




Mă las legănat de tren,
Să adorm întru uitarea trecutului.
Să visez răsăritul lunii din mare,
De dincolo de epavă.

Să mă trezească pescăruşii
Pe plajele memoriilor,
Departe de orice urmă de civilizaţie,
Departe de războiul din mine.

Îmi tulbur tulburările
Cu gânduri clare de plecare
Către ceva nou şi surprinzător,
Dar pregătit minuţios de cu seară.

Uneori mă întorc la beţia amară,
La fumul acelei ultime ţigări,
La viciul de a mă-ndura pe mine
În aceşti ani lungi şi apăsători.

~

Revin mereu la aceste rânduri. Undeva acolo sunt şi eu. Încă nu reuşesc să mă văd, dar îmi aud glasul abia şoptit.

Acele cuvinte m-au demolat, dar au lăsat în urmă cel mai ciudat sentiment de bucurie şi speranţă. Răspunsul e acolo, ascuns între acele versuri, şi în mine în acelaşi timp. Încep să realizez cât de mult am greşit faţă de mine...

vineri, 6 noiembrie 2009

Sapere Aude



Dimidium facti qui coepit habet: sapere aude! - Cel care a inceput, a terminat pe jumatate: indrazneste sa sti!

Visam de mult la momentul asta, de vreo cativa ani. Acum cateva luni am inceput sa ma gandesc serios sa-mi fac inca un tatuaj. Am cautat cu atentie, si m-am oprit asupra acestei fraze.

Sapere Aude - Idrazneste sa sti! E parte a unui citat al lui Horatiu. Imi place si pot sa spun cu mana pe inima ca e ceva in care cred!

duminică, 1 noiembrie 2009

So, no one told you...



So, no one told you life was gonna be this way.
Your Job's a joke, you're broke, your love life's D.O.A.
It's like you're always stuck in second gear.
And it hasn't been your day, your week, your month, or even your year.
But -

I'll be there for you ... when the rain starts to fall.
I'll be there for you ... like I've been there before.
I'll be there for you ... cause you're there for me, too.

You're still in bed at ten and work began at eight.
You've burned your breakfast, so far everything is great.
Your mother warned you there'd be days like these.
But she didn't tell you when the world has brought you down to your knees.
That -

I'll be there for you ... when the rain starts to fall.
I'll be there for you ... like I've been there before.
I'll be there for you ... cause you're there for me, too.

No one could ever know me
No one could ever see me
Since you're the only one who knows what it's like to be me
Someone to face the day with
Make it through all the best with
Someone who always laughs at
Even when I'm at my worst, I'm best with you
Yeah!

I'll be there for you
I'll be there for you
I'll be there for you
'Cause you're there for me too

joi, 29 octombrie 2009

Know your rights



E dreptul meu! E dreptul tau sa ce? Chiar iti sti drepturile? Dar obligatiile?

duminică, 25 octombrie 2009

Another part of me


Nu simt nevoia de cuvinte. Si de ganduri. Nu acum.

marți, 20 octombrie 2009

Ce faci cand nu vrei sa mai gandesti?

Razvan: Ce faci cand nu vrei sa mai gandesti? Ce faci cand vrei doar sa simti, sa simti orice, dar acel orice sa fie mereu nou?

C: hm

C: sa stii ca aia e o chestie care incerc sa o fac foarte des

C: eu de obicei am nevoie de o stare de calm pentru asta

C: de o pace interioara...

R: si ce simti atunci?

C: simt ca totul ma fascineaza

C: ca toate lucrurile din jurul meu sunt asezate si ca totul are un sens

C: ca totul e profund si cu un scop

C: ca totul e frumos

C: si nu ma refer la atunci cand fumez

Razvan: stiu... atunci doar e amplificata senzatia

C: oarecum

C: nu chiar, eventual dupa

C: caci in momentul propriu zis e asa

C: nu stiu, altfel oricum

Razvan: asa cred si eu

Razvan: dar incerc sa-mi dau seama ce poti face constient... cum poti sa nu mai gandesti deloc

Razvan: ce trebuie sa gandesti ca sa nu mai gandesti?

Razvan: probabil ca la asta se rezuma totul

C: hm, nu stiu

C: prea multe intrebari

C: dar cred ca si astea sunt bune la ceva

C: uneori te fac sa gasesti raspunsuri

C: dar alteori te fac pur si simplu sa iti dai seama ca gandesti prea mult

Razvan: asta simt eu acum

Razvan: gandesc prea mult...

C: well stop

Razvan: cum?

C: nu stiu... just... look around

C: in general

C: sa privesti putin, asa in ansamblu

C: viata in sine

C: si apoi o sa reusesti sa te pierzi in detaliile alea minunat de insignificante

Razvan: e intuneric... singura lumina vine de la monitor...

Razvan: ma simt singur... dar sentimentul asta ma face sa ma gandesc ca e si bine si e si rau... rau pentru ca atunci cand sunt singur gandesc! mult! bine... bine pentru ca doar atunci sunt 100% eu!

Razvan: ma simt ca intr-un carusel care se invarte foarte repede!

Razvan: zbor peste o gramada de ganduri si idei faine, dar prind doar o frantura din ele

Razvan: probabil ca daca n-as mai gandi, as putea opri caruselul exact acolo unde as vrea... la gandul sau idea care ma fascineaza cel mai mult

C: eu cred ca e bine si atunci cand esti singur

C: adica singur in sensul de nu intr-o relatie

C: pentru ca poti sa redevii tu

C: sa te imprietenesti iar cu tine

Razvan: true...

Razvan: acum nu mai sunt prieten cu mine

C: pai ocupa-te de asta

Razvan: ador imaginea care se reflecta din oglinda, pentru ca am ajuns sa arat cum imi doream... dar ce se reflecta din interior...


~

Dialoguri imaginare 4

duminică, 18 octombrie 2009

The day that never comes


Asculta melodia in timp ce citesti aceste versuri.

~

Ura şi nervura şi gustul amar!
Atingeri de coaste, albastre.
Plecat şi venit în acelaşi timp.
Acelaşi timp parşiv.
Fug de gânduri, prin gânduri.
Fug de mine prin mine,
Şi apoi prin tine.
Mă caut, mă găsesc şi mă uit.
Desene animate, fracţionate,
Dictate, pictate pe tabla murdară.
Sunt pictat ca o frescă rupestră
Pe stânca din tine!
Fără dicţionare sau instrucţiuni de utilizare.
Fum fumuriu vreau să fiu,
Să plutesc fără rost
Către marea cea moartă.

~

Dispreţ şi greaţă,
Ură fadă şi moarte subită.
Tot negru, şi negru în mine.
Mă duc să mă las acolo
Să mă pierd de mine în mine.
Demoni şi îngeri.
Trup şi suflet.
Tot pentru nimic,
Şi nimic pentru tot.
În cercul fără margni
Mă simt îngrădit, legat, agăţat şi forţat.
Rup tăcerea cu linişte,
Orbesc lumina.
Vă scuip în faţă cu injurii amare.
Îmi sap groapa,
Doar pentru a ridica
Un nou munte pe care să-l urc.
În vin găsesc adevărul,
În adevăr am umbră şi ceaţă.
Adorm în gări de vise
În căutarea coşmarului
Care să mă trezească.
Mi-am trimis sufletul
Să mă caute, să mă găsească
Şi apoi să ma uite.
Iarăşi!

~

Fără sens şi fără culoare. Pur!

vineri, 25 septembrie 2009

E imposibil! E doar un vis!

Uneori gandim chestii naive... Alteori suntem profesionisti in paranoia! Dar de cele mai multe ori gandim sau visam lucruri care par imposibile. Par imposibile la momentul respectiv, par imposibile personalitatii noastre si felului nostru de a fi.

Va daruiesc imposibilitatea mea!

~

De foarte multi ani ma trezesc de ziua mea cu ochii in lacrimi. A mai trecut un an, am facut si n-am facut ce mi-am dorit, sunt sau nu fericit! Mereu aceleasi ganduri, mereu aceleasi lacrimi. Am plecat aiurea prin oras. Nu mai vedeam rostul acelei zile. Speram sa ma regasesc in griul de marti al unui oras batran.

Logica si bunul simt nu-si gaseau locul in gandurile si ideile mele. Nici faptul ca studiam cu foarte mare atentie mersul trenurilor pe tabela electronica a garii. Foarte natural am format un numar din agenda telefonului si am asteptat, tot la fel de natural, raspunsul de la celalalt capat al liniei. "-Salut! Ce faci? Esti acasa? -Da! Ma pregatesc sa ma duc la lucru! Tu ce faci? -Ma pregatesc sa vin la Brasov! -Super! Cand ajungi? -In cateva ore! Te astept la o bere la 'Sold Out'! -Ok! Ne vedem acolo!"

Acea clipa a hotarat totul! Drumul spre Brasov a trecut foarte repede. La fel si berile baute in "Sold Out". Radu a venit pe la cinci dupamasa. Pe la cinci dupamasa renuntasem de mult sa mai aduc o logica faptelor mele. Am continuat sa degustam bere pana inspre dimineata!

"-Sa sti ca nu te pot lua la mine in seara asta! Ai mei sunt suparati pe mine! -Nici o problema! Ma duc la un internet sa-mi verific mail-ul! Ne auzim maine!" - am raspuns aproape automat. Gandul zilei de maine nu mai conta pentru mine.

O atingere usoara pe umar. Baiatul de la internet ma anunta ca ar fi cazul sa nu mai dorm pe tastatura. Urma curatenia de dimineata, iar eu am stat mult peste timpul platit.

N-am avut niciodata ocazia sa experimentez un alt oras la acea ora matinala. Elevi, pensionari, oameni obisnuiti, treceau pe langa mine fara cea mai mica atentie. Eram doar o picatura de apa intr-un ocean de personalitati somnoroase si indiferente.

Au trecut trei zile de cand am pus piciorul in gara din Brasov. Acum imi luam la revedere. Fara nostalgie, fara pareri de rau... Si fara o minte clara! Brasovul ramanea in urma. Lasam in urma nenumaratele halbe de bere si gandurile care vroiau sa fie date uitarii.

M-am trezit din leganatul trenului. In cateva minute urma sa ajung in Bucuresti Nord. Am scos telefonul si am format un numar. Aceasi conversatie naturala. Acelasi raspuns banal. Urma sa ma vad cu Alex la o bere in Club A.

Stiu ca atunci mi-am dat seama ca berea nu e bautura mea. Nu reusea sa-mi inece gandurile, nu reusea sa-mi amorteasca simturile. Poate e un paradox... Nu stiam ce ascund in mine si nici ce vreau sa uit. Stiam doar ca berea nu e de ajuns.

Primul pahar de vodca a fost un chin. Flacarile imi invadau stomacul, gatul si mintea. In acelasi timp. Gandurile se amestecau cu durerea fizica. Momentele de luciditate alternau starilor de reverie indusa de alcool.

Nu-l mai vazusem pe Alex de cateva zile. In schimb am avut dezolarea de a-mi vedea reflectia in vitrina unui magazin. In golul din mine s-a auzit un urlet. Nu cred ca a fost nici disperare si nici durere. Doar un urlet animalic, prelung tanguitor si mut pentru cei din jur.

Frigul din mine contrasta cu soarele acelei zile. M-am asezat pe treptele unei case si priveam multimea "oarba", ce se perinda prin fata mea. Atunci am simtit ceva ciudat. Nu cred ca exista cuvinte care pot descrie gandul care mi-a sagetat mintea in acele momente. Atunci a fost inceputul sfarsitului.

Am tras aer adanc in piept si m-am ridicat. Masina parcata in fata mea avea geamurile deschise, muzica lasata la un volum ridicat, iar pe scaunul din dreapta o boseta din piele foarte interesanta. Am deschis portiera din dreapta, am oprit muzica, am luat borseta si am plecat.

Trecuseara zece minute de cand am inchis usa acelei masinii. Respiram greu si simteam transpiratia rece pe spate. Adrenalina ma facea sa tremur si sa rad in acelasi timp. Banii din acea borseata mi-ar fi permis sa traiesc ca un rege pentru cateva zile.

Motelul de la marginea Ploiestului lasa mult de dorit. Doar pretul mic al camerei si gandul unui dus cald m-au facut sa raman acolo cateva zile. Nu cred ca am fost catalogat ca un client "normal" al acelui loc. Imi petreceam ziua prin barurile din oras, iar serile imi erau impartite intre sticla de vodca si televizor.

Nu stiu de ce, dar atunci m-am indragostit de trenuri si de gari. Cel putin de cele din Romania. Starea mea perpetua de alcolizare nu deranja pe nimeni, iar salile de asteptare sunt pline de filozofi obscuri, urat mirositori, cu maniere de mult uitate, dar cu o intelepciune fara limite.

Si totusi... Cand alcoolul nu mai reuseste sa ascunda si sa potoleasca demonii din tine, garile si trenurile se transforma in adevarate inchisori sau, mai degraba, in aziluri de nebuni din evul mediu. Fara alcool, salaile de asteptare sunt adevarate celule ale mortii, fiecare privire e o amenintare sigura la bunastarea ta fizica si mentala, iar trenurile devin serpi care te duc catre nicaieri si inapoi - o perpetua transhumanta intre cosmarul realitatii si realitatea cosmarului.

Noapte! Afara, in mine, in toate gandurile mele. Am reusit sa apun soarele tuturor gandurilor. Alcoolul era valul de intuneric care ma tinea intr-un somn nedefinit de perceptele cartilor. Departe de mine gandul de a incerca sa ma trezesc.

Departe de ei gandul de a ma lasa sa dorm in noapte gandurilor mele. Albul peretilor imi ardea ochii. Comfortul simtit de trup in acel moment era foarte greu de inteles. Mirosul de spital imi ataca necontenit simturile, iar perfuzia din mana mea nu ma lasa sa trag obloanele peste aceasta despteptare brutala.

Asistenta nu parea sa aiba mai mult de 30 de ani. Ancorat pe acea fata medioacra, un zambet fals ma facea sa urlu din tot sufletul. Durerea vietii, durerea realitatii ma faceau sa ma simt ca o fiara.

"-Unde sunt? -La Spital!" Glasul monoton al acelei femei m-a calmat de indata. "-Bine... La spital... Dar unde la spital? -In Deva!" - privirea uimita, glasul tremurat, gesturile aproape sovaitoare. Toate acestea de la femeia cu zambet fals, ancorat pe o fata mediocra de aproape 30 de ani.

De ce? Cum? Cand? Cine? Intrebari la care eu nu puteam sa mai raspund. Uitasem de mult ceea ce vroiam sa uit si de ce vroiam sa uit. Uitasem de mult cine plecase din Sibiu acum aproape sase luni. Oglinda mudara si batuta de vreme nu reusea sa-mi ofere aceste raspunsuri. Nici imaginea care se reflecta din ea. Cine esti tu? Tu cu ochii trasi in orbite, tu cu sufletul gol, fara scopul uitarii pe care ai uitat-o!

Logica si bunul simt nu-si gaseau locul in gandurile si ideile mele. Nici faptul ca studiam cu foarte mare atentie mersul trenurilor pe tabela electronica a garii. Drumul pana la Sibiu l-am dormit. Acum refuzam sa gandesc, desi gandurile si remuscarile imi dadeau tarcoale.

Aceeasi gara ponosita, aceleasi fete din orice alta gara. O sigura diferenta. Altcineva cobora din tren in locul meu. Eu cel de acum sase luni am fost uitat intr-un pahar de vodca dintr-o bodega de gara. Frica de a nu fi nimeni altcineva decat unul din cei multi si "orbi" m-a adus aici!

Fiecare colt de strada imi aduce aminte cine nu mai sunt eu! La fiecare colt gasesc un zambet si o lacrima. Luminile starzii se sting usor, si lasa loc unui nou rasarit. In mine!

O usa simpla de lemn. Un simplu gest face diferenta dintre cel care a plecat si cel care a venit. Clinchetul soneriei imi aduce aminte de sunetul clopotelului pe care l-am auzit in prima zi de scoala. Ca si atunci, ma alfu iarasi in fata unui nou inceput.

Odihnit, curat la trup si sulfet. Nimic din ce a fost nu-si are rostul. Poate nimic din ce va fi nu va avea. Nu cred ca voi putea afla niciodata! E imposibil! E doar un vis!

sâmbătă, 1 august 2009

Aducere aminte

Cine isi mai aduce aminte de Mieunel si Balanel? Cei mai "recenti" dintre voi sigur nu. Cei de mai demult ar trebui. Erau minunatele desene animate de pe TVR, de pe vremea cand antenele fluturau pe toate blocurile si balcoanele, cand dupa masa se intrerupea emisia si seara se lua curentul. Parca au trecut secole de atunci. Tin minte ca nu ma interesa nimic altceva decat ce fac cele doua personaje atat de simpatice. Tin minte, aveam un televizor cu lampi Diamant, alb-negru desigur; prindeam TVR si ,cu chiu cu vai, M TV'ul de la unguri. Cand se oprea emisia, bunica pornea radioul, un radio vechi, rusesc, gri. Cotele apelor, melodia aia de la ora fixa, cat si ce a mai produs C.A.P.-ul din comuna X, etc. Aproape de bloc era cofetaria. Niste usi rosii, murdare care la inchidere scoteau un scartait pe care nu cred ca o sa-l uit vreodata. Cofetaria era mai tot timpul goala. Chiar si asa era acel miros specific, de scortisoara, dulce-intepator. Ador si acum acel miros(desi ma irita pe nas). Odata pe saptamana venea un Aro de marfa cu sucuri in sticle de 0.33, cred, si cu lazi cu prajituri. Pepsi-Cola(care nu era facut sub licienta), savarine, eclere, rulouri... Da, astea cred ca erau. Ce le mai savuram. In centru era faimosul magazin Dumbrava(varianta de atunci a supermarketului). Evident era mai mult gol, dar era musai de vizitat cand aveai de facut cumparaturi de orice fel. Era magazinul stiut de mai toti sibienii. In zilele revolutiei tin minte clar ca se zicea ca "teroristii" au pus o bomba in Dumbrava.

Asa era Sibiul de acum aproape 20 de ani, cel putin asa mi-l aduc eu aminte. Chiar si asa, mi-e dor. Chiar si fara Jetix si Counter Strike si McDonald's am avut o copilarie fericita, fara lipsuri. Noi ne multumeam si cu Mieunel si Balanel sau cu Nu Pagadi. Cred ca toate au avut si parti bune, nu doar rele. Nu?

luni, 18 mai 2009

Sleeping Beast

Click pe imagine pentru full-view!

miercuri, 8 aprilie 2009

Cel mai extrem sport extrem

Ceea ce urmeaza este doar o idee ce mi-a incoltit in creiras acum vreo 3 ani. Citind ceea ce urmeaza, o sa va dati seama ca nu e doar o idee traznita si irealizabila. Dimpotriva, se poate duce la capat, dar cu niste eforturi uriase si cu oameni foarte dedicati acestei idei super traznite!

Ma gandeam astazi ce denumire sa dau acestui nou sport extrem inventat de mine(ma rog, ideea e a mea). "Hyper Boll"! Suna ciudat? Da, pentru ca este un sport care poate fi caracterizat ca fiind cel putin ciudat. Hai sa va explic de ce.

Se aleg pe spanceana 20(cel putin) de persoane care sa cunoasca bine alte doua sporturi extreme: paint ball si roller skating. Apoi se alege locatia: un magazin MARE! Adica un hypermarket. Si uite asa ati aflat de ce sportul asta se numeste Hyper Boll!

Acum sa va explic ce se intampla defapt. Stiu ca e foarte greu si costa o gramada de bani, dar sa stiti ca un hypermaket poate fi inchiriat pe o zi! Mai stiu si ca sunt clauze si alte alea, dar nu asta e ideea. Se iau apoi cei 20 de participati si se echipeaza: un costum complet de paint ball, plus o pereche de rolle! Acum cred ca v-ati dat cu totii seama ce se intampla de fapt: e un joc de paint ball pe role intr-un hypermarket!

Daca se indeplinesc toate aceste conditii, jocul poate incepe. Ar mai trebui ales tipul de joc, pentru ca sunt si aici cateva variante:
* Last Man Standing - adica tot ce misca trebuie impuscat; cel care ramane in "viata" e castigator.
* Team Deathmatch - cel mai clasic tip de joc; doua sau mai multe echipe care se vaneaza.
* King Of The Hill - se alege un loc pe "terenul" de joaca; jucatorul care rezista cel mai mult timp in acel loc, fara sa fie impuscat, este castigator.
* Capture The Flag - fiecare echipa are un steag; se urmareste capturarea steagului echipei adverse si aducerea lui in baza proprie; steagul advers nu poate fi lasat in baza proprie daca steagul echipei tale a fost capturat.

In cei 3 ani de cand ma gandesc la acest sport am intalnit multi simpatizanti, multi oameni care au spus ca asa ceva e imposibil(mai ales la partea cu inchiriatul unui hypermarket), si destui care mi-au ras in fata. Nu ma las batut! Stiu ca o sa vina si momentul cand voi putea juca Hyper Boll!

P.S. Astept parerile si ideile voastre!

duminică, 5 aprilie 2009

ERROR 404

Am niste ochii de broasca abuzata de viata: rosii, umflati, debordand de lipsa acuta de somn! De trei zile stau de "veghe" in fata calculatorului. De trei zile imi biciuesc trupul cu tot felul de stimuli: informatii inutile, cafea tare si dulce, tigari si muzica la un nivel destul de ridicat. De trei zile incerc sa gasesc solutia!

Vineri a inceput ca o zi obisnuita. Totul s-a schimbat cand am deschis televizorul. Stirea circula pe toate canalele. Am dat fuga la chioscul de ziare. Acelasi lucru! S-a aflat! Iar eu, cel care pornise aceasta joaca, eram ultimul care afla!

Am inceput sa caut cauza acestei scurgeri de informatie. Nu se putea ca o gluma, o joaca a unor tineri sa ajunga subiect de scandal pe posturile nationale de televiziune. Trebuia sa fac ceva. Nu stiam, inca, ce anume! Am deschis infiorat calculatorul!

Se facuse 03:30 am. Era deja sambata, iar eu nu terminasem de citit toate e-mail-urile primite. Familia, prieteni buni, cunoscuti, necunoscuti, oficiali ai statului si ai unor institutii internationale, toti cereau explicatii, intrebau cum a fost posibil ca joaca noastra sa descopere o asemenea eroare. Mai mult toti erau uimiti cum s-a perpetuat aceasta greseala atat timp. Am incercat sa formulez un raspuns cat mai oficial, si l-am trimis tuturor.

Am continuat sambata sa imi refac pasii, sa caut informatiile pe care le-am folosit, sa verific, sa caut alte surse, sa vad daca nu se strecurase o greseala in calculele noastre. Totul a fost in zadar. Duminica dimineata aratam ca un zombie disperat. Abia ma zaream in camera plina de fum. Papilele gustative imi erau inutile, gustul cafelei le-a amortit pe o perioada nedeterminata. A fuma a devenit un automatism: nu simt fumul care se scurge in plamani, nu simt nevoia de a fuma o alta tigare, dar totusi o aprind.

Trebuie sa recunosc, trebuie sa dau piept cu realitatea. Trebuie sa anunt o lume intreaga ca totul e adevarat! Ceea ce la inceput s-a vrut o mica gluma la adresa catorva prieteni s-a dovedit a fi defapt purul adevar: anul are 365 de zile, ziua are 24 de ore, ora are 60 de minute, iar minutul are 60 de secunde! Imi pare rau, dar acesta este adevarul!

~

Acesta este un pamflet. Orice asemanare cu persoane sau situatii reale este pur intamplatoare. Adica glumesc bai!

vineri, 3 aprilie 2009

Spirit of Jazz - R.I.P. Sandu

O clipa de slabiciune, un moment de singuratate, o rana mai veche, o vorba aruncata in vant. Nu trebuie mai mult. Par sa fie lucruri mici, dar pot distruge o viata. Uneori reusim sa trecem peste aceste lucruri, alteori nu.

De cateva zile incerc sa gasesc cuvintele potrivite pentru a da glas gandurilor, sentimentelor ce ma rascolesc. N-am reusit. Nici acum nu cred ca va fi altfel, dar simt ca nu trebuie sa mai aman aceasta postare.

"Sandu a murit!" Doar cateva cuvinte sunt necesare ca sa te rascoleasca definitiv. Cum adica a murit Sandu? A murit! Pur si simplu... O clipa de slabiciune, un moment de singuratate, o rana mai veche, o vorba aruncata in vant... Cu toate ca era inconjurat de prieteni, Sandu nu a reusit sa vada mai departe, sa vada raza de soare care abia astepta sa-i zambeasca!

Cine o sa-i ia locul? Nimeni! Pentru ca el o sa fie mereu cu noi. Am citit undeva o chestie: daca intorci repede capul spre stanga, o sa zaresti cu coada ochiului o mica sclipire - e ingerul tau! Vreau sa cred ca voi surprinde acea sclipire, si ca voi vedea chipul lui! Zambind!

Cine o sa zambeasca in locul lui? Noi! Trebuie sa zambim! Numai asa ii vom pastra vie amintirea! Numai asa va putea Sandu sa simta cat de mult a fost iubit, si cat de mult ne va lipsi!

Sandu, zambeste, pentru ca noi vom zambi gandindu-ne la tine!

miercuri, 1 aprilie 2009

Niciodata n-am...

"Niciodata n-am facut sex!" - Se vad cateva zambete. Din cele sase(6) persoane(cinci fete si un baiat) de la masa trei ridica paharul si beau. Jocul a inceput de ceva timp, si se pare ca va mai continua. Cele de mai sus se intampla in timp ce scriu aceste randuri. Sunt destainuirile unor fete de clasa a XI-a!

Sunt destainuiri facute cu scuza ca "eram ametita", sunt un mod mai usor(aparent) de a fi sincer cu cei apropiati. Si este prapastia dintre generatii. Parerea mea! Sunt oare prea batran? Sper ca nu!

Nu mai trebuie sa beau ceva ca sa pot fi sincer. Jumatatea mea stie asta. Avem momentele noastre de sinceritate. Programate sau nu. Oricum, momentele spontane sunt cele mai frumoase. Fara alcool si fara o necesitate anume de a fi sincer. Doar libertatea de alegere ne mai dicteaza momentul de sinceritate.

Ascultandu-le pe aceste domnisoare am incercat sa fac o lista: ce am/n-am facut pana acum. Iata rezultatul!

AM:
- fumat(incluzand substantele cu efect halucinogen)
- baut alcool(aproape toate felurile si calitatile)
- luat decizii fenomenal de proaste(sunt genul de om care se da cu capul de pragul de sus ca sa-l vada pe cel de jos)
- inselat(in toate formele cuvantului - la carti, in afaceri, in dragoste, etc.)
- pus ganduri pe hartie(bune si rele, poezie si proza, aberatii, etc.)
- fost acolo unde trebuia sa fiu(nu mereu, dar atunci cand am fost s-a meritat)

N-AM:
- avut niciodata multi bani(desi nu m-ar deranja)
- avut mereu curajul sa fiu adevarat(va las pe voi sa va ganditi la asta)
- fost sincer atunci cand trebuia(abia acum imi dau seama ca asta a fost in dezavantajul meu)
- facut dragoste cu o persoana la care nu am tinut(nu sunt construit pentru "random sex")
- fost niciodata un model de conduita morala(cred ca suntem facuti pentru a incalca anumite reguli morale; cred asa au aparut cele mai mari lucruri din lumea asta)
- refuzat nimic din ceea ce mi-a oferit viata(simt ca mint, dar imi place - vreau sa cred ca imi traiesc viata)
- fost(niciodata) altcineva
- altceva de oferit decat inima si sulfetul

Mda... Cam asta ar fi! Ce credeti acum despre mine?

Proverb

"Aschia nu sare departe de trunchi" - proverb romanesc(si nu numai).

Adaptare: "Aschia poate sari si departe de trunchi! Trebuie doar o adiere de vant!"

De ce am adaptat? Pentru ca e purul adevar. Il vad aproape in fiecare zi. Il vad la mine, il vad la fratii mei, il vad la prietenii mei, il vad si la necunoscuti. Aschia poate sari departe de trunchi.

Eu sunt un exemplu clar. De ce spun asta? Pai... ma uit la fratele meu si nu vad nici o asemanare intre noi. Cel mai concret exemplu: amandoi avem bloguri, dar nu se aseamana nici pe departe. Mai departe. Ma uit la surioara mea, Zurly(e porecla). Ne aseamana doar numele, pentru ca fizic si psihic nu avem nici o asemanare.

Deci(concluzie)! Exemple sunt destule. Ce vreau eu sa spun e ca nu conteaza cat de departe sare aschia, conteaza din ce copac vine. De ce spun asta? Pai... o sa raspun cu un proverb: "Sangele apa nu se face".

miercuri, 18 martie 2009

Crazy Mind


Bere cu gust de capsuni. Spanac cu cirese. Inghetata cu ceapa. Idei intrerupte de ganduri vulgare. Dorinte ascunse, roase pe la colturi si uzate de vreme. Adidasii nu mai vor sa alerge, au obosit. La fel sin mingea de fotbal. Zarurile se rostogolesc mereu. Si mereu arata 2 - 1.

Mi s-a rupt unghia. Nu ma doare. Ma duc sa ma dau cu barca in gradina zoologica, poate imi trece. Poate n-o sa mai am unghia rupta. Sau poate reuseste vulpea sa mi-o repare. Oricum, merita sa incerc.

Pff... N-ai nici o logica! Stiu! Dar imi place! Imi place cand pierd orice urma de logica si ma apuc sa scriu. Aha! Imi place sa ma prefac ca sensul cuvintelor se schimba asa cum vreau eu! Da! Berea poate sa aiba gust de capsuni, spanacul merge bine cu garnitura de cirese, iar inghetata cu gust de ceapa e geniala.

M-as duce undeva departe. Problema e ca mi-e lene sa ma intorc de acolo. Stiu ca ar fi fost frumos acolo, dar mi-e prea lene! Mai bine stau aici. Da, aici e bine. Aici e cald, aici am cafea si tigari, aici am un scaun confortabil.

vineri, 13 martie 2009

Cei 500!

Cei 500! Ha! Spartanii mei! Toti unul si unul: unul schiop, unul stirb, unul chior, unul... si unul care stie sa scrie(eu)! Ha!

Dupa aproape un an de blogareala, am ajuns si eu la mirifica cifra de 500 de vizitatori! Noroc cu soramea care intra de doua ori pe zi, logodnica mea care are ca si obligatie sa intre de cel putin cinci ori, si vecinii care primesc in posta fluturasi cu adresa blogului!

Tin sa multumesc pe aceasta cale mamei mele, care m-a invatat sa fac integrame si sudoku, tatalui meu care m-a invatat sa ma oftic cand mi se ia calul la sah, prietenilor mei, care mi-au aratat ce inseamna cu adevarat berea, si, nu in ultimul rand, imaginatiei mele, care debordeaza de nebunie si de paranoia.

Si, ca sa nu uit, voua, oamenilor normali, care se amuza, stramba din nas sau dau din umeri cand citesc articolele mele!

Mai multe despre acest subiect cand ajungem la 1000 - adica peste un an :)!

marți, 10 martie 2009

Ketchup de la McDonald's si slanina cu ceapa

Zici ca e facuta: de vreo doua saptamani am pofte ca o femeie insarcinata! Ba vreau cafea la ore la care 97% din populatia tarii doarme, ba vreau sa mananc ceva de la McDonald's, ba vreau slanina cu ceapa!

Chestia asta nu e ceva nou. Am mai avut eu momente d`astea geniale: acum cativa ani, intr-o noapte de ianuarie am poftit la inghetata! Ei da! Ce frumos a fost! Sa-i fi vazut fata amaratului de la non-stop. L-am si trezit din somn si, ca sa vezi nebunie, ii spun ca vreau inghetata, iar in spatele meu ningea ca-n povesti!

Ce e nou la toata situatia asta e ca nu-mi mai satisfac poftele. Trec pe langa McDonal's-ul ala de vreo cateva ori pe saptamana, am slanina in frigider cat sa hranesti un pluton, ceapa... Dar subsemnatul ajunge in fata faptului implinit si stramba din nas! Neah... poate alta data!

Ce sa mai zic de altii, cand eu nu sunt in stare sa-mi satisfac o simpla pofta! Hai, sa fiti sanatosi si sa va satisfaceti toate poftele! Eu ma duc sa savurez un crenwurst in timp ce ma gandesc la slanina aia cu ceapa!

marți, 3 martie 2009

Despre vremuri si vreme

Bah! Vremea asta... Vremurile astea... Amandoua ma fac sa ma ascund - si fizic si psihic. Ma plimb pe strazi si vad mizeria care ma inconjoara. Si cea fizica si cea psihica. Vad troiene de zapada care se topesc incet si care contribuie din plin la mizeria fizica. Vad fetele triste ale oamenilor care ma ocolesc grabiti.

Vremea asta ne baga pe toti in boala: suntem mai suparati, mai posomorati, mai ursuzi. Nu mai avem timp sa vedem ca sub toata mizeria asta se poate vedea si ceva frumos. Nimeni nu poate sa observe un buchet de ghiocei, zambetul strengar al unui cosar agatat la pieptul unei tanti cu ruj portocaliu, razele de soare care se joaca in baltile de pe strada. Vremea asta posomorata i-a bagat pe toti intr-o ciudata stare de hibernare(sau ceva de genul asta).

Vremurile astea... Criza asta, si crizele provocate de ea! Toti sunt in criza, si toti sunt crizati dupa bani! Oare numai de bani avem nevoie ca sa traim? Si spun "sa traim", nu sa supravietuim! Conteaza cat de multi bani ai in buzunar ca sa te poti bucura de un apus de soare sau de zambetul unui copil? Nu cred!

Exercitiu de vointa: scoate portofelul din buzunar(sa nu uiti totusi, sa-ti iei buletinul la tine), lasa si cardurile, si iesi pe strada. Imbracat-te lejer si plimba-te pe strada. Descopera orasul, descopera oamenii si gesturile lor. Dupa vreo trei ore o sa fi mai vesel, o sa ai un zambet contagios.

Deci, lasati vremea si vremurile sa-si vada de treaba lor. Tot ce puteti sa faceti voi e sa va bucurati de vreme si de vremuri asa cum sunt ele.

vineri, 27 februarie 2009

Orasul vazut prin ochii unui prieten

Sibiu. Orasul meu. Imi iubesc orasul. Il redescopar in fiecare zi. Il vad mereu cu alti ochi, mereu schimbat, mereu nou, dar mereu acelasi. Acum cativa ani am facut un experiment: am privit orasul prin obiectivul unui aparat foto. Am descoperit o alta lume. Indiferent daca alegi sa-l vezi in culori, alb-negru sau sepia, descoperi o alta lume, un alt punct de vedere aspura lucrurilor. Poti spune ca realitatea se modifica.

Ieri am avut deosebita placere sa descopar ceea ce Adrian Oprea vede prin obiectivul camerei foto. Locuri uitate, pe langa care trec mereu, dar niciodata nu le vad cu adevarat, umbre si lumini, oameni si cladiri. Toate impreuna creaza un vis, un vis ce s-ar putea numi "AdiO in tara minunilor"!

Si totusi, Adi a avut curajul sa se joace cu acest vis, sa-l intoarca pe toate fetele, sa-l coloreze, sa-l remodeleze, sa-l aranjeze asa cum sufletul lui a crezut ca ar trebui sa fie un vis. Visul lui despre un oras.

Asta am descoperit eu in expozitia CITI LIGHTS&LOOKS. Cu siguranta voi veti descoperi alte intelesuri si veti vedea un altfel de vis. Tocmai de aceea va invit sa descoperiti in felul vostru ceea ce Adi a vazut prin obiectivul aparatului foto.

~

CITY LIGHTS&LOOKS by Adrian Oprea ( http://www.adiophoto.com )
pentru Old Friends Pub ( http://oldfriendspubsibiu.blogspot.com )

Da, mi s-a intamplat mie!

M-am trezit de dimineata dupa doar cateva ore de somn(trebuie sa precizez ca am avut parte de o saptamana foarte agitata in care n-am putut sa lipesc geana de geana). Am deschis ochii, l-am privit cum dormea si as fi dat orice sa nu ma desprind din bratele lui dar, brusc, am realizat de ce a sunat alarma. Trebuia sa plec, trebuia sa aflu raspunsul la o intrebare cruciala pentru mine, de care depindea viitorul meu si, cu o mare strangere de inima, am facut-o.

In timp ce parcurgeam drumul pana la destinatia cu pricina, am purtat o lupta interioara de mari proportii. A fost teribil, un amalgam de trairi: emotii, spaima, mustrari de constiinta... Cu toate acestea, marele raspuns a fost unul pozitiv, a fost cel pe care mi-l doream din tot sufletul si pe care credeam ca-l voi putea primi doar printr-un miracol. Am fost extrem de fericita, miracolul s-a produs. Aproape ca mi-au dat lacrimile, simteam ca plutesc si eram convinsa ca nimeni si nimic nu ma va putea supara azi.

Totusi, oboseala psihica si fizica a inceput sa-si puna amprenta asupra comportamentului meu, am devenit excesiv de irascibila. Am poposit in cafeneaua mea de suflet(nu dau nume pentru ca nu vreau sa gadil anumite orgolii) pentru a-mi administra o parte din doza zilnica de vicii. Zacand la masa mea, mi-am amintit ca, ceva mai tarziu, trebuia sa ajung la un eveniment la care-mi doream foarte mult sa iau parte.

M-am tarat catre casa unde am facut toate eforturile posibile sa nu pic in mrejele lui Mos Ene. Nu am reusit. M-am trezit speriata pentru ca in 20 de minute trebuia sa ajung in oras. Agitandu-ma, am izbutit sa-mi aleg o tinuta vestimentara adecvata ocaziei, am coborat scarile-n fuga si am “sarit” in primul taxi care mi-a iesit in cale. Am salutat politicos si, mentionand faptul ca sunt in intarziere, i-am cerut taximetristului sa ma duca in Piata Mica. Mi-a spus intr-o doara ca va trebui sa-l ghidez pentru ca nu are habar unde este aceasta. Eram pe cale de a izbucni, nu puteam sa cred ca mi se intampla mie. Nu sunt din Sibiu dar, mi-aduc aminte ca, prima oara cand am pus piciorul in acest minunat oras(de care nu vreau sa ma mai despart vreodata) am vazut Piata Mare si Piata Mica. M-am straduit sa-mi pastrez calmul si l-am intrebat pe cel de la volan daca e sibian. Raspunsul lui m-a lovit in moalele capului. Da, era sibian. I-am explicat cum se ajunge la obiectivul dorit de mine dar, cand i-am indicat directia “la dreapta” intr-una dintre intersectii, mi-a spus ca nu are voie sa intre pe strada respectiva. Strangand din dinti, i-am aratat semnul rutier care permite virajul atat la stanga cat si la dreapta si l-am intrebat daca l-a mai vazut vreodata si daca ii cunoaste semnificatia. Mi-a spus ca da, stie ce inseamna dar ca urmeaza o bariera de care nu poate sa treaca. Simteam ca-mi pierd mintile, aveam senzatia ca ma ia peste picior dar, pentru ca eram disperata si pentru ca ma grabeam foarte tare, am inceput sa-i explic minutios cum trebuie sa procedeze pentru a trece de bariera respectiva. Printre ritmuri “orientale” rostea propozitii a caror topica era data peste cap, dar din care am dedus totusi ca era suspicios si neincrezator in cele spuse de mine. Aflandu-ma la capatul puterilor, am insistat sa faca ce i-am cerut. Am respirat usurata, intr-un final am ajuns!

Nu mai vorbesc de faptul ca in momentul in care a trebuit sa scoata bonul si sa-mi dea restul a dat peste cap toata masina, reprosandu-mi ca toate astea se intampla doar din cauza ca l-am grabit.

Nu-mi venea sa cred ca asta se poate intampla in secolul XXI, ca se poate intampla in Sibiu si ca mi se poate intampla mie. E strigator la cer! Si totusi, in mod lamentabil, trebuie sa spun ca da, eu am trait asa ceva!

~

Andreea e a doua persoana care a avut curajul sa posteze ceva la mine pe blog! Va astept si pe voi!

joi, 26 februarie 2009

Dialoguri imaginare

- Cred ca m-am imbatat!
- Crezi? Nu esti sigur?
- Pai... nu... inca nu-mi dau seama daca ti-am povestit aceeasi chestie de mai multe ori...
- Apropo! Parca vroiai sa-mi spui un banc!
- Ah! Da! Il sti pe ala cu Cassius Clay si Copilu' Minune?
- Nu cred... Hai zi-l!
- La o toaleta publica in State, in dreptul pisoarelor, unul langa altul, Cassius Clay si Copilu' Minune. In timp ce se pisa , Ali vede ca Minunea de Copil' tot scutura, la intervale scurte, din cap. Asa ca il intreba cu compasiune: “- Si tu suferi de Parkinson? - Nu, manca - tz - ash, da' ma stropesti in ureche!”
- Bun banc! Asta chiar mi-a placut!
- Da! E tare!
- ...
- Cred ca m-am imbatat!
- ...!?
- Pai... nu stiu daca ma repet sau nu!
- Esti beat! Iti spun sigur! Hahahaha...

miercuri, 25 februarie 2009

Accept provocarea

Oana a acceptat provocarea. Voi aveti curajul sa aratati lumii ceea ce simtiti? Astept sa va deschideti sufletul!

~

Trezeste-te Oana! De ce plangi? Patul nu e gol! Esti tu si ingerul tau e in el. Si nu e frig, nu esti intr-un cavou de gheata. Si aripile nu-ti sunt de plumb si nici nu s-au frant! Mai poti zbura!...Incearca! Incearca sa te aventurezi printre scanteile fierbinti ale soarelui si nu prin razele apocaliptice ale lunii...Nu plange! Nu esti singura! Sunt eu...Sunt eu aici langa tine. Si amandoi avem suflete tari. Invingem, nu? Paseste cu incredere in viitor! Nu te afunda...Caci drumul e lung si nu trebuie sa te opresti daca te-ai ranit in primul ciob de sticla. Si deschide ochii! Nu mai e EL ca sa te orbeasca! Doar lumina sperantei. Fugi ca sa-ti recapeti sufletul! Nu te opri daca iti apare in cale! Te vei impiedica si vei reintra in iuresul amintirilor, ca intr-un joc de iele. Nu vei mai fi om. Doar o umbra fara suflet care bantuie in trecut. Si nu te razbuna! Nu te chinui! N-ai sa dai de el! N-ai sa dai de sangele lui galgaind prin venele tale! Si nici in venele lui! Si-a pierdut vlaga odata cu...inima! Si nu mai trai in spectrul nonculorilor! Stoarce ceva din lume, suge puterea din jur, infige-ti acum coltii in tine si coloreaza-ti viata! Lumineaza-te! Iubire absoluta nu exista! Nu mai fi asa credula! Fidelitatea va fi in curand doar un arhaism, iar prietenia doar o amagire! Dar va fi bine! Si-ti va trece! Si cei care se ridica de la masa vietii nu sunt decat niste lasi! Nu merita, asteapta! Trezeste-te, Oana! Si nu mai plange! Nu te mai ineca in dureri amagitoare! Respira, crede, lupta, traieste! Si nu inceta sa iubesti! Iubeste, Oana! Iubeste...

marți, 24 februarie 2009

Lansez provocarea

M-am gandit destul de bine si, intr-un final, m-am hotarat! Vreau sa va provoc: timp de o saptamana vreau sa public pe blog ideile, gandurile si simtirile voastre! Scrieti ce va doare, ce simtiti si, pana la urma, ce va dicteaza sufletul! Trimiteti textele voastre pe adresa rrritul@gmail.com si eu le voi publica pe blog! Astept reactiile voastre!

~

Redactati textele intr-un format usor de deschis si faceti un atasament la mail. La fel si cu pozele care le vreti pentru articolul vostru.

luni, 23 februarie 2009

Prieteni, atmosfera si poze

Am fost plecat cateva zile. Am colindat alte orase din mirifica noastra tara. M-am simtit bine, dar inima mea era cu gandul in alta parte, undeva unde spun ca sunt acasa.

Trenul ne-a lasat in gara pustie si rece. Eram inconjurati de bagaje. Eram obositi si veseli. Urma sa ne revedem prietenii. Asa ca ne-am grabit catre casa. Am despachetat in graba, ne-am imbracat de gala si ne-am pornit catre pub. Nimic nu ne-a putut opri, nici vantul, nici frigul.

Coborand scarile am simtit cum ne invaluie caldura, am simtit atmosfera placuta care urma se ne imbie simturile. Am deschis usa cu sfiala, gandindu-ma ca absenta mea indelungata nu a fost de bun augur. M-am inselat. Odata intrat am alungat repede acest gand. Aceeasi oameni primitori, acelasi Iulius cu zambetul lui strengaresc, aceeasi atmosfera calda.

Am plecat tarziu, incalziti de zambete, de oameni, de atmosfera, si, intr-o oarecare masura, de alcoolul consumat. A fost bine, a fost frumos, a fost asa cum trebuie sa fie, a fost asa cum imi doream.

~

Nota de subsol.

Adiophoto

Pe 26 februarie 2009, la ora 18:00 in Old Friends Pub va avea loc vernisajul expozitiei CITY LIGHTS&LOOKS a fotografului si a bunului prieten Adrian Oprea. Sper sa ne vedem acolo.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Esti o bruta

Pai ce sa-i si faci!? Ma tot dau pe net de cateva zile. Si gasesc tot felul de tampenii. Pe unele le recomand, pe unele nu. Si de unele nu stiu ce sa zic!? V-as putea zice sa va uitati si apoi sa fugiti ca de moarte. V-as putea zice sa le incercati cateva zile, dar cu mare preacautie, nu de alta, da` creaza dependeta. Dar totusi, hai sa vedem ce-mi poate motorasul din creier.

Ogame - Frumusel joc, daca iti place sa citesti mult(trebuie sa citesti destul de mult pentru a prinde ideea) si daca iti plac graficele si statisticile. E greu la inceput, dar sa stiti ca te prinde. As putea spune ca senzatia e aproape de dependenta. Incepi sa vorbesti cu prietenii despre joc, pui pasiune, le spui despre flote, de ultimul upgrade facut, de ultimul atac facut, de ce fel de nave ai mai construit. Si apoi iti dai seama ca nimeni nu intelege nimic. Cei cu care iesi tu nu sunt genul de oameni care joaca asa ceva. Pe aia ii gasesti doar pe net, sau ii ai pusi intr-o rubrica separata la messenger. Si apoi vine momentul magic: iti pui ceasul sa sune dimineata la trei ca sa astepti ditamai flota care se intoarce din nu stiu ce misiune si pe care trebuie sa o trimiti undeva departe, ca de nu faci asta... dusmanii e aproape frate, si la dusmanii e ciuda pe flota ta, si dumanii sare pe tine... Mda! Dupa ce am luat-o in freza de la colegii de "breasla" am zis ca e momentul, al doilea moment, sa ma las de joc. Si m-am lasat!

Need For Speed - Jocul asta e altceva, cel putin pentru mine. L-am jucat cu sufletul la gura. Frumos! L-am terminat! Ce usurare! L-am terminat de vreo 30 de ori! D`asta a ajuns jocul asta sa fie altceva pentru mine. Sincer si lasand gluma la o parte. Dupa ce am terminat jocul de aproximative 30 de ori(chiar nu glumesc cand spun asta), am ajuns sa dau cateva ture doar de relaxare. E jocul de care nu vorbesc foarte des, jocul pe care l-au jucat destul de multi oameni din jurul meu, dar care v-a ramane mereu un joc drag mie. Incercati-l, dar nu ma lasati prins de el, priviti-l ca pe o metoda de relaxare.

La Brute - Dau vina pe Sp00ky(prietenii stiu de ce). Animalul asta blond(si cret pe deasupra) mi-a dat un site si mi-a zis ca e ceva frumos. Mai, cum sa va zic, site-ul ala e frumos. Are doar cateva defecte: e in franceza(cel mai important), e de bataie(adica te bati cu altii) si, dupa ce ca e cu d`alea de bataie, nici nu poti sa controlezi caracterul cu care te bati. In rest imi place joculetul. Am deja sase conturi(ca deh, nu poti sa te "bati" decat de trei ori intr-o zi). In rest e super. Nu prea trebuie sa stiti franceza(sunteti romani si va descurcati voi pe acolo - nu-l recomand asiaticilor), sa nu va suparati daca luati bataie - va garantez ca o s-o luati pe coaja intr-un mod destul de amuzant. Pe mine ma gasiti pe urmatorul link: http://rrritul.labrute.com - va provoc sa ma caftiti(o sa aflu care v-ati riscat pielea)

Deci(acum il folosesc unde trebuie - o sa trag concluzia), hai se ne intalnim la o discutie: maniacii de Ogame intr-un colt, Speed-erii la mijloc si "Brutele" in celalalt colt. Sunt curios ce o sa iasa!

miercuri, 18 februarie 2009

Dialoguri imaginare

-De ce spui asta?
-Crezi ca gresesc?
-N-am spus asta! Eram doar curios de ce ai spus-o!
-Tu nu poti sa vezi mai departe de zambetele ei? Nu-ti dai seama ca nu sunt sincere?
-Poate e asa, dar m-a ajutat foarte mult. Nu pot sa fiu indiferent, nu pot sa dau inapoi...
-Si crezi ca toate astea justifica sa impartaseasca lumii secretele care i le incredintezi? E ok sa zambeasca cu tine si sa fie de acord cu ceea ce ii spui tu, si apoi sa spuna altcuiva tot, poate si cu niste adaugiri pe ici pe colo?
-Pai nu, dar...
-Dar ce? Incerci sa ii acorzi circumstante atenuante? De ce ai face asta?
-Ba da, dar nu pot sa renunt la un prieten bun asa de usor?
-POFTIM? Amice esti un prost! Si nu-mi cer scuze ca spun asta! Cum poti sa consideri prieten, ce sa mai zic de prieten bun, o persoana care iti tradeaza asa de usor increderea?
-Cred ca ai dreptate... Adevarul e ca m-am lasat dus de nas...
-...
-Dar tu de unde sti toate astea?
-Pentru ca inaintea ta am fost eu cel ranit in amorul propriu...
-...
-Vi la o cafea?
-Da, dar nu stau mult. Mai am ceva treaba astazi.

~

Aceasta postare este prima dintr-o serie. O serie de dialoguri imaginare care nu ar fi trebuit sa fie. Sau care ar fi trebuit sa fie cat se poate de reale.

Cum nu-mi place

Cu respect va salut! Am lipsit o perioada, dar cu motive bine intemeiate: s-a incheiat o etapa din viata mea! Si ca orice lenes care se respecta, atunci cand termin ceva, iau o pauza. Probabil ca multi dintre voi(ma refer la cei apropiati) stiu despre ce etapa este vorba. Iar pentru voi, cei care nu stiti, o sa va edific. Am renuntat la ArtCafe!

Si ca sa nu va lansati in bauieli, suspiciuni si zvonuri, o sa aflati, intr-o oarecare masura, exact din gura lupului de ce am ales sa fac asta.

Nu, nu m-am certat cu nimeni. Nu, nu mai am de gand sa ma intorc in ArtCafe, cel putin nu in calitate de angajat. Da, sunt suparat. Sunt suparat pe multe dintre situatiile care s-au creat acolo, pe multi dintre oamenii de acolo. Stau si ma intreb daca boemia nu cere un pret prea scump: un nivel de stres nejustificat.

Nu va asteptati sa dau nume. N-o s-o fac! Pot doar sa ii descriu, sa intelegeti de ce sunt suparat pe ei. Sa intelegeti macar o partea din supararea care m-a facut sa fac aceasta alegere.

Singura persoana careia i-am respectat deciziile si careia i-am "tinut" spatele mai, mult decat ar fi facut-o altcineva, se descria acum cateva zile ca fiind un "supravietuitor". Respect parerea fiecarui om despre el, dar cand lucrezi intr-un domeniu ca acesta(barurile, cafenelele si cluburile sunt inimile nevazute ale unui oras care pompeaza sange in viata sociala si o mentin in viata) trebuie sa fi mai mult decat un supravietuitor. Pentru mine ArtCafe nu inseamna deloc supravietuire. Lupta, descoperire, deschis la nou, inovator, conservator daca vreti(alegeti voi care credeti ca se potriveste cel mai bine), dar nu supravietuitor!

Multi dintre artistii rezidenti ai localului au devenit blazati. Multi spun ca viata culturala din Sibiu e moarta. Mai sa fie! Nu pot sa le inteleg aceasta afirmatie. Nu pot! Eu am avut o expozitie, am avut momentul meu de glorie, si pot sa va spun cu mana pe inima ca acel unic si minunat moment creaza dependenta. Ma lupt ca un nebun sa mai am parte de acea clipa magica si ei spun ca nu se poate. Eu sunt un nimeni si am reusit, voi care aveti un nume si care aveti scoli si institute si maestri care v-au indrumat, de ce nu puteti? De ce nu mai vreti sa gustati din singura sursa de ambrozie care ne e disponibila noua, muritorilor?

ArtCafe-ul crea acum o vreme dependente! Pentru mine au fost sahul, cafeaua si muzica buna. Mai apoi si apropierea de arta, dar intr-un mod foarte informal. Pentru altii a fost doar arta, in forma ei cea mai pura, luata direct de la sursa. Altii s-au indragostit de jazz-ul bun cu aroma de cafea si mai buna. In ultimul timp insa, dependetele au ajuns sa fie de alta sorginte: barfa, relatii de prietenie bazate pe anumite interese, ura care putea fi exprimata liber in sigurul loc care incuraja pana odinioara discutiile libere.

Si inca un lucru, mai mult o intrebare: sunt artistii(sau iubitorii de arta) creduli? Intreb pentru ca nu reusesc sa-mi dau seama. In toata jungla descrisa mai sus exista si cativa oameni care ies in evidenta, care se definesc prin prizma caracterului lor si nu a locului pe care il frecventeaza. Sunt oamenii buni, artisti care isi expun sufletul si ideiile in arta lor, dar care nu pot sa vada ca in spatele unui zambet si a unei amabilitati excesive se ascund interese, invidie, ura si subiecte de barfa?

Inchei aici. Mergeti, experimentati si apoi comentati!

duminică, 15 februarie 2009

Dependenta - Ziua 4 - Asa s-a terminat totul


Dupa cum a fost ziua de ieri, astazi speram sa fie mai bine. Nu pot spune ca a fost o zi rea, dar nici ceea ce visam n-a fost. Apatia m-a cuprins din nou, ma simt lipsit de energie si fara chef de viata. Orele trec foarte greu si pe toate care au trecut le simt cum imi apasa umerii.

Au trecut patru zile de cand am renuntat, fara voie, la lucru care ma facea sa ma simt normal. Patru zile in care totul in jurul meu a fost anost, fara culoare, fara gust... Desi am avut o gramada de oameni in jurul meu, am reusit intr-un mod tare ciudat sa ma simt singur.

Acum zece minute am luat o hotarare, o hotarare care stiu ca-mi v-a schimba viata. Stiu ca sunt dependent, stiu ca sunt un om urat atunci cand nu am drogul la indemana si, pentru voi, am hotarat sa-mi accept dependenta, am hotarat sa-mi imbratisez drogul. Maine dimineata il voi primi cu bratele deschise, il voi saruta, il voi absoarbe pana in adancul plamanilor, il voi gusta centimetru cu centimetru. Ii voi sopti usor ca n-am s-o mai las niciodata si ca totul va fi bine de acum incolo.

sâmbătă, 14 februarie 2009

Dependenta - Ziua 3 - Astazi si ingerii plang

Astazi am ratat startul zilei. Am avut planuri, am vrut sa fac ceva sa uit de dependenta mea. Si am uitat, dar nu in modul in care as fi vrut eu. Astazi am aflat ca si ingerii plang. Plang lacrimi sarate si amare. Plang din tot sufletul. Astazi a plans Marchizul. Cel mai bun si mai tare dintre noi a plans.

Imi dau seama ca simpla mea dependenta nu se poate compara cu un inger care isi pierde aripile. Incerc sa-mi imaginez durerea care poate fi simtita de un inger al carui aripi refuza sa-l mai ridice la cer. Nu cred ca lipsa drogului meu, si durerea pe care o simt eu, poate fi comparata cu ceea ce simte el acum.

Incerc sa nu simt nimic, incerc sa par mult mai tare decat sunt, cred ca incerc sa iau locul ingerului. Nu pot! N-o sa pot niciodata. Nimeni n-o sa poate sa-i ia locul.

Multi ingeri au venit sa-l vada. Multi sufera alaturi de el, dar nici unul nu poate intelege pe deplin durerea lui. Cred ca toti ne dorim din toata inima sa-l vedem zburand, sa-l vedem acolo sus pe piedestalul lui de nori.

Astazi si ingerii plang! Si noi cu ei!

joi, 12 februarie 2009

Dependenta - Ziua 1 si 2

Ziua 1

M-am trezit cu o durere de cap destul de incomoda. In camera domnea dezordinea: haine, resturi de mancare, pachete goale de tigari, cani murdare de cafea, sticle de vine desfacute care emanau un iz acru. Privelistea nu ma mai deranja. Devenisem imun la asa ceva, dar nu eram obisnuit sa ma trezesc fara lucrul care ma punea pe picioare si care ma tinea pe linia de plutire in fiecare zi.

Am plecat de acasa in speranta ca voi reusi sa uit. Ma gandeam ca se poate si fara, trebuia sa se poata si fara! Vreamea de afara nu era tocmai perfecta. O ninsoare incapatanata pusese stapanire pe oras. Multa zapada, multe balti, soferi si pietoni nervosi. M-am urcat in primul autobuz care mergea catre centru. am colindat o buna bucata de vreme orasul in cautarea unui loc unde as putea sa beau o cafea tare si ieftina si intr-o companie care sa nu-mi deranjeze gandurile.

Stau de o jumatate de ora si sorb din cafea. Tigarea arde incet in scrumiera. Pe televizorul din bar ruleaza un film. Incerc sa prind ceva din ceea ce vad, dar gandul imi este in alta parte. E abia prima zi fara ceea ce-mi trebuie. Nu stiu ce o sa fac.

Sper ca ziua de maine sa fie mai buna sau macar mai simpla.

Ziua 2




Am cea mai enervanta sonerie folosita vreodata ca alarma la un telefon mobil. Trebuie sa ma trezesc sa merg la lucru. Stau pe marginea patului si privesc in gol. Aceeasi priveliste dezolanta ca si ieri.

Ma simt apasat de o apatie ciudata. Ma spal pe fata cu apa rece cu speranta de a ma energiza. Nu reusesc. Simt ca o sa fie o zi grea. Pana si zgomotul facut de spalatul pe dinti ma scoate din sarite. Plec in graba de acasa cu gandul la singurul lucru care ma poate aduce pe linia de plutire, care ma poate face fericit.

Grupul de elita al contabilelor, grup pe care-l intalnesc in fiecare dimineata in autobuz, e foarte tacut. Parca simt si ele ca vorbele lor fara rost ma pot enerva mai mult decat o fac de obicei. Sunt un recipient sub presiune. Pot exploda in orice clipa, la orice vorba sau gest..

E clar! Nu pot rezista foarte mult fara... Inca mai incerc sa ma mint, sa-mi spun ca mai sunt si alte lucruri in viata care pot umple golul! Stiu ca nu e asa! Nu mai pot continua asa, nu mai pot sa ma mint! Recunosc, in primul rand fata de mine, ca sunt dependent!

marți, 10 februarie 2009

Visul meu

Am visat ca eram la mare.

Am visat mirosul sarat al brizei.

Am visat nisipul fierbinte sub talpile mele.


Am visat ca te tineam de mana si ne uitam la valurile inspumate.


Am visat ca am adormit amandoi pe plaja.


Am visat in acelasi vis... In visul meu.

Si daca dragoste nu, nimic nu e

Si, cum era de asteptat, a facut-o! I-a dat inelul, a cerut-o sa-i fie alaturi pe veci! A fost o seara frumoasa, pe care au ales sa o imparta cu noi!

Eu personal stiam de cateva zile de marele pas. Am contribuit putin si eu la reusita acelei seri speciale. De atunci ma tot gandesc la acest lucru: la importanta lui, la semnificatie, la implicatiile si angajamentele care vin odata cu el!


Si daca dragoste nu e, nimic nu e(vorba cantecului). Si asa e! Ma uit in ograda mea cand spun asta: fara dragoste n-as fi inteles multe lucruri despre cea de langa mine, fara dragostea ei n-as fi omul care sunt azi, fara dragostea noastra n-am fi logoditi astazi.

Si cu toata dragostea noastra, eu inca ma gandesc! Ma gandesc ca nu pot sa o cer. Simt ca vreau, dar mai e cale lunga pana la acel moment. Nu sunt inca pregatit pentru toate acele implicatii si obligatii. Nu pot sa-i ofer tot ce vrea ea, si nu pot nici pe departe sa-i ofer tot ce vreau eu! Si asta e cel mai important pentru mine.

Sigur va intrebati de unde stiu ca e dragoste si nu altceva. Si eu m-am intrebat! Raspunsul e simplu: stiu ca e dragoste pentru ca dimineata ii caut privirea si atingerea, iar noaptea adorm greu pentru ca nu-i simt respiratia pe pieptul meu! Nu e o senzatie placuta, dar totusi v-o doresc, pentru ca atunci veti sti ca sunteti indragostiti!

Ma gandeam sa va povestesc cum am ajuns aici, dar n-o sa fac asta pentru ca multi dintre voi au mai auzit povesti asemanatoare. In schimb o sa va spun la ce concluzie am ajuns amandoi dupa acea seara. Ne-am dat seama ca nici unul dintre noi nu e pregatit pentru un pas atat de mare. Nu suntem inca dispusi sa renuntam, desi tanjim unul dupa altul cat e ziua de lunga, la coltisorul nostru de singuratate.

Oricum, viata merge inainte. Amandoi vrem sa fim in pas cu ea, nu vrem sa ne lasam dusi de val. Spun asta pentru ca sunt adeptul idei ca omul isi face norocul cu mana lui. Si mai spun o chestie, oarecum filozofica, pentru cei mai pesimisti: "E mai bine sa fi iubit si sa fi suferit, decat sa nu fi iubit niciodata!" - in baza acestei zicale iubesc si ma las iubit! Acum e randul vostru!

vineri, 6 februarie 2009

Prieteni vechi cu aroma de cafea


Astazi m-am trezit tarziu. Pe la amiaza. Aseara a fost frumos: karaoke, bere, multe poze haioase, lume buna si atmosfera placuta.

De ceva timp frecventez un local care imi ofera acelasi sentiment pe care il descoperisem acum cativa ani in alta parte.
Ceea ce va voi povesti acum nu e tocmai stilul meu, dar m-am obisnuit sa scriu despre ceea ce-mi place, despre ceea ce simt, despre tot ce ma inconjoara si ma influenteaza.

Locul asta are ceva! Nu stiu ce anume. Fetele zambitoare care ma intampina, amestecul oarecum placut-ciudat de oameni pe care l-am descoperit acolo, muzica buna(care nu e de un gen anume). Ma simt altfel cand intru acolo. Indiferent de ora la care cobor acele scari inguste, simt cum te invaluie un sentiment placut. Chelnerul stie aproape mereu ceea ce vreau(greseste cand am eu chef de ceva nou, de o schimbare). E locul in care pot sa stau singur la masa si sa-mi beau cafeau de dimineata, locul in care prietenii mei isi beau ceaiul de zi cu zi, e locul in care barmanul are mereu chef sa te asculte si sa schimbe o vorba cu tine. Daca e vorba de un loc in care vreau sa ma simt bine, indiferent de companie, e locul care imi vine prima data in minte.

E locul in care nu ma stiu toti, dar ma simt si ma primesc ca pe unul de-al lor.
Toate cele de mai sus le-am scris l-a o masa din Old Friends(cred ca numele spune tot). Acolo am gasit ceea ce am cautat, si cautat nu cred ca e cel mai potrivit cuvant, pentru ca nu am intrat in foarte multe baruri ca sa gasesc ceva, dar cand descoperi un loc de genul asta, stii de fapt ca tot timpul ai cautat ceva. Ceva familiar, ceva suflet, ceva special.

Va astept aici, poate stam la o cafea intr-o dimineata, poate bem o bere si fredonam melodiile de la karaoke. Unii dintre voi ma vor recunoaste, unii ma vor confunda, si cei mai multi dintre voi nu vor sti niciodata cine sunt. Nu conteaza, pentru ca veti fi vrajiti de atmosfera, de persoane, de loc.

joi, 5 februarie 2009

Lasati cainii sa vina la mine


Imi plac cainii. Imi place si de mine, pentru ca sunt un caine dupa zodie. Imi plac toti: mici, mari, creti, cu parul lins, scurt, lung, prostuti, agili, tacuti, scandalagii, etc. Nu pot spune acelasi lucru despre oameni. Pentru ca unii dintre ei sunt prea "caini".

Il cunosc pe Ahon de cativa ani. Habar nu am ce rasa e si cati ani are. E un caine omenos(aluzie clara la cainii de mai sus). E negru, latos si ii e mereu sete. Nu face galagie si poate sa ramana asezat intr-un singur loc pana isi bea Calin toate berile. Stie unde e acasa si stie cine e om si cine e caine, indiferent de rasa din care face parte.

Acum cateva zile Ahon s-a ratacit in urbea noastra draga. Probabil a ramas peste noapte la catelusii din centru. Cui nu-i place sa colinde noaptea strazile frumos luminate, sa stea asezat sub o banca la un os si o punga cu ketchup de la fast-food-ul din colt. Nu cred ca a murit de sete pentru ca mormanul de zapada din piateta se topeste incet dar sigur. Pana la urma toate astea au fost o aventura, o iesire scurta din cotidian. Toti facem asta, indiferent daca suntem oameni sau caini.

Oricum, zilele astea au trecut destul de greu pentru Calin si pentru cei ce-l cunosc pe Ahon. Au cautat cu toti in fiecare coltisor, tomberon, fast-food, dupa fiecare copac. Ieri au pus pe stalpii de pe centru poze cu Ahon. Poate le vedea el, poate le vedeau cei ce l-au vazut. Poate, poate Ahon se va intoarce acasa. 

Ahon s-a intors azi acasa. Nu l-am vazut nici pe el nici pe Calin, dar sunt sigur ca sunt amandoi foarte fericiti. 

Ce vroiam defapt sa va spun e ca mandra noastra politie comunitara nu te lasa sa-ti cauti cainele prin metoda cea mai la indemana pentru omul de rand: sa lipesti o poza cu animalul iubit sub care ii rogi pe cei cu inima sa te anunte daca l-au vazut. Te mangaie cu o vorba buna, iti spun ca si ei au caini acasa si te lasa sa pui in continuare acele afise(care nu cred ca deranjeaza pe nimeni). La o jumatate de ora dupa acea discutie cu acei politisti comunitari, pe cand se intorcea acasa a vazut ca toate afisele lui au fost dezlipite. Ma intreb: cum poate un "caine" sa aiba un animal de companie?

Ma rog sa nu va pierdeti niciodata animalul iubit sau daca se intampla, sa revina acasa. Pentru ca cei ce ar trebui sa ne faca viata mai buna si mai sigura nu ne lasa, si in mod cert nu ne ajuta!

vineri, 9 ianuarie 2009

Imaginatie



Tic... tac... Tic... tac... Tic... tac... Tic! A saptea secunda n-a mai venit. Nici a opta, nici a noua, nici celalalte de dupa. Totul s-a oprit. Nimic nu mai misca, nici o adiere, nici un sunet. Nu e moarte, dar nu e nici viata. Cred ca am ramas blocat in clipa dintre doua secunde.

Supradoza de vise n-a fost cea mai buna idee. Incerc sa-mi dau seama daca insomniile erau chiar asa de greu de suportat incat sa recurg la acest tratament de ultima generatie.

Mi-au promis ca timpul se va opri. Nu m-au mintit, doar ca eu aveam alta idee despre asta. Acum sufar de o insomnie care va dura exact cat distanta dintre cele doua secunde. Dar timpul s-a oprit! Cum voi putea sa masor... Nu pot! Nu mai am ce sa masor.

Am cumpart un medicament pentru insomniile care m-au facut sa simt ca n-am mai dormit de o eternitate, dar in schimb am primit chiar eternitatea. Si nici asta nu ma multumeste, nici eternitatea nu e ceea ce mi-am imaginat.

Nimic din tot ce mi-am imaginat pana acum nu s-a asemanat cu realitatea. Am avut mereu parte de altceva: opusul sau, mai rau, chiar situatii neimaginate de nimeni. Cred ca sistemul meu de valori a fost structurat gresit de la bun inceput. Oare cine mi-ar face o gluma atat de nesarata? Tind sa cred ca multe din deciziile importante din viata mea au fost proaste, gresite sau total aiurea, tocmai din cauza imaginatiei mele!

...tac... Tic... tac... Tic... tac... Clipa dintre secunde s-a terminat!? Timpul poate fi iarsi masurat! Pot sa aud ticaitul ceasului, simt adierea vantului, lumea din jurul meu se misca! In sfarsit pot sa... E intuneric! Si nu pot sa deschid ochii! De ce nu pot sa deschid ochii?

Mda... Citisem pe prospect ceva de efectele secundare. Parca era vorba de somnolenta... Stiu! Era vorba de somnul vesnic!

Oare cat dureaza vesnicia?