Custom Search

duminică, 10 ianuarie 2010

Fără

Târziu în noapte
Îţi bat în geam...
Nu cu speranţă,
Nu cu zâmbet!
Doar ura străluceşte-n ochi,
Iar râsetul sinistru te-nfioară.
Sunt eu trecutul tău,
Trecutul care te doboară.
Sunt umbra care-n miezul nopţii
Te face să-ntorci capul,
Sunt visul de vară
Care s-a întors coşmar.
Încerci să lupţi în felul tău,
Dar n-ai scăpare.
Ca Dorian Gray încerci
Într-un portret să mă închizi,
S-arunci în el tot ce e rău în tine,
Tot ce e bun în mine...
Caută-mă în fiecare umbră
În care n-o să fiu,
În fiecare adiere de vânt
Care-ţi şopteşte-n miez de noapte...
Voi fi acolo,
Acolo unde nu te-aştepţi.
Privind din umbră,
Zâmbind la fiecare pas greşit,
La fiecare deja-vu
Sau sentiment “refolosit”...
Voi fi acolo!

0 persoane au avut tupeu sa comenteze: