Ce p#!@ am fost... Si ce p#!@ am ajuns!

Douazeci si patru, mai, doua mii opt. De atunci si pana acum a curs multa apa la robinet. De atunci si pana acum blogul meu a crescut. In ochii mei cel putin. Si nu ca numar de vizitatori(cred ca am vreo cinci fani adevarati, restul intra din intamplare).

Zambesc si-mi fac cruce. Ma amuz de primele postari. Ma amuza si ceea ce gandeam atunci cand am postat chestiile alea. Apoi au urmat prime texte. Vorba aia: "ce texte ai in tine".

Partile mele de suflet sunt "Dialogurile imaginare". Acolo fac ipoteze, presupun si las putin imaginatia sa functioneze. Adaptez situatii reale, situatii care as vrea sa fie reale, si situatii care nu vor fi niciodata reale.

Iar apoi sunt acele texte care nu au nici o legatura cu realitatea. Atunci imi pun gandurile logice in stand-by, pornesc imaginatia la 110% si ma las dus de vant. Pana ma dor degetele sau pana nu mai am chef. SI, ca s-o spun p-aia dreapta, textele astea sunt cele mai gustate.

Asadar si prin urmare... Am scris mult, am aberat si mai mult, uneori am pus suflet, alteori v-am pus un zambet pe fata. Pana la urma e bine. Sper.

Telefonul

Cele ce urmeaza s-au intamplat in toamna anului 2007. Lucram ca barman intr-o cafenea. Fiind incojurat de oameni boemi(pictori, muzicieni, sculptori, actori, etc.), am fost inspirat sa fac si eu o mica expozitie foto. Suna banal, dar toate pozele au fost facute si prelucrate cu un simplu telefon mobil.

Eram pe ultima suta de metri. Pozele erau pregatite. Oamenii au fost anuntati de eveniment. Mai aveam de facut doar cateva drumuri in zilele premergatoare expozitiei.

Intr-una din acele zile s-a starnit o ninsoare destul de urata. Unde mai pui ca temperatura scazuse destul de mult. Aceasta combinatie malefica a facut ca telefonul meu sa faca o criza "epileptica". Suna ciudat, dar simptomele erau aproape identice. Ecranul se stingea si se aprindea de unul singur. Atunci cand se aprindea, mai si tremura! Cred ca daduse strechea in el. Pana la urma a cedat!

N-am vrut sa-l ingrop in vreun sertar. A fost "scula" care m-a sprijinit in primul meu demers artistic. Asa ca am contactat firma producatoare. Le-am explicat ce si cum, si i-am invitat sa-si trimita un reprezentant la eveniment. Tot ce am primit de la ei a fost un e-mail sec, in care imi cereau sa iau legatura cu un reprezentant local, care sa-mi repare telefonul.

Nu cred ca si-au dat seama ca nu acela era motivul pentru care i-am contactat.

Pana la urma toate cele au iesit cum trebuie. Expozitia a fost un succes, am fost intervievat de un jurnalist, iar articolul a primit o pagina intreaga intr-un ziar local.

Telefonul m-a servit bine. A facut multe poze la viata lui, iar la sfarsit, desi "bolnav", l-am vandut. Banii m-au ajutat sa cinstesc pe cei prezenti la expozitie.

Asadar, daca aveti idei artistice cu telefonul, nu va deranjati sa anuntati si producatorul. Veti primi un mail "stas" prin care va vor anunta ca "problema dumneavoastra poate fi rezolvata de un reprezentant local".

Dialoguri imaginare

-...pentru ca nu vreau!
-De ce? Ce te opreste? Ai un motiv suficient de bun sa zici ca nu?
-Nu, dar...
-...
-...
-Ti-e frica?
-Putin.
-O sa fiu si eu acolo. Doar sti ca-mi place!
-Stiu! Mi-a povestit de multe ori.
-Atunci ramane stabilit! Maine mergem!
-Bine... Dar sa sti ca tot mi-e frica!
-Odata ce esti acolo sus, in bataia vantului, o sa uiti de frica! Asta pot sa-ti promit!
-Sper ca priveslistea aia sa faca banii. Altfel nu mi-as putea justifica faptul ca incerc sa trec peste chestia asta.
-O da! La trei mii de metri in aer totul e diferit. Nimic din ce ai vazut pana acum nu se poate compara! O sa-ti doresti sa nu mai ajungi pe pamant! Crede-ma!
-Bine... M-ai convins... Maine sarim cu parasuta!
-Super!
-Mda... Numai gandul ca o sa depind de o bucata de panza ma face sa tremur...
-Pesimistule! Hahahaha...
-Optimist nenorocit! Hahahaha...

~

Dialoguri imaginare 5. Avanpremiera la momentul acela.

Welcome back!

Intram intr-o noua etapa? Poate. Suntem entuziasmati? Poate. Vremurile s-au schimbat. Vad lucrurile in alte culori. Vad stralucire si in negrul cel mai negru. Poate ceea ce urmeaza ma v-a ajuta sa ma ridic mai sus decat am facut-o vreodata.

Poate la vara... Ce aiureala!

Sa pleci in valurile noptii,
Sa mangai roua diminetii,
Sa treci prin nori pe la amiaza,
Si sa cobori pe inserat... la tine acasa!

Simt un dor de duca... Si m-as cam duce! Unde? Habar nu am! Oriunde! Clar nu pe o insula pustie. Am nevoie de comunicare. De orice fel. As opri timpul in loc vreo 2 secole. Poate m-as simti mai bine. Poate imi vine mintea la cap. Poate ma fac mare.

La vara o sa... O sa... Multe pe hartie, multe in cap. Vreuna importanta? Nu cred. Poate doar sa iau fiecare zi asa cum e. Mare lucru ar fi asta. Poate la vara.

Mi-e pofta de batoane energizante, de cafea si capuccino, de ciorba de cartofi cu costita de porc, de spanac cu ochiuri, de cartofii prajiti de la McD... Mi-e pofta! La cat mi-e de pofta cred ca as gusta si din mine. Da` cred ca sunt acru... Unde mai pui ca nu-mi mai plac lamaile.

Am inceput sa colectionez pliante ale pizzeriilor care livreaza la domiciliu. Nu c-as fi comandat pana acuma pizza acasa... Am doua. Pliante! Acum trebuie sa ma hotarasc de la care sa comand. Poate la vara!

Oare cate grame are creierul meu? M-am tot gandit la treaba asta. Am incercat eu sa aproximez ceva... Am mai citit in stanga, am mai intrebat in dreapta, si cred ca mi-am facut o idee. Dar cred ca e gresita. Mereu imi simt capul plin. O fi creierul mare? Sau e doar plin cu idei de tot felul?

Daca stiti careva sa faceti maioneza pentru salata de boeuf, sunati-ma. Eu sunt blana.

Ma pun la somn ca e devreme. Poate mai stam si maine pana la ora asta. Poate mai batem campii... Pana ii invinetim! Poate... Poate la vara... Printre toate celalalte!

~

2:50 AM - D`aia o sa vedeti greseli gramaticale.