Rrr©

Retrospectiva FITS 2010

2010-06-07T14:04:00.003+03:00

A fost Festivalul International de Teatru de la Sibiu

Ziua I

Ziua II

Ziua III

Ziua IV

Ziua V

Ziua VI

Ziua VII

Ziua VIII

Ziua IX

Ziua X

Ne vedem la anul!!!

Ne-am nascut in locul potrivit!?

2010-05-27T11:51:00.002+03:00

A devenit sport naţional să-ţi bagi picioarele în ea de ţară de câte ori o iei în freză de la un mârlan în trafic sau te umpli până la comă de septicemie chiar din spitalul în care te-ai internat cu spirtul şi bandajele tale, sperând să nu ieşi de acolo cu picioarele înainte.

Pleci din România cotidian şi te întorci seara frânt de oboseală, când ţi se reactivează dorul de ducă după ce deschizi televizorul şi te invadează democraţia de larg consum.
O iei de nebun când ţi se apleacă de preţuri nesimţite şi tsunami de manele şi o tai la bulgari sau la greci. Dar, iată, nu mai ţine, fiindcă triburile de manelişti 4x4 au invadat şi Nisipurile de Aur, iar atunci îţi vine s-o dai dracului şi de Bulgarie. Alegi Malvinele sau Barbadosul, sperând să respiri ecologic, astfel ca apa în care te scalzi să aibă culoarea oceanelor văzute la Discovery. Dacă n-ai bani, visezi că fugi de România, ca în vremea împuşcatului.
Dar, ca un făcut, de fiecare dată, nu ştiu ce mecanism se declanşează, pe lumină sau în vis, nu ştiu ce aiu reală interioară te dă peste cap, că iar iei drumul spre casă.
Alţii însă chiar pleacă. Deşi iubesc România la fel ca tine, au ales s-o facă de la distanţă, dar nu din raţiuni geografice şi culturale - râul, ramul, munţii, marea, Mihai Viteazul, Eminescu -, ci tocmai ca să scape de prilejul zilnic s-o beştelească din motive de praf, putoare, bădărani, manglă, politică de doi bani, şpagă...
Ştiu pe cineva plecat de câţiva ani în State care, dimpotrivă, regretă ceea ce tu înjuri zilnic. Îi e dor adică de străzile prăfuite, de circulaţia îm bâcsită, de neamul prost din târg, de maidanezi, de... Fiindcă îi e dor de acasă. Fiindcă, zicel el, România are culoare, viaţă, geniu chiar şi-n hoţie, rigorile nu te tâmpesc.

Jonathan Scheele, fostul am ba sador UE la Bucureşti, mărturisea că în România a învăţat să contrazică. Ceea ce înseamnă că politicienii dâmboviţeni din paleoliticul superior, care te fac să-ţi iei lumea în cap, lui i-au întregit personalitatea. După cum mai ştiu pe cineva, prin Ame rica Centrală, care-şi stinge cu alcool aleanul de România. E disperat să se întoarcă oricum ar găsi-o.
Viaţa e complicată. La poalele Car pa ţilor, dorul de ţară e simultan cu dorul de ducă, să ai după ce tânji.

~

Sursa: Jurnalul.ro

Eu vreau sa cresc MIC!

2010-05-22T03:16:00.003+03:00

DEMISIE OFICIALA
Subsemnatul, Mile Carpenisan, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv. Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta. Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca. Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel. Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame. Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam. Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare. Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai. Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! emisionez din functia de ADULT.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.

Eu vreau sa cresc MIC!

~

S-au implinit doua luni de la moartea prematura a lui Mile Carpenisan. R.I.P.

350 de evenimente, la Festivalul Internaţional de Teatru

2010-05-19T12:39:00.002+03:00

*În perioada 28 mai–6 iunie, Sibiul găzduieşte cea de–a XVII–a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru* Spectacolul „Warum warum”, în regia lui Peter Brook, acrobaţiile celor de la Xtreme, reprezentaţiile cu păpuşi chineze mânuite cu 36 de sfori, marionetele uriaşe ale spaniolilor de la Carros de Foc, efectele pirotehnice şi focul francezilor de la Salamandre, concertele Holograf, Cargo, Zdob şi Zdub, Direcţia 5, şi Vama sunt capete de afiş ale ediţiei 2010*

Zece zile de teatru, muzică, dans şi foc – aşa va arăta cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Evenimentele se vor desfăşura sub genericul „Questions/Întrebări”, iar organizatorii ne promit un spectacol complet din zorii zilei şi până târziu în noapte. Protagonişti vor fi participanţii din 70 de ţări. Actori, muzicieni, acrobaţi, balerini, fotografi, scriitori, regizori şi scenografi ne momesc cu 350 de evenimente în 66 de spaţii, se arată într-un comunicat de presă.

De la Peter Brook citire

Dacă aţi văzut la televizor „Mahabharata” sau „Hamlet”-ul lui Peter Brook, cu siguranţă vă doriţi să vă bucuraţi şi în sala de spectacole de montările unuia dintre monştri sacri ai teatrului contemporan. FITS 2010 ne dă posibilitatea, pentru că printre spectacole din acest an se numără „De ce, de ce”, în regia lui Peter Brook. Întâlnirile de calibru continuă la Sibiu cu italianul Eugenio Barba, prezent pe scena festivalului cu nu mai puţin de trei spectacole: „În scheletul balenei”, „Odă evoluţiei” şi „Visul lui Andersen”.
Din agenda festivalului nu vor lipsi nici producţiile autohtone (Teatrul Maghiar de Stat Cluj prezintă adaptarea scenică a capodoperei cinematografice „Strigăte şi şoapte” de Ingmar Bergman, în regia lui Andrei Şerban) sau titluri binecunoscute ale literaturii universale (Deutsches Theater Berlin aduce „Însemnările unui nebun”, de Gogol, iar Levan Tsuladze ne propune o altfel de abordare a lui „Faust”). Pe lista provocărilor poate fi trecută şi incursiunea în lumea păpuşilor chineze alături de Quanzhou Marionette Troupe: actorii folosesc o tehnică veche de peste 2000 de ani.
Echipa Teatrului Naţional „Radu Stanca” nu-şi dezminte obiceiul de a avea cel puţin o premieră în cadrul festivalului, aşa că în mai şi în iunie vom „consulta” pentru prima oară „Ghidul copilăriei retrocedate”, în regia lui Gavriil Pinte. Acest spectacol va fi inclus în secţiunea patrimoniu care va prezenta cele mai reprezentative spectacole ale teatrului sibian: „Metamorfoze”, „Faust”, „Electra”, „Viaţa cu un idiot”, „Un tramvai numit Popescu”, „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, „Turandot”, „Berlin Alexanderplatz”.

Francezii aduc foc, israelienii - dans, iar românii - acrobaţii

Dacă e Festivalul Internaţional de Teatru, e musai ca spectacolul să descindă în stradă. Regula se păstrează şi în acest an, iar reţeta consacrată a focului, a apei şi a marionetelor uriaşe promite să ne transforme din nou nopţile în zile. Aşa că francezii de la Cie Transe Express revin cu muzicieni suspendaţi la mare înălţime, iar pe urmele lor vor călca marionetele gigantice ale spaniolilor de la Carros de Foc şi jocul cu focul al celor de la Salamandre.
Provocarea festivalului la capitolul spectacole de stradă vine însă din... România, mai precis de la compania Xtreme, care îmbină acrobaţia cu mişcări coregrafice spectaculoase ce sfidează gravitaţia. Grupul este format şi antrenat de Dorel Moiş, medaliat cu aur la Campionatele Europene şi Mondiale de Gimnastică Aerobică, şi de coregrafa Debra Brown, de la Cirque du Soleil.
Spectacolele de balet, flamenco, dans contemporan sau teatru-dans şi-au câştigat demult locul în agenda festivalului de la Sibiu, iar în acest an ne vom întâlni cu Motionhouse din Marea britanie, Les Ballets Jazz de Montréal, cu Charleroi Danses din Belgia şi cu un spectacol combinat de teatru, dans şi operă în „Rooster”.
**
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” se bucură de sprijinul celor mai importante structuri oficiale româneşti şi europene, fiind un obiectiv strategic al Ministerului Culturii şi Cultelor care, alături de Consiliul Local, este principalul finanţator al acestui eveniment. Evenimentul este sprijinit de Preşedinţia României, Consiliul Judeţean Sibiu, Comisia Europeană, de centrele culturale şi ambasadele ţărilor acreditate în România, de reţele internaţionale, dar şi de sponsori privaţi.

Caseta
* Pe scena culturală a Sibiului revin Dan Perjovschi - într-o expoziţie – eveniment, şi scriitorul Andrei Codrescu.
* Vă era dor de un concert Holograf sau Direcţia 5? Îi veţi vedea la FITS 2010, acolo unde trupele cvor concerta alături de Cargo, Zdob şi Zdub, Smiley, Vama, dar şi de Compania Rustavi care pune pe tapet cultura populară georgiană arhaică.

Imi aduc aminte

2010-05-06T01:00:00.006+03:00

"Stau cu ochii indreptati spre padure si-mi aduc aminte. Vad poteca pe care am mers in viata. Uneori am dorit din toata inima sa gasesc drumul pe care mergea toata lumea. Nu e placut sa fii singur pe o poteca. N-am gasit insa drumul, iar poteca m-a adus aici. De ce? Primul tipat mai strident pe care l-am auzit a facut gol in jurul meu. Al doilea[...] m-a lasat singur aici. Acum, scormonind prin amintiri, ating mereu puncte dureroase. Si totusi, nu renunt. Tind sa ma intorc in ceea ce am trait, desi tot ce-am trait m-a impins aici. Cateodata am senzatia ca visul inseamna pentru mine a-mi aminti. Lumanarea arde din amandoua partile. Si ma agat chiar de amintirile infricosatoare. Oare, intre singuratate si frica omul poate ajunge sa prefere frica? Dar ce prostie spun. Iertati-ma, domnilor. Intr-o grota n-ai ce alege. Si frica si singuratatea stau cu tine in grota. Si apoi, si frica e un zid. Poate ca ea inchide zidul, ea inchide coaja. Si daca ma gandesc astfel inseamna ca ma inabus in mine insumi, vreau sa respir aerul de dincolo de coaja mea, nu-i asa?"

~

"Viata pe un peron" de Octavian Paler

Ai copilarit in ani '90 daca...

2010-05-04T11:38:00.002+03:00

Ai copilarit in anii '90 daca...

...ai colectie de suprize de la guma Turbo
...te uitai zilnic la Captain Planet
...faceai robotei din pachete de tigari
...ascultai B.U.G. Mafia sau R.A.C.L.A. noaptea ca sa nu te auda parintii
...pierdeai noptile pe mIRC
...jucai elasticul si frunza in fata blocului
...ai fost fan Generatia PRO si Tip Top Minitop
...stiai toate versurile de la Genius pe de rost
...te uitai non-stop la Atomic TV
...te jucai Maroco cu vecina de deasupra
...mergeai cu parintii vara la Mamaia si stateati cate 10 zile cu bilete de la sindicat
...ai baut prima gura de vodca dintr-o sticla de plastic
...gestul maxim de rebeliune era sa fumezi in toaleta scolii
...te uitai cu parintii la Dallas si la RoBingo
...ii faceai mamei tale semne de carte din hartie glasata de 8 martie
...te jucai Tetris
...ai invatat engleza de la Cartoon Network
...te uitai la diapozitive cand nu erau desene animate ca lumea la televizor
...colectionai albume cu abtibilde cu fotbalisti
...ai avut Serbarea Abecedarului in clasa I
...ai tras cu cornete sau cu prastia dupa fete
...de Craciun iti doreai mereu Lego sau papusa Barbie
...cumparai casete video cu Frumoasa si Bestia sau Mica Sirena
...te jucai cu soldatei de plastic
...ai avut sau ti-ai dorit Nokia 5110 si i-ai invidiat pe altii care aveau Nokia 3310
...n-ai plans ca n-ai mers la concertul Michael Jackson decat dupa cativa ani
...stii ce este Center Shock si iti doresti sa mai gasesti
...ai baut sucuri in cutii de carton in forma de piramida
...mergeai cu parintii la teatrul de vara la spectacole cu Nae Lazarescu si Vasile Muraru
...iti aduci aminte ca, la inceput, Vacanta Mare avea 3 membri si erau chiar amuzanti
...nu exista petrecere la care sa nu se asculte Backstreet Boys
...inregistrai casete cu Spice Girls de la prieteni
...inca mai stii refrenurile de la melodiile Andre
...te uitai fascinat la KITT pe Tele 7 ABC
...scriai in oracolele colegilor de clasa
...tii minte cele 5 minute de desene animate dinainte de revolutie
...pronunti perfect "nu zaietz pagadi" desi nu stii o iota din limba aia
...te entuziasmezi daca o vezi pe strada pe Geanina Corondan
...aveai rigle chinezesti 3D si ascutitoare cu oglinda.

Toate au trecut, si au ramas doar amintirile!

Ce p#!@ am fost... Si ce p#!@ am ajuns!

2010-03-29T11:05:00.002+03:00

Douazeci si patru, mai, doua mii opt. De atunci si pana acum a curs multa apa la robinet. De atunci si pana acum blogul meu a crescut. In ochii mei cel putin. Si nu ca numar de vizitatori(cred ca am vreo cinci fani adevarati, restul intra din intamplare).

Zambesc si-mi fac cruce. Ma amuz de primele postari. Ma amuza si ceea ce gandeam atunci cand am postat chestiile alea. Apoi au urmat prime texte. Vorba aia: "ce texte ai in tine".

Partile mele de suflet sunt "Dialogurile imaginare". Acolo fac ipoteze, presupun si las putin imaginatia sa functioneze. Adaptez situatii reale, situatii care as vrea sa fie reale, si situatii care nu vor fi niciodata reale.

Iar apoi sunt acele texte care nu au nici o legatura cu realitatea. Atunci imi pun gandurile logice in stand-by, pornesc imaginatia la 110% si ma las dus de vant. Pana ma dor degetele sau pana nu mai am chef. SI, ca s-o spun p-aia dreapta, textele astea sunt cele mai gustate.

Asadar si prin urmare... Am scris mult, am aberat si mai mult, uneori am pus suflet, alteori v-am pus un zambet pe fata. Pana la urma e bine. Sper.

Telefonul

2010-03-23T22:07:00.002+02:00

Cele ce urmeaza s-au intamplat in toamna anului 2007. Lucram ca barman intr-o cafenea. Fiind incojurat de oameni boemi(pictori, muzicieni, sculptori, actori, etc.), am fost inspirat sa fac si eu o mica expozitie foto. Suna banal, dar toate pozele au fost facute si prelucrate cu un simplu telefon mobil.

Eram pe ultima suta de metri. Pozele erau pregatite. Oamenii au fost anuntati de eveniment. Mai aveam de facut doar cateva drumuri in zilele premergatoare expozitiei.

Intr-una din acele zile s-a starnit o ninsoare destul de urata. Unde mai pui ca temperatura scazuse destul de mult. Aceasta combinatie malefica a facut ca telefonul meu sa faca o criza "epileptica". Suna ciudat, dar simptomele erau aproape identice. Ecranul se stingea si se aprindea de unul singur. Atunci cand se aprindea, mai si tremura! Cred ca daduse strechea in el. Pana la urma a cedat!

N-am vrut sa-l ingrop in vreun sertar. A fost "scula" care m-a sprijinit in primul meu demers artistic. Asa ca am contactat firma producatoare. Le-am explicat ce si cum, si i-am invitat sa-si trimita un reprezentant la eveniment. Tot ce am primit de la ei a fost un e-mail sec, in care imi cereau sa iau legatura cu un reprezentant local, care sa-mi repare telefonul.

Nu cred ca si-au dat seama ca nu acela era motivul pentru care i-am contactat.

Pana la urma toate cele au iesit cum trebuie. Expozitia a fost un succes, am fost intervievat de un jurnalist, iar articolul a primit o pagina intreaga intr-un ziar local.

Telefonul m-a servit bine. A facut multe poze la viata lui, iar la sfarsit, desi "bolnav", l-am vandut. Banii m-au ajutat sa cinstesc pe cei prezenti la expozitie.

Asadar, daca aveti idei artistice cu telefonul, nu va deranjati sa anuntati si producatorul. Veti primi un mail "stas" prin care va vor anunta ca "problema dumneavoastra poate fi rezolvata de un reprezentant local".

Dialoguri imaginare

2010-03-21T13:00:00.003+02:00

-...pentru ca nu vreau!
-De ce? Ce te opreste? Ai un motiv suficient de bun sa zici ca nu?
-Nu, dar...
-...
-...
-Ti-e frica?
-Putin.
-O sa fiu si eu acolo. Doar sti ca-mi place!
-Stiu! Mi-a povestit de multe ori.
-Atunci ramane stabilit! Maine mergem!
-Bine... Dar sa sti ca tot mi-e frica!
-Odata ce esti acolo sus, in bataia vantului, o sa uiti de frica! Asta pot sa-ti promit!
-Sper ca priveslistea aia sa faca banii. Altfel nu mi-as putea justifica faptul ca incerc sa trec peste chestia asta.
-O da! La trei mii de metri in aer totul e diferit. Nimic din ce ai vazut pana acum nu se poate compara! O sa-ti doresti sa nu mai ajungi pe pamant! Crede-ma!
-Bine... M-ai convins... Maine sarim cu parasuta!
-Super!
-Mda... Numai gandul ca o sa depind de o bucata de panza ma face sa tremur...
-Pesimistule! Hahahaha...
-Optimist nenorocit! Hahahaha...

~

Dialoguri imaginare 5. Avanpremiera la momentul acela.

Welcome back!

2010-03-09T16:00:00.003+02:00

Intram intr-o noua etapa? Poate. Suntem entuziasmati? Poate. Vremurile s-au schimbat. Vad lucrurile in alte culori. Vad stralucire si in negrul cel mai negru. Poate ceea ce urmeaza ma v-a ajuta sa ma ridic mai sus decat am facut-o vreodata.

Poate la vara... Ce aiureala!

2010-03-06T02:30:00.005+02:00

Sa pleci in valurile noptii,
Sa mangai roua diminetii,
Sa treci prin nori pe la amiaza,
Si sa cobori pe inserat... la tine acasa!

Simt un dor de duca... Si m-as cam duce! Unde? Habar nu am! Oriunde! Clar nu pe o insula pustie. Am nevoie de comunicare. De orice fel. As opri timpul in loc vreo 2 secole. Poate m-as simti mai bine. Poate imi vine mintea la cap. Poate ma fac mare.

La vara o sa... O sa... Multe pe hartie, multe in cap. Vreuna importanta? Nu cred. Poate doar sa iau fiecare zi asa cum e. Mare lucru ar fi asta. Poate la vara.

Mi-e pofta de batoane energizante, de cafea si capuccino, de ciorba de cartofi cu costita de porc, de spanac cu ochiuri, de cartofii prajiti de la McD... Mi-e pofta! La cat mi-e de pofta cred ca as gusta si din mine. Da` cred ca sunt acru... Unde mai pui ca nu-mi mai plac lamaile.

Am inceput sa colectionez pliante ale pizzeriilor care livreaza la domiciliu. Nu c-as fi comandat pana acuma pizza acasa... Am doua. Pliante! Acum trebuie sa ma hotarasc de la care sa comand. Poate la vara!

Oare cate grame are creierul meu? M-am tot gandit la treaba asta. Am incercat eu sa aproximez ceva... Am mai citit in stanga, am mai intrebat in dreapta, si cred ca mi-am facut o idee. Dar cred ca e gresita. Mereu imi simt capul plin. O fi creierul mare? Sau e doar plin cu idei de tot felul?

Daca stiti careva sa faceti maioneza pentru salata de boeuf, sunati-ma. Eu sunt blana.

Ma pun la somn ca e devreme. Poate mai stam si maine pana la ora asta. Poate mai batem campii... Pana ii invinetim! Poate... Poate la vara... Printre toate celalalte!

~

2:50 AM - D`aia o sa vedeti greseli gramaticale.

Fără cuvinte...

2010-02-18T16:45:00.003+02:00

Mult... Fără cuvinte...

1000

2010-02-11T02:36:00.005+02:00

O mie de ganduri imi fug prin cap.
O mie de cai salbatici imi tulbura somnul.
O mie de lucruri marunte si inutile.
O mie de imagini uitate in umbra.
O mie de ganduri imi fug prin cap.

"Departe de mine gandul de a incerca sa ma trezesc.Departe de ei gandul de a ma lasa sa dorm in noapte gandurilor mele."

Incerc sa fac zgomot, sa pot sa adorm.
Caci linistea noptii aduce ganduri.
Pamantul se cutremura sub pasul lor.
Legiunea de soapte ce defileaza-n bezna.
O mie de cai imi tulbura somnul.

"Sunt eu trecutul tău,
Trecutul care te doboară.
Sunt umbra care-n miezul nopţii
Te face să-ntorci capul."

O mie de lucruri marunte si inutile.
Nimic sunt toate luate-n parte,
Si totul sunt luate cu totul.
Sa le desparti nu poti, nici sa le-aduni pe toate.
Doar sa le arzi... sau sa le-nfuleci asa crude?

"Dincolo de mine
Sunt zâmbetele.
Dincolo de mine
Sunt lacrimile."

O mie de imagini uitate-n umbra.
Un film mut ce ruleaza mereu.
Chiar si atunci cand sala e goala,
Cand toti s-au dus acasa.
O mie de imagini, cu o mie de cai...

"Uneori mă întorc la beţia amară,
La fumul acelei ultime ţigări,
La viciul de a mă-ndura pe mine
În aceşti ani lungi şi apăsători."

Doggie style

2010-02-10T18:07:00.013+02:00

My Pussycat!

2010-02-10T12:44:00.024+02:00

Dialoguri imaginare

2010-01-22T00:04:00.007+02:00

-De ce ai făcut-o?
-Sincer să fiu... Nu ştiu... Aş putea zice că eram beat... că eram gelos... că vroiam să demonstrez ceva... Sau poate chiar ce ţi-am spus ţie atunci, când ai fugit afară după mine... că era doar o glumă.
-Dar nu te-ai gândit la consecinţe, la ce o să zică lumea despre tine?
-Nu!
-De ce?
-Pentru că atunci nu-mi mai păsa! Pentru că nu-mi mai pasă! Mă rog, îmi pasă ce zice lumea despre mine, dar nu cei de acolo. Pe foarte puţini dintrei ei îi mai consider oameni. Restul sunt doar nişte persoane pe care le cunosc, fără prea mare importanţă pentru mine.
-Dar mulţi dintre ei te-au ajutat...
-Da, ştiu, dar când pun în balanţă... parcă se anulează totul, ba chiar înclină mai mult în partea cealaltă...
-M-am gândit zilele astea la tine.
-Ştiu. Am văzut. Eu m-am gândit mereu... Aşteptam oarecum ziua asta.
-De ce n-ai dat nici un semn?
-De ce? Hmm... Cred că aşteptam să treacă perioada asta, să treacă ura, să treacă ceva...
-Şi? A trecut?
-Da... Nu... Nu stiu... Încă nu ştiu...
-Încă mai suferi?
-E aşa de evident?
-Sincer... Da! M-am gândit la o chestie pe care ai spus-o cu ceva timp în urmă. Chestia despre scânteia din ochii tăi.
-Aşa... Şi?
-Încă o mai ai... Dar nu mai e la fel de strălucitoare ca atunci...
-Mersi... Cred!
-...
-Mai luăm o cafea?
-Mi-ai lipsit...
-...
-Hai să mai luăm o cafea!

~

Dialoguri imaginare. Episodul 4. Pentru G.

Mi-e dor de copilarie

2010-01-21T01:16:00.004+02:00

E tarziu... Si ma gandeam... Sora mea are dreptate! Mi-e dor de copilarie! Mi-e tare dor! Mi-e dor de ce am fost si nu mai sunt, mi-e dor de ce vroiam sa fiu si n-am ajuns. Mi-e dor de mine cand veneam in casa murdar din cap pana-n picioare(la propriu - am cazut odata intr-o balta cu noroi, aratam ca monstrul din mlastina), mi-e dor sa ma julesc si sa strig cat ma tin plamanii: "Nu mai plang, m-am facut mare si nu ma mai doare". Mi-e dor sa merg la furat de struguri.

Mi-e dor de mine... cel de atunci!

Fără

2010-01-10T03:41:00.005+02:00

Târziu în noapte
Îţi bat în geam...
Nu cu speranţă,
Nu cu zâmbet!
Doar ura străluceşte-n ochi,
Iar râsetul sinistru te-nfioară.
Sunt eu trecutul tău,
Trecutul care te doboară.
Sunt umbra care-n miezul nopţii
Te face să-ntorci capul,
Sunt visul de vară
Care s-a întors coşmar.
Încerci să lupţi în felul tău,
Dar n-ai scăpare.
Ca Dorian Gray încerci
Într-un portret să mă închizi,
S-arunci în el tot ce e rău în tine,
Tot ce e bun în mine...
Caută-mă în fiecare umbră
În care n-o să fiu,
În fiecare adiere de vânt
Care-ţi şopteşte-n miez de noapte...
Voi fi acolo,
Acolo unde nu te-aştepţi.
Privind din umbră,
Zâmbind la fiecare pas greşit,
La fiecare deja-vu
Sau sentiment “refolosit”...
Voi fi acolo!

Negativista

2010-01-06T15:07:00.004+02:00

Da bă! E negativistă! Fata asta e negativistă la cel mai profund nivel al simţurilor ei. Hai să-ţi spun de unde ştiu.

Acum vreo câteva zile am petrecut şi noi o noapte mai romantică. Am stat acasă, am ascultat nişte muzică, am povestit. Şi cum e normal, lucrurile au "degenerat", ca să zic aşa. Au degenerat într-o manieră plăcută pentru amândoi.

Sărutări fierbinţi, mângâieri suave, vorbe şoptite la ureche. Chestii romantice, dacă mă înţelegi. Frumos dom'le, ce mai, ca-ntr-o poveste. Apoi, degenerarea asta a degenerat şi mai tare.

Zburau hainele de pe noi ca fulgii de nea dintr-un basm S.F. Ş-apoi am început. Eu, că deh, eram masculul alfa în toată povestea asta. Dă-i şi pe aici, aşa de încălzire, hai să facem aşa că ştiu că-ţi place, stai aşa ca să te simt mai bine. Chestii normale, dacă mă înţelegi.

Şi tot învârtindu-ne şi rotindu-ne şi schimbând poziţiile ca şosetele într-o zi de vară, fata ajunge la momentul acela. Şti tu, momentul ăla când ziua se înşorică cu noaptea(cacofonie de efect literar), când lupii urlă la luna, când ţi se mişcă bibelourile in vitrină, etc. Frumos moment.

Eu în capul meu ziceam: "Da frate, acuma vine! Da!". Când colo, ce-mi aud urechile!? Ea urla cât o ţineau plămânii "Nuuuu!". M-am speriat. Am zis că omor fata. Mă opresc şi o întreb "Eşti bine?". Şi ghici ce? Era bine. Unde mai pui că-i şi plăcea. Chiar îi plăcea. Doar că atunci când îi plăcea mai mult, urla şi mai tare "Nuuuu!"

Şi uite aşa, eu muncesc, mă spetesc, transpir ca un porc şi mă gândesc că "Da frate, acuma vine! Da!", şi ea "Nuuuu!". Şi cu cât eu sunt mai "Da!", cu atât ea e mai "Nu!".

Acum înţelegi de ce spun că e negativistă?

Sa zicem ca...

2010-01-03T13:31:00.002+02:00

Să zicem că suntem în 2010. Nu mai zicem, că suntem în 2010. Să zicem că s-au scumpit ţigările. Nu mai zicem, că s-au scumpit! Să zicem că de azi mă las de fumat. Să zicem! Tocmai am stins ultima ţigare. Viitorul sună bine!

Acum mă gândesc la ce mă aşteaptă. Peste vreo oră o să mă apuce o poftă nebună să trag câteva fumuri. Apoi o să mă cert cu mine: "Du-te şi ia ţigări! Nu, că ai promis că te laşi! Da, dar e greu, şi oricum nu mă ceartă nimeni dăcă nu mă las!" - chestii generale, dacă mă înţelegeţi.

Zilele următoare o să fie criminale. Nervi nejustificaţi, draci cu toptanul, irascibilitate, şi încă vreo două-trei stări emoţionale de femeie la ciclu.

Până la urmă, îmi sunt dator să încerc măcar. Poate iese ceva. Sau poate nu. Vom vedea. Oricum o să vă ţin la curent.

Dincolo

2010-01-02T12:07:00.004+02:00

Dincolo de mine
Mă regăsesc.
Dincolo de mine
Mă pierd.
Dincolo de mine
Sunt zâmbetele.
Dincolo de mine
Sunt lacrimile.
Dincolo de mine
O să vezi Soarele.
Dincolo de mine
Răsare Luna.
Dincolo de mine
Se naşte viaţa.
Dincolo de mine
Se stinge viaţa.
Dincolo de mine...

Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit

2009-12-29T12:49:00.004+02:00

Amuzant, nu? Pentru cei ce nu stiu sau nu vad substratul, aceasta reclama poate fi chiar amuzanta. Pentru cei care au trait aceasta aventura, nu. Desi, e posibil ca in unele momente sa mai zambeasca melancolic.

Am fost actor intr-o "reclama" asemanatoare, si, privind retrospectiv, nu ma prea apuca rasul. Acum, dupa ceva timp, m-am reunit cu "gasca de motociclisti" zilele astea, si sentimentul e foarte placut. E bine sa fi iarasi la bar cu prietenii. E bine sa-i dai fufei un sut in fund, si sa-ti vezi de viata ta asa cum vrei tu!

~

P.S. Am primit reclamatii ca sunt prea misogin in cele scrise mai sus. Tin sa-mi cer scuze celor care se simt jigniti/jignite de cuvintele mele, dar asta e adevarul. Nu e un banc, nu e o poveste. Imaginile si cuvintele de mai sus sunt doar "spuma" de pe cafeaua neagra si amara! Enjoy!

Sunt ceea ce sunt - Adevarul

2009-12-22T15:51:00.005+02:00

Sunt ceea ce sunt! Sunt instabil, sunt prea serios, sunt prea glumet, sunt copilaros, sunt batran... Sunt ceea ce sunt! Unii imi cer sa ma schimb, altii ma cearta ca sunt asa. Daca nu va place de mine, de ceea ce sunt, aveti macar curajul sa mi-o spuneti in fata.

Vreau sa ma cunosc. Cu totii vrem asta. Eu mi-am ales calea: vreau sa fiu definit de oamenii care ma inconjoara. Incerc sa trec peste primele impresii, care de cele mai multe ori sunt gresite. Incerc sa dau o a doua sansa. Incerc sa fiu bun. Incerc!

Dar nu suport sa fiu tratat ca un prost. Urasc sa-mi fie rastalmacite vorbele, urasc zambetele false, in spatele carora se ascunde doar interesul. M-am saturat sa las de la mine, m-am saturat sa fiu eu cel care sufera pentru binele general.

Nu stiu ce impresie si-au facut unii despre mine. Drept sa spun, nici nu ma intereseaza. Mi-a ajuns pana in gat! Asta a fost picatura care a umplut paharul. Da! De tine vorbesc! Mica si zambitoare, saritoare si amabila. Am dreptul sa spun ca esti un om rau, un om care isi urmareste doar setea de barfa. Si daca nu e barfa, atunci creezi tu una.

Felicitarile mele! Ai reusit sa intorci foarte multi oameni impotriva mea. Ai reusit uneori sa ma faci si pe mine sa dau inapoi in fata ta. Pana aici! Intotdeauna mi-ai cerut sinceritate, si te plangeai ca "noi nu mai vorbim asa cum o faceam odata". Odata de mult, cand eram sincer cu tine, primeam mereu lovituri din stanga si din dreapta, si nu stiam de ce.

Nu poti sa faci chestia asta la infinit. M-am desteptat. Am ridicat capul deasupra zambetului tau. Am reusit sa vad dincolo de el. Sa vad ce esti cu adevarat. Esti un om mic, si trist, si egoist, nemultumit de viata lui. As vrea sa spun ca-mi pare rau pentru tine. As vrea sa pot. Dar ai facut prea multe "pentru" mine!

Si ai mai reusit ceva. Ai "infestat" pe multi din jurul tau cu acest virus. Ai reusit sa-ngenunchezi pe multi. Si chiar mai multi iti sorb din gura vorba invelita-n zambet. Si-acum, dupa atata timp, o iau ca adevar necontestat.

~

Avertisment! Nu va lasati inselati de faptul ca sunt bland, zambitor si intelegator. Nu ma luati peste picior, crezand ca sunt o alta carpa. Am fost si sunt razbunator!

Dialoguri imaginare - Cuvintele

2009-12-22T04:57:00.004+02:00

Cautam cuvintele...
Ca pe o gura de aer proaspat,
Ca pe o oaza intr-un desert...
Cautam ceva...

Renunt si nu mai cred in nimeni!
Renunt, poate ca e mai bine,
Renunt la tot ce e cuvant...
Renunt si la rastalmacire.

Sa vezi cuvantul terfelit cu ura,
Aruncat in mii de parti,
Sa-l franga ura si minciuna,
Si vorba goala a oamenilor rai.

Renunt la a mai fi viteaz,
Renunt la visele frumoase,
Renunt la acea primavara,
Renunt la acel vis de iarna.

~

Pentru O. - Adevarul e la mijloc. Astept...

Intoarcerea mastilor

2009-12-15T21:32:00.005+02:00

Simt iarasi gustul amar. Uitasem cat de mult urasc acest gust. Oamenii sunt la fel, vor fi la fel. Oare cand vor intelege ca nu se poate asa? Cand o sa-si dea seama ca sunt doar niste masti, si ca, mai devreme sau mai tarziu, isi vor pierde puterea oferita de fastul acestora. Isi vor pierde puterea, influenta, celebritatea si vor deveni simpli anonimi.

Am crezut ca evitand anumite cercuri, locuri, persoane, voi scapa de acest gust. Acum imi dau seama ca nu conteaza unde anume te invarti, oamenii vor fi la fel. Generalizez! Generalizez pentru ca oamenii care iti lasa un gust placut sunt rari, sunt exceptiile care confirma regula.

Incerc sa ma inconjor de exceptii, de oameni unici, de persoane care-mi lasa mereu un gust placut. Uneori cred ca am gasit reteta perfecta pentru a nu mai gusta dezamagirea si inselaciunea. Nu e asa! Din timp in timp sunt si eu inselat de aparente, de masca bine mulata pe caracterul unor oameni slabi, falsi.

Odata cu incheierea unui an foarte complex, foarte incurcat si foarte... ciudat, imi fac promisiunea de a nu fi fals(macar fata de mine, pentru ca sunt cea mai importanta persoana din viata mea). Incerc sa ma indrept de spate, sa ma scutur de praful ultimului an, si sa merg mai departe.

Va doresc un an mai bun, fara prea multe ocazii in care sa simtiti gustul amar al vietii.

Rrr©

Faces

2009-12-08T17:28:00.006+02:00

Ma rup de pe prima pagina de ziar. Mi-e dor sa ma ascund printre anunturile de la mica publicitate sau printre reclamele saloanelor de masaj erotic. Si unde mai pui ca poza nu era rea deloc. A fost inspirat fotograful. A ales sa ma pozeze cand ma uitam la meci. Parca par mai interesant asa.

Nici povestea din spatele acelei poze nu era rea. Un fel de in memoriam. Un fel de! Un in memoriam pentru un om cat se poate de viu, cate se poate de colorat si cat se poate de plictisit. Ca veni vorba: articolul asta vrea sa ma scoata din plictiseala? Poate! Acum e prea tarziu. M-am rupt de pe prima pagina!

Sa revenim... Zilele astea imi admiram albumul de poze de pe facebook(da click pe titlul articolului). Doi ani si ceva intinsi in cateva zeci de poze. Sute de amintiri, mii de sentimente... Unele clare, altele confuze. Acum incep, intr-un fel, sa ma scot la lumina. Ma ridic, ma sterg de praf, trag aer in piept si spun clar si raspicat: I said NO!

Missing... me! (pagini de jurnal)

2009-11-17T01:06:00.002+02:00

Mă las legănat de tren,
Să adorm întru uitarea trecutului.
Să visez răsăritul lunii din mare,
De dincolo de epavă.

Să mă trezească pescăruşii
Pe plajele memoriilor,
Departe de orice urmă de civilizaţie,
Departe de războiul din mine.

Îmi tulbur tulburările
Cu gânduri clare de plecare
Către ceva nou şi surprinzător,
Dar pregătit minuţios de cu seară.

Uneori mă întorc la beţia amară,
La fumul acelei ultime ţigări,
La viciul de a mă-ndura pe mine
În aceşti ani lungi şi apăsători.

~

Revin mereu la aceste rânduri. Undeva acolo sunt şi eu. Încă nu reuşesc să mă văd, dar îmi aud glasul abia şoptit.

Acele cuvinte m-au demolat, dar au lăsat în urmă cel mai ciudat sentiment de bucurie şi speranţă. Răspunsul e acolo, ascuns între acele versuri, şi în mine în acelaşi timp. Încep să realizez cât de mult am greşit faţă de mine...

Sapere Aude

2009-11-06T10:16:00.004+02:00

Dimidium facti qui coepit habet: sapere aude! - Cel care a inceput, a terminat pe jumatate: indrazneste sa sti!

Visam de mult la momentul asta, de vreo cativa ani. Acum cateva luni am inceput sa ma gandesc serios sa-mi fac inca un tatuaj. Am cautat cu atentie, si m-am oprit asupra acestei fraze.

Sapere Aude - Idrazneste sa sti! E parte a unui citat al lui Horatiu. Imi place si pot sa spun cu mana pe inima ca e ceva in care cred!

So, no one told you...

2009-11-01T10:39:00.003+02:00

So, no one told you life was gonna be this way.
Your Job's a joke, you're broke, your love life's D.O.A.
It's like you're always stuck in second gear.
And it hasn't been your day, your week, your month, or even your year.
But -

I'll be there for you ... when the rain starts to fall.
I'll be there for you ... like I've been there before.
I'll be there for you ... cause you're there for me, too.

You're still in bed at ten and work began at eight.
You've burned your breakfast, so far everything is great.
Your mother warned you there'd be days like these.
But she didn't tell you when the world has brought you down to your knees.
That -

I'll be there for you ... when the rain starts to fall.
I'll be there for you ... like I've been there before.
I'll be there for you ... cause you're there for me, too.

No one could ever know me
No one could ever see me
Since you're the only one who knows what it's like to be me
Someone to face the day with
Make it through all the best with
Someone who always laughs at
Even when I'm at my worst, I'm best with you
Yeah!

I'll be there for you
I'll be there for you
I'll be there for you
'Cause you're there for me too

Know your rights

2009-10-29T23:14:00.002+02:00

E dreptul meu! E dreptul tau sa ce? Chiar iti sti drepturile? Dar obligatiile?

Another part of me

2009-10-25T01:44:00.001+03:00

Nu simt nevoia de cuvinte. Si de ganduri. Nu acum.

Ce faci cand nu vrei sa mai gandesti?

2009-10-20T22:23:00.003+03:00

Razvan: Ce faci cand nu vrei sa mai gandesti? Ce faci cand vrei doar sa simti, sa simti orice, dar acel orice sa fie mereu nou?

C: hm

C: sa stii ca aia e o chestie care incerc sa o fac foarte des

C: eu de obicei am nevoie de o stare de calm pentru asta

C: de o pace interioara...

R: si ce simti atunci?

C: simt ca totul ma fascineaza

C: ca toate lucrurile din jurul meu sunt asezate si ca totul are un sens

C: ca totul e profund si cu un scop

C: ca totul e frumos

C: si nu ma refer la atunci cand fumez

Razvan: stiu... atunci doar e amplificata senzatia

C: oarecum

C: nu chiar, eventual dupa

C: caci in momentul propriu zis e asa

C: nu stiu, altfel oricum

Razvan: asa cred si eu

Razvan: dar incerc sa-mi dau seama ce poti face constient... cum poti sa nu mai gandesti deloc

Razvan: ce trebuie sa gandesti ca sa nu mai gandesti?

Razvan: probabil ca la asta se rezuma totul

C: hm, nu stiu

C: prea multe intrebari

C: dar cred ca si astea sunt bune la ceva

C: uneori te fac sa gasesti raspunsuri

C: dar alteori te fac pur si simplu sa iti dai seama ca gandesti prea mult

Razvan: asta simt eu acum

Razvan: gandesc prea mult...

C: well stop

Razvan: cum?

C: nu stiu... just... look around

C: in general

C: sa privesti putin, asa in ansamblu

C: viata in sine

C: si apoi o sa reusesti sa te pierzi in detaliile alea minunat de insignificante

Razvan: e intuneric... singura lumina vine de la monitor...

Razvan: ma simt singur... dar sentimentul asta ma face sa ma gandesc ca e si bine si e si rau... rau pentru ca atunci cand sunt singur gandesc! mult! bine... bine pentru ca doar atunci sunt 100% eu!

Razvan: ma simt ca intr-un carusel care se invarte foarte repede!

Razvan: zbor peste o gramada de ganduri si idei faine, dar prind doar o frantura din ele

Razvan: probabil ca daca n-as mai gandi, as putea opri caruselul exact acolo unde as vrea... la gandul sau idea care ma fascineaza cel mai mult

C: eu cred ca e bine si atunci cand esti singur

C: adica singur in sensul de nu intr-o relatie

C: pentru ca poti sa redevii tu

C: sa te imprietenesti iar cu tine

Razvan: true...

Razvan: acum nu mai sunt prieten cu mine

C: pai ocupa-te de asta

Razvan: ador imaginea care se reflecta din oglinda, pentru ca am ajuns sa arat cum imi doream... dar ce se reflecta din interior...

Dialoguri imaginare 4

The day that never comes

2009-10-18T16:57:00.005+03:00

Asculta melodia in timp ce citesti aceste versuri.

~

Ura şi nervura şi gustul amar!
Atingeri de coaste, albastre.
Plecat şi venit în acelaşi timp.
Acelaşi timp parşiv.
Fug de gânduri, prin gânduri.
Fug de mine prin mine,
Şi apoi prin tine.
Mă caut, mă găsesc şi mă uit.
Desene animate, fracţionate,
Dictate, pictate pe tabla murdară.
Sunt pictat ca o frescă rupestră
Pe stânca din tine!
Fără dicţionare sau instrucţiuni de utilizare.
Fum fumuriu vreau să fiu,
Să plutesc fără rost
Către marea cea moartă.

~

Dispreţ şi greaţă,
Ură fadă şi moarte subită.
Tot negru, şi negru în mine.
Mă duc să mă las acolo
Să mă pierd de mine în mine.
Demoni şi îngeri.
Trup şi suflet.
Tot pentru nimic,
Şi nimic pentru tot.
În cercul fără margni
Mă simt îngrădit, legat, agăţat şi forţat.
Rup tăcerea cu linişte,
Orbesc lumina.
Vă scuip în faţă cu injurii amare.
Îmi sap groapa,
Doar pentru a ridica
Un nou munte pe care să-l urc.
În vin găsesc adevărul,
În adevăr am umbră şi ceaţă.
Adorm în gări de vise
În căutarea coşmarului
Care să mă trezească.
Mi-am trimis sufletul
Să mă caute, să mă găsească
Şi apoi să ma uite.
Iarăşi!

~

Fără sens şi fără culoare. Pur!

E imposibil! E doar un vis!

2009-09-25T23:18:00.006+03:00

Uneori gandim chestii naive... Alteori suntem profesionisti in paranoia! Dar de cele mai multe ori gandim sau visam lucruri care par imposibile. Par imposibile la momentul respectiv, par imposibile personalitatii noastre si felului nostru de a fi.

Va daruiesc imposibilitatea mea!

~

De foarte multi ani ma trezesc de ziua mea cu ochii in lacrimi. A mai trecut un an, am facut si n-am facut ce mi-am dorit, sunt sau nu fericit! Mereu aceleasi ganduri, mereu aceleasi lacrimi. Am plecat aiurea prin oras. Nu mai vedeam rostul acelei zile. Speram sa ma regasesc in griul de marti al unui oras batran.

Logica si bunul simt nu-si gaseau locul in gandurile si ideile mele. Nici faptul ca studiam cu foarte mare atentie mersul trenurilor pe tabela electronica a garii. Foarte natural am format un numar din agenda telefonului si am asteptat, tot la fel de natural, raspunsul de la celalalt capat al liniei. "-Salut! Ce faci? Esti acasa? -Da! Ma pregatesc sa ma duc la lucru! Tu ce faci? -Ma pregatesc sa vin la Brasov! -Super! Cand ajungi? -In cateva ore! Te astept la o bere la 'Sold Out'! -Ok! Ne vedem acolo!"

Acea clipa a hotarat totul! Drumul spre Brasov a trecut foarte repede. La fel si berile baute in "Sold Out". Radu a venit pe la cinci dupamasa. Pe la cinci dupamasa renuntasem de mult sa mai aduc o logica faptelor mele. Am continuat sa degustam bere pana inspre dimineata!

"-Sa sti ca nu te pot lua la mine in seara asta! Ai mei sunt suparati pe mine! -Nici o problema! Ma duc la un internet sa-mi verific mail-ul! Ne auzim maine!" - am raspuns aproape automat. Gandul zilei de maine nu mai conta pentru mine.

O atingere usoara pe umar. Baiatul de la internet ma anunta ca ar fi cazul sa nu mai dorm pe tastatura. Urma curatenia de dimineata, iar eu am stat mult peste timpul platit.

N-am avut niciodata ocazia sa experimentez un alt oras la acea ora matinala. Elevi, pensionari, oameni obisnuiti, treceau pe langa mine fara cea mai mica atentie. Eram doar o picatura de apa intr-un ocean de personalitati somnoroase si indiferente.

Au trecut trei zile de cand am pus piciorul in gara din Brasov. Acum imi luam la revedere. Fara nostalgie, fara pareri de rau... Si fara o minte clara! Brasovul ramanea in urma. Lasam in urma nenumaratele halbe de bere si gandurile care vroiau sa fie date uitarii.

M-am trezit din leganatul trenului. In cateva minute urma sa ajung in Bucuresti Nord. Am scos telefonul si am format un numar. Aceasi conversatie naturala. Acelasi raspuns banal. Urma sa ma vad cu Alex la o bere in Club A.

Stiu ca atunci mi-am dat seama ca berea nu e bautura mea. Nu reusea sa-mi inece gandurile, nu reusea sa-mi amorteasca simturile. Poate e un paradox... Nu stiam ce ascund in mine si nici ce vreau sa uit. Stiam doar ca berea nu e de ajuns.

Primul pahar de vodca a fost un chin. Flacarile imi invadau stomacul, gatul si mintea. In acelasi timp. Gandurile se amestecau cu durerea fizica. Momentele de luciditate alternau starilor de reverie indusa de alcool.

Nu-l mai vazusem pe Alex de cateva zile. In schimb am avut dezolarea de a-mi vedea reflectia in vitrina unui magazin. In golul din mine s-a auzit un urlet. Nu cred ca a fost nici disperare si nici durere. Doar un urlet animalic, prelung tanguitor si mut pentru cei din jur.

Frigul din mine contrasta cu soarele acelei zile. M-am asezat pe treptele unei case si priveam multimea "oarba", ce se perinda prin fata mea. Atunci am simtit ceva ciudat. Nu cred ca exista cuvinte care pot descrie gandul care mi-a sagetat mintea in acele momente. Atunci a fost inceputul sfarsitului.

Am tras aer adanc in piept si m-am ridicat. Masina parcata in fata mea avea geamurile deschise, muzica lasata la un volum ridicat, iar pe scaunul din dreapta o boseta din piele foarte interesanta. Am deschis portiera din dreapta, am oprit muzica, am luat borseta si am plecat.

Trecuseara zece minute de cand am inchis usa acelei masinii. Respiram greu si simteam transpiratia rece pe spate. Adrenalina ma facea sa tremur si sa rad in acelasi timp. Banii din acea borseata mi-ar fi permis sa traiesc ca un rege pentru cateva zile.

Motelul de la marginea Ploiestului lasa mult de dorit. Doar pretul mic al camerei si gandul unui dus cald m-au facut sa raman acolo cateva zile. Nu cred ca am fost catalogat ca un client "normal" al acelui loc. Imi petreceam ziua prin barurile din oras, iar serile imi erau impartite intre sticla de vodca si televizor.

Nu stiu de ce, dar atunci m-am indragostit de trenuri si de gari. Cel putin de cele din Romania. Starea mea perpetua de alcolizare nu deranja pe nimeni, iar salile de asteptare sunt pline de filozofi obscuri, urat mirositori, cu maniere de mult uitate, dar cu o intelepciune fara limite.

Si totusi... Cand alcoolul nu mai reuseste sa ascunda si sa potoleasca demonii din tine, garile si trenurile se transforma in adevarate inchisori sau, mai degraba, in aziluri de nebuni din evul mediu. Fara alcool, salaile de asteptare sunt adevarate celule ale mortii, fiecare privire e o amenintare sigura la bunastarea ta fizica si mentala, iar trenurile devin serpi care te duc catre nicaieri si inapoi - o perpetua transhumanta intre cosmarul realitatii si realitatea cosmarului.

Noapte! Afara, in mine, in toate gandurile mele. Am reusit sa apun soarele tuturor gandurilor. Alcoolul era valul de intuneric care ma tinea intr-un somn nedefinit de perceptele cartilor. Departe de mine gandul de a incerca sa ma trezesc.

Departe de ei gandul de a ma lasa sa dorm in noapte gandurilor mele. Albul peretilor imi ardea ochii. Comfortul simtit de trup in acel moment era foarte greu de inteles. Mirosul de spital imi ataca necontenit simturile, iar perfuzia din mana mea nu ma lasa sa trag obloanele peste aceasta despteptare brutala.

Asistenta nu parea sa aiba mai mult de 30 de ani. Ancorat pe acea fata medioacra, un zambet fals ma facea sa urlu din tot sufletul. Durerea vietii, durerea realitatii ma faceau sa ma simt ca o fiara.

"-Unde sunt? -La Spital!" Glasul monoton al acelei femei m-a calmat de indata. "-Bine... La spital... Dar unde la spital? -In Deva!" - privirea uimita, glasul tremurat, gesturile aproape sovaitoare. Toate acestea de la femeia cu zambet fals, ancorat pe o fata mediocra de aproape 30 de ani.

De ce? Cum? Cand? Cine? Intrebari la care eu nu puteam sa mai raspund. Uitasem de mult ceea ce vroiam sa uit si de ce vroiam sa uit. Uitasem de mult cine plecase din Sibiu acum aproape sase luni. Oglinda mudara si batuta de vreme nu reusea sa-mi ofere aceste raspunsuri. Nici imaginea care se reflecta din ea. Cine esti tu? Tu cu ochii trasi in orbite, tu cu sufletul gol, fara scopul uitarii pe care ai uitat-o!

Logica si bunul simt nu-si gaseau locul in gandurile si ideile mele. Nici faptul ca studiam cu foarte mare atentie mersul trenurilor pe tabela electronica a garii. Drumul pana la Sibiu l-am dormit. Acum refuzam sa gandesc, desi gandurile si remuscarile imi dadeau tarcoale.

Aceeasi gara ponosita, aceleasi fete din orice alta gara. O sigura diferenta. Altcineva cobora din tren in locul meu. Eu cel de acum sase luni am fost uitat intr-un pahar de vodca dintr-o bodega de gara. Frica de a nu fi nimeni altcineva decat unul din cei multi si "orbi" m-a adus aici!

Fiecare colt de strada imi aduce aminte cine nu mai sunt eu! La fiecare colt gasesc un zambet si o lacrima. Luminile starzii se sting usor, si lasa loc unui nou rasarit. In mine!

O usa simpla de lemn. Un simplu gest face diferenta dintre cel care a plecat si cel care a venit. Clinchetul soneriei imi aduce aminte de sunetul clopotelului pe care l-am auzit in prima zi de scoala. Ca si atunci, ma alfu iarasi in fata unui nou inceput.

Odihnit, curat la trup si sulfet. Nimic din ce a fost nu-si are rostul. Poate nimic din ce va fi nu va avea. Nu cred ca voi putea afla niciodata! E imposibil! E doar un vis!

Aducere aminte

2009-08-01T18:08:00.001+03:00

Cine isi mai aduce aminte de Mieunel si Balanel? Cei mai "recenti" dintre voi sigur nu. Cei de mai demult ar trebui. Erau minunatele desene animate de pe TVR, de pe vremea cand antenele fluturau pe toate blocurile si balcoanele, cand dupa masa se intrerupea emisia si seara se lua curentul. Parca au trecut secole de atunci. Tin minte ca nu ma interesa nimic altceva decat ce fac cele doua personaje atat de simpatice. Tin minte, aveam un televizor cu lampi Diamant, alb-negru desigur; prindeam TVR si ,cu chiu cu vai, M TV'ul de la unguri. Cand se oprea emisia, bunica pornea radioul, un radio vechi, rusesc, gri. Cotele apelor, melodia aia de la ora fixa, cat si ce a mai produs C.A.P.-ul din comuna X, etc. Aproape de bloc era cofetaria. Niste usi rosii, murdare care la inchidere scoteau un scartait pe care nu cred ca o sa-l uit vreodata. Cofetaria era mai tot timpul goala. Chiar si asa era acel miros specific, de scortisoara, dulce-intepator. Ador si acum acel miros(desi ma irita pe nas). Odata pe saptamana venea un Aro de marfa cu sucuri in sticle de 0.33, cred, si cu lazi cu prajituri. Pepsi-Cola(care nu era facut sub licienta), savarine, eclere, rulouri... Da, astea cred ca erau. Ce le mai savuram. In centru era faimosul magazin Dumbrava(varianta de atunci a supermarketului). Evident era mai mult gol, dar era musai de vizitat cand aveai de facut cumparaturi de orice fel. Era magazinul stiut de mai toti sibienii. In zilele revolutiei tin minte clar ca se zicea ca "teroristii" au pus o bomba in Dumbrava.

Asa era Sibiul de acum aproape 20 de ani, cel putin asa mi-l aduc eu aminte. Chiar si asa, mi-e dor. Chiar si fara Jetix si Counter Strike si McDonald's am avut o copilarie fericita, fara lipsuri. Noi ne multumeam si cu Mieunel si Balanel sau cu Nu Pagadi. Cred ca toate au avut si parti bune, nu doar rele. Nu?

Sleeping Beast

2009-05-18T21:34:00.002+03:00

Click pe imagine pentru full-view!

Cel mai extrem sport extrem

2009-04-08T16:26:00.003+03:00

Ceea ce urmeaza este doar o idee ce mi-a incoltit in creiras acum vreo 3 ani. Citind ceea ce urmeaza, o sa va dati seama ca nu e doar o idee traznita si irealizabila. Dimpotriva, se poate duce la capat, dar cu niste eforturi uriase si cu oameni foarte dedicati acestei idei super traznite!

Ma gandeam astazi ce denumire sa dau acestui nou sport extrem inventat de mine(ma rog, ideea e a mea). "Hyper Boll"! Suna ciudat? Da, pentru ca este un sport care poate fi caracterizat ca fiind cel putin ciudat. Hai sa va explic de ce.

Se aleg pe spanceana 20(cel putin) de persoane care sa cunoasca bine alte doua sporturi extreme: paint ball si roller skating. Apoi se alege locatia: un magazin MARE! Adica un hypermarket. Si uite asa ati aflat de ce sportul asta se numeste Hyper Boll!

Acum sa va explic ce se intampla defapt. Stiu ca e foarte greu si costa o gramada de bani, dar sa stiti ca un hypermaket poate fi inchiriat pe o zi! Mai stiu si ca sunt clauze si alte alea, dar nu asta e ideea. Se iau apoi cei 20 de participati si se echipeaza: un costum complet de paint ball, plus o pereche de rolle! Acum cred ca v-ati dat cu totii seama ce se intampla de fapt: e un joc de paint ball pe role intr-un hypermarket!

Daca se indeplinesc toate aceste conditii, jocul poate incepe. Ar mai trebui ales tipul de joc, pentru ca sunt si aici cateva variante:
* Last Man Standing - adica tot ce misca trebuie impuscat; cel care ramane in "viata" e castigator.
* Team Deathmatch - cel mai clasic tip de joc; doua sau mai multe echipe care se vaneaza.
* King Of The Hill - se alege un loc pe "terenul" de joaca; jucatorul care rezista cel mai mult timp in acel loc, fara sa fie impuscat, este castigator.
* Capture The Flag - fiecare echipa are un steag; se urmareste capturarea steagului echipei adverse si aducerea lui in baza proprie; steagul advers nu poate fi lasat in baza proprie daca steagul echipei tale a fost capturat.

In cei 3 ani de cand ma gandesc la acest sport am intalnit multi simpatizanti, multi oameni care au spus ca asa ceva e imposibil(mai ales la partea cu inchiriatul unui hypermarket), si destui care mi-au ras in fata. Nu ma las batut! Stiu ca o sa vina si momentul cand voi putea juca Hyper Boll!

P.S. Astept parerile si ideile voastre!

ERROR 404

2009-04-05T23:36:00.005+03:00

Am niste ochii de broasca abuzata de viata: rosii, umflati, debordand de lipsa acuta de somn! De trei zile stau de "veghe" in fata calculatorului. De trei zile imi biciuesc trupul cu tot felul de stimuli: informatii inutile, cafea tare si dulce, tigari si muzica la un nivel destul de ridicat. De trei zile incerc sa gasesc solutia!

Vineri a inceput ca o zi obisnuita. Totul s-a schimbat cand am deschis televizorul. Stirea circula pe toate canalele. Am dat fuga la chioscul de ziare. Acelasi lucru! S-a aflat! Iar eu, cel care pornise aceasta joaca, eram ultimul care afla!

Am inceput sa caut cauza acestei scurgeri de informatie. Nu se putea ca o gluma, o joaca a unor tineri sa ajunga subiect de scandal pe posturile nationale de televiziune. Trebuia sa fac ceva. Nu stiam, inca, ce anume! Am deschis infiorat calculatorul!

Se facuse 03:30 am. Era deja sambata, iar eu nu terminasem de citit toate e-mail-urile primite. Familia, prieteni buni, cunoscuti, necunoscuti, oficiali ai statului si ai unor institutii internationale, toti cereau explicatii, intrebau cum a fost posibil ca joaca noastra sa descopere o asemenea eroare. Mai mult toti erau uimiti cum s-a perpetuat aceasta greseala atat timp. Am incercat sa formulez un raspuns cat mai oficial, si l-am trimis tuturor.

Am continuat sambata sa imi refac pasii, sa caut informatiile pe care le-am folosit, sa verific, sa caut alte surse, sa vad daca nu se strecurase o greseala in calculele noastre. Totul a fost in zadar. Duminica dimineata aratam ca un zombie disperat. Abia ma zaream in camera plina de fum. Papilele gustative imi erau inutile, gustul cafelei le-a amortit pe o perioada nedeterminata. A fuma a devenit un automatism: nu simt fumul care se scurge in plamani, nu simt nevoia de a fuma o alta tigare, dar totusi o aprind.

Trebuie sa recunosc, trebuie sa dau piept cu realitatea. Trebuie sa anunt o lume intreaga ca totul e adevarat! Ceea ce la inceput s-a vrut o mica gluma la adresa catorva prieteni s-a dovedit a fi defapt purul adevar: anul are 365 de zile, ziua are 24 de ore, ora are 60 de minute, iar minutul are 60 de secunde! Imi pare rau, dar acesta este adevarul!

~

Acesta este un pamflet. Orice asemanare cu persoane sau situatii reale este pur intamplatoare. Adica glumesc bai!

Spirit of Jazz - R.I.P. Sandu

2009-04-03T14:04:00.003+03:00

O clipa de slabiciune, un moment de singuratate, o rana mai veche, o vorba aruncata in vant. Nu trebuie mai mult. Par sa fie lucruri mici, dar pot distruge o viata. Uneori reusim sa trecem peste aceste lucruri, alteori nu.

De cateva zile incerc sa gasesc cuvintele potrivite pentru a da glas gandurilor, sentimentelor ce ma rascolesc. N-am reusit. Nici acum nu cred ca va fi altfel, dar simt ca nu trebuie sa mai aman aceasta postare.

"Sandu a murit!" Doar cateva cuvinte sunt necesare ca sa te rascoleasca definitiv. Cum adica a murit Sandu? A murit! Pur si simplu... O clipa de slabiciune, un moment de singuratate, o rana mai veche, o vorba aruncata in vant... Cu toate ca era inconjurat de prieteni, Sandu nu a reusit sa vada mai departe, sa vada raza de soare care abia astepta sa-i zambeasca!

Cine o sa-i ia locul? Nimeni! Pentru ca el o sa fie mereu cu noi. Am citit undeva o chestie: daca intorci repede capul spre stanga, o sa zaresti cu coada ochiului o mica sclipire - e ingerul tau! Vreau sa cred ca voi surprinde acea sclipire, si ca voi vedea chipul lui! Zambind!

Cine o sa zambeasca in locul lui? Noi! Trebuie sa zambim! Numai asa ii vom pastra vie amintirea! Numai asa va putea Sandu sa simta cat de mult a fost iubit, si cat de mult ne va lipsi!

Sandu, zambeste, pentru ca noi vom zambi gandindu-ne la tine!

Niciodata n-am...

2009-04-01T15:32:00.005+03:00

"Niciodata n-am facut sex!" - Se vad cateva zambete. Din cele sase(6) persoane(cinci fete si un baiat) de la masa trei ridica paharul si beau. Jocul a inceput de ceva timp, si se pare ca va mai continua. Cele de mai sus se intampla in timp ce scriu aceste randuri. Sunt destainuirile unor fete de clasa a XI-a!

Sunt destainuiri facute cu scuza ca "eram ametita", sunt un mod mai usor(aparent) de a fi sincer cu cei apropiati. Si este prapastia dintre generatii. Parerea mea! Sunt oare prea batran? Sper ca nu!

Nu mai trebuie sa beau ceva ca sa pot fi sincer. Jumatatea mea stie asta. Avem momentele noastre de sinceritate. Programate sau nu. Oricum, momentele spontane sunt cele mai frumoase. Fara alcool si fara o necesitate anume de a fi sincer. Doar libertatea de alegere ne mai dicteaza momentul de sinceritate.

Ascultandu-le pe aceste domnisoare am incercat sa fac o lista: ce am/n-am facut pana acum. Iata rezultatul!

AM:
- fumat(incluzand substantele cu efect halucinogen)
- baut alcool(aproape toate felurile si calitatile)
- luat decizii fenomenal de proaste(sunt genul de om care se da cu capul de pragul de sus ca sa-l vada pe cel de jos)
- inselat(in toate formele cuvantului - la carti, in afaceri, in dragoste, etc.)
- pus ganduri pe hartie(bune si rele, poezie si proza, aberatii, etc.)
- fost acolo unde trebuia sa fiu(nu mereu, dar atunci cand am fost s-a meritat)

N-AM:
- avut niciodata multi bani(desi nu m-ar deranja)
- avut mereu curajul sa fiu adevarat(va las pe voi sa va ganditi la asta)
- fost sincer atunci cand trebuia(abia acum imi dau seama ca asta a fost in dezavantajul meu)
- facut dragoste cu o persoana la care nu am tinut(nu sunt construit pentru "random sex")
- fost niciodata un model de conduita morala(cred ca suntem facuti pentru a incalca anumite reguli morale; cred asa au aparut cele mai mari lucruri din lumea asta)
- refuzat nimic din ceea ce mi-a oferit viata(simt ca mint, dar imi place - vreau sa cred ca imi traiesc viata)
- fost(niciodata) altcineva
- altceva de oferit decat inima si sulfetul

Mda... Cam asta ar fi! Ce credeti acum despre mine?

Proverb

2009-04-01T01:11:00.004+03:00

"Aschia nu sare departe de trunchi" - proverb romanesc(si nu numai).

Adaptare: "Aschia poate sari si departe de trunchi! Trebuie doar o adiere de vant!"

De ce am adaptat? Pentru ca e purul adevar. Il vad aproape in fiecare zi. Il vad la mine, il vad la fratii mei, il vad la prietenii mei, il vad si la necunoscuti. Aschia poate sari departe de trunchi.

Eu sunt un exemplu clar. De ce spun asta? Pai... ma uit la fratele meu si nu vad nici o asemanare intre noi. Cel mai concret exemplu: amandoi avem bloguri, dar nu se aseamana nici pe departe. Mai departe. Ma uit la surioara mea, Zurly(e porecla). Ne aseamana doar numele, pentru ca fizic si psihic nu avem nici o asemanare.

Deci(concluzie)! Exemple sunt destule. Ce vreau eu sa spun e ca nu conteaza cat de departe sare aschia, conteaza din ce copac vine. De ce spun asta? Pai... o sa raspun cu un proverb: "Sangele apa nu se face".

Crazy Mind

2009-03-18T14:28:00.004+02:00

Bere cu gust de capsuni. Spanac cu cirese. Inghetata cu ceapa. Idei intrerupte de ganduri vulgare. Dorinte ascunse, roase pe la colturi si uzate de vreme. Adidasii nu mai vor sa alerge, au obosit. La fel sin mingea de fotbal. Zarurile se rostogolesc mereu. Si mereu arata 2 - 1.

Mi s-a rupt unghia. Nu ma doare. Ma duc sa ma dau cu barca in gradina zoologica, poate imi trece. Poate n-o sa mai am unghia rupta. Sau poate reuseste vulpea sa mi-o repare. Oricum, merita sa incerc.

Pff... N-ai nici o logica! Stiu! Dar imi place! Imi place cand pierd orice urma de logica si ma apuc sa scriu. Aha! Imi place sa ma prefac ca sensul cuvintelor se schimba asa cum vreau eu! Da! Berea poate sa aiba gust de capsuni, spanacul merge bine cu garnitura de cirese, iar inghetata cu gust de ceapa e geniala.

M-as duce undeva departe. Problema e ca mi-e lene sa ma intorc de acolo. Stiu ca ar fi fost frumos acolo, dar mi-e prea lene! Mai bine stau aici. Da, aici e bine. Aici e cald, aici am cafea si tigari, aici am un scaun confortabil.

Cei 500!

2009-03-13T15:55:00.003+02:00

Cei 500! Ha! Spartanii mei! Toti unul si unul: unul schiop, unul stirb, unul chior, unul... si unul care stie sa scrie(eu)! Ha!

Dupa aproape un an de blogareala, am ajuns si eu la mirifica cifra de 500 de vizitatori! Noroc cu soramea care intra de doua ori pe zi, logodnica mea care are ca si obligatie sa intre de cel putin cinci ori, si vecinii care primesc in posta fluturasi cu adresa blogului!

Tin sa multumesc pe aceasta cale mamei mele, care m-a invatat sa fac integrame si sudoku, tatalui meu care m-a invatat sa ma oftic cand mi se ia calul la sah, prietenilor mei, care mi-au aratat ce inseamna cu adevarat berea, si, nu in ultimul rand, imaginatiei mele, care debordeaza de nebunie si de paranoia.

Si, ca sa nu uit, voua, oamenilor normali, care se amuza, stramba din nas sau dau din umeri cand citesc articolele mele!

Mai multe despre acest subiect cand ajungem la 1000 - adica peste un an :)!

Ketchup de la McDonald's si slanina cu ceapa

2009-03-10T02:49:00.003+02:00

Zici ca e facuta: de vreo doua saptamani am pofte ca o femeie insarcinata! Ba vreau cafea la ore la care 97% din populatia tarii doarme, ba vreau sa mananc ceva de la McDonald's, ba vreau slanina cu ceapa!

Chestia asta nu e ceva nou. Am mai avut eu momente d`astea geniale: acum cativa ani, intr-o noapte de ianuarie am poftit la inghetata! Ei da! Ce frumos a fost! Sa-i fi vazut fata amaratului de la non-stop. L-am si trezit din somn si, ca sa vezi nebunie, ii spun ca vreau inghetata, iar in spatele meu ningea ca-n povesti!

Ce e nou la toata situatia asta e ca nu-mi mai satisfac poftele. Trec pe langa McDonal's-ul ala de vreo cateva ori pe saptamana, am slanina in frigider cat sa hranesti un pluton, ceapa... Dar subsemnatul ajunge in fata faptului implinit si stramba din nas! Neah... poate alta data!

Ce sa mai zic de altii, cand eu nu sunt in stare sa-mi satisfac o simpla pofta! Hai, sa fiti sanatosi si sa va satisfaceti toate poftele! Eu ma duc sa savurez un crenwurst in timp ce ma gandesc la slanina aia cu ceapa!

Despre vremuri si vreme

2009-03-03T16:09:00.002+02:00

Bah! Vremea asta... Vremurile astea... Amandoua ma fac sa ma ascund - si fizic si psihic. Ma plimb pe strazi si vad mizeria care ma inconjoara. Si cea fizica si cea psihica. Vad troiene de zapada care se topesc incet si care contribuie din plin la mizeria fizica. Vad fetele triste ale oamenilor care ma ocolesc grabiti.

Vremea asta ne baga pe toti in boala: suntem mai suparati, mai posomorati, mai ursuzi. Nu mai avem timp sa vedem ca sub toata mizeria asta se poate vedea si ceva frumos. Nimeni nu poate sa observe un buchet de ghiocei, zambetul strengar al unui cosar agatat la pieptul unei tanti cu ruj portocaliu, razele de soare care se joaca in baltile de pe strada. Vremea asta posomorata i-a bagat pe toti intr-o ciudata stare de hibernare(sau ceva de genul asta).

Vremurile astea... Criza asta, si crizele provocate de ea! Toti sunt in criza, si toti sunt crizati dupa bani! Oare numai de bani avem nevoie ca sa traim? Si spun "sa traim", nu sa supravietuim! Conteaza cat de multi bani ai in buzunar ca sa te poti bucura de un apus de soare sau de zambetul unui copil? Nu cred!

Exercitiu de vointa: scoate portofelul din buzunar(sa nu uiti totusi, sa-ti iei buletinul la tine), lasa si cardurile, si iesi pe strada. Imbracat-te lejer si plimba-te pe strada. Descopera orasul, descopera oamenii si gesturile lor. Dupa vreo trei ore o sa fi mai vesel, o sa ai un zambet contagios.

Deci, lasati vremea si vremurile sa-si vada de treaba lor. Tot ce puteti sa faceti voi e sa va bucurati de vreme si de vremuri asa cum sunt ele.

Orasul vazut prin ochii unui prieten

2009-02-27T12:54:00.007+02:00

Sibiu. Orasul meu. Imi iubesc orasul. Il redescopar in fiecare zi. Il vad mereu cu alti ochi, mereu schimbat, mereu nou, dar mereu acelasi. Acum cativa ani am facut un experiment: am privit orasul prin obiectivul unui aparat foto. Am descoperit o alta lume. Indiferent daca alegi sa-l vezi in culori, alb-negru sau sepia, descoperi o alta lume, un alt punct de vedere aspura lucrurilor. Poti spune ca realitatea se modifica.

Ieri am avut deosebita placere sa descopar ceea ce Adrian Oprea vede prin obiectivul camerei foto. Locuri uitate, pe langa care trec mereu, dar niciodata nu le vad cu adevarat, umbre si lumini, oameni si cladiri. Toate impreuna creaza un vis, un vis ce s-ar putea numi "AdiO in tara minunilor"!

Si totusi, Adi a avut curajul sa se joace cu acest vis, sa-l intoarca pe toate fetele, sa-l coloreze, sa-l remodeleze, sa-l aranjeze asa cum sufletul lui a crezut ca ar trebui sa fie un vis. Visul lui despre un oras.

Asta am descoperit eu in expozitia CITI LIGHTS&LOOKS. Cu siguranta voi veti descoperi alte intelesuri si veti vedea un altfel de vis. Tocmai de aceea va invit sa descoperiti in felul vostru ceea ce Adi a vazut prin obiectivul aparatului foto.

~

CITY LIGHTS&LOOKS by Adrian Oprea ( http://www.adiophoto.com )
pentru Old Friends Pub ( http://oldfriendspubsibiu.blogspot.com )

Da, mi s-a intamplat mie!

2009-02-27T00:32:00.003+02:00

M-am trezit de dimineata dupa doar cateva ore de somn(trebuie sa precizez ca am avut parte de o saptamana foarte agitata in care n-am putut sa lipesc geana de geana). Am deschis ochii, l-am privit cum dormea si as fi dat orice sa nu ma desprind din bratele lui dar, brusc, am realizat de ce a sunat alarma. Trebuia sa plec, trebuia sa aflu raspunsul la o intrebare cruciala pentru mine, de care depindea viitorul meu si, cu o mare strangere de inima, am facut-o.

In timp ce parcurgeam drumul pana la destinatia cu pricina, am purtat o lupta interioara de mari proportii. A fost teribil, un amalgam de trairi: emotii, spaima, mustrari de constiinta... Cu toate acestea, marele raspuns a fost unul pozitiv, a fost cel pe care mi-l doream din tot sufletul si pe care credeam ca-l voi putea primi doar printr-un miracol. Am fost extrem de fericita, miracolul s-a produs. Aproape ca mi-au dat lacrimile, simteam ca plutesc si eram convinsa ca nimeni si nimic nu ma va putea supara azi.

Totusi, oboseala psihica si fizica a inceput sa-si puna amprenta asupra comportamentului meu, am devenit excesiv de irascibila. Am poposit in cafeneaua mea de suflet(nu dau nume pentru ca nu vreau sa gadil anumite orgolii) pentru a-mi administra o parte din doza zilnica de vicii. Zacand la masa mea, mi-am amintit ca, ceva mai tarziu, trebuia sa ajung la un eveniment la care-mi doream foarte mult sa iau parte.

M-am tarat catre casa unde am facut toate eforturile posibile sa nu pic in mrejele lui Mos Ene. Nu am reusit. M-am trezit speriata pentru ca in 20 de minute trebuia sa ajung in oras. Agitandu-ma, am izbutit sa-mi aleg o tinuta vestimentara adecvata ocaziei, am coborat scarile-n fuga si am “sarit” in primul taxi care mi-a iesit in cale. Am salutat politicos si, mentionand faptul ca sunt in intarziere, i-am cerut taximetristului sa ma duca in Piata Mica. Mi-a spus intr-o doara ca va trebui sa-l ghidez pentru ca nu are habar unde este aceasta. Eram pe cale de a izbucni, nu puteam sa cred ca mi se intampla mie. Nu sunt din Sibiu dar, mi-aduc aminte ca, prima oara cand am pus piciorul in acest minunat oras(de care nu vreau sa ma mai despart vreodata) am vazut Piata Mare si Piata Mica. M-am straduit sa-mi pastrez calmul si l-am intrebat pe cel de la volan daca e sibian. Raspunsul lui m-a lovit in moalele capului. Da, era sibian. I-am explicat cum se ajunge la obiectivul dorit de mine dar, cand i-am indicat directia “la dreapta” intr-una dintre intersectii, mi-a spus ca nu are voie sa intre pe strada respectiva. Strangand din dinti, i-am aratat semnul rutier care permite virajul atat la stanga cat si la dreapta si l-am intrebat daca l-a mai vazut vreodata si daca ii cunoaste semnificatia. Mi-a spus ca da, stie ce inseamna dar ca urmeaza o bariera de care nu poate sa treaca. Simteam ca-mi pierd mintile, aveam senzatia ca ma ia peste picior dar, pentru ca eram disperata si pentru ca ma grabeam foarte tare, am inceput sa-i explic minutios cum trebuie sa procedeze pentru a trece de bariera respectiva. Printre ritmuri “orientale” rostea propozitii a caror topica era data peste cap, dar din care am dedus totusi ca era suspicios si neincrezator in cele spuse de mine. Aflandu-ma la capatul puterilor, am insistat sa faca ce i-am cerut. Am respirat usurata, intr-un final am ajuns!

Nu mai vorbesc de faptul ca in momentul in care a trebuit sa scoata bonul si sa-mi dea restul a dat peste cap toata masina, reprosandu-mi ca toate astea se intampla doar din cauza ca l-am grabit.

Nu-mi venea sa cred ca asta se poate intampla in secolul XXI, ca se poate intampla in Sibiu si ca mi se poate intampla mie. E strigator la cer! Si totusi, in mod lamentabil, trebuie sa spun ca da, eu am trait asa ceva!

~

Andreea e a doua persoana care a avut curajul sa posteze ceva la mine pe blog! Va astept si pe voi!

Dialoguri imaginare

2009-02-26T15:35:00.001+02:00

- Cred ca m-am imbatat!
- Crezi? Nu esti sigur?
- Pai... nu... inca nu-mi dau seama daca ti-am povestit aceeasi chestie de mai multe ori...
- Apropo! Parca vroiai sa-mi spui un banc!
- Ah! Da! Il sti pe ala cu Cassius Clay si Copilu' Minune?
- Nu cred... Hai zi-l!
- La o toaleta publica in State, in dreptul pisoarelor, unul langa altul, Cassius Clay si Copilu' Minune. In timp ce se pisa , Ali vede ca Minunea de Copil' tot scutura, la intervale scurte, din cap. Asa ca il intreba cu compasiune: “- Si tu suferi de Parkinson? - Nu, manca - tz - ash, da' ma stropesti in ureche!”
- Bun banc! Asta chiar mi-a placut!
- Da! E tare!
- ...
- Cred ca m-am imbatat!
- ...!?
- Pai... nu stiu daca ma repet sau nu!
- Esti beat! Iti spun sigur! Hahahaha...

Accept provocarea

2009-02-25T14:29:00.003+02:00

Oana a acceptat provocarea. Voi aveti curajul sa aratati lumii ceea ce simtiti? Astept sa va deschideti sufletul!

~

Trezeste-te Oana! De ce plangi? Patul nu e gol! Esti tu si ingerul tau e in el. Si nu e frig, nu esti intr-un cavou de gheata. Si aripile nu-ti sunt de plumb si nici nu s-au frant! Mai poti zbura!...Incearca! Incearca sa te aventurezi printre scanteile fierbinti ale soarelui si nu prin razele apocaliptice ale lunii...Nu plange! Nu esti singura! Sunt eu...Sunt eu aici langa tine. Si amandoi avem suflete tari. Invingem, nu? Paseste cu incredere in viitor! Nu te afunda...Caci drumul e lung si nu trebuie sa te opresti daca te-ai ranit in primul ciob de sticla. Si deschide ochii! Nu mai e EL ca sa te orbeasca! Doar lumina sperantei. Fugi ca sa-ti recapeti sufletul! Nu te opri daca iti apare in cale! Te vei impiedica si vei reintra in iuresul amintirilor, ca intr-un joc de iele. Nu vei mai fi om. Doar o umbra fara suflet care bantuie in trecut. Si nu te razbuna! Nu te chinui! N-ai sa dai de el! N-ai sa dai de sangele lui galgaind prin venele tale! Si nici in venele lui! Si-a pierdut vlaga odata cu...inima! Si nu mai trai in spectrul nonculorilor! Stoarce ceva din lume, suge puterea din jur, infige-ti acum coltii in tine si coloreaza-ti viata! Lumineaza-te! Iubire absoluta nu exista! Nu mai fi asa credula! Fidelitatea va fi in curand doar un arhaism, iar prietenia doar o amagire! Dar va fi bine! Si-ti va trece! Si cei care se ridica de la masa vietii nu sunt decat niste lasi! Nu merita, asteapta! Trezeste-te, Oana! Si nu mai plange! Nu te mai ineca in dureri amagitoare! Respira, crede, lupta, traieste! Si nu inceta sa iubesti! Iubeste, Oana! Iubeste...

Lansez provocarea

2009-02-24T14:24:00.003+02:00

M-am gandit destul de bine si, intr-un final, m-am hotarat! Vreau sa va provoc: timp de o saptamana vreau sa public pe blog ideile, gandurile si simtirile voastre! Scrieti ce va doare, ce simtiti si, pana la urma, ce va dicteaza sufletul! Trimiteti textele voastre pe adresa rrritul@gmail.com si eu le voi publica pe blog! Astept reactiile voastre!

~

Redactati textele intr-un format usor de deschis si faceti un atasament la mail. La fel si cu pozele care le vreti pentru articolul vostru.

Prieteni, atmosfera si poze

2009-02-23T13:01:00.005+02:00

Am fost plecat cateva zile. Am colindat alte orase din mirifica noastra tara. M-am simtit bine, dar inima mea era cu gandul in alta parte, undeva unde spun ca sunt acasa.

Trenul ne-a lasat in gara pustie si rece. Eram inconjurati de bagaje. Eram obositi si veseli. Urma sa ne revedem prietenii. Asa ca ne-am grabit catre casa. Am despachetat in graba, ne-am imbracat de gala si ne-am pornit catre pub. Nimic nu ne-a putut opri, nici vantul, nici frigul.

Coborand scarile am simtit cum ne invaluie caldura, am simtit atmosfera placuta care urma se ne imbie simturile. Am deschis usa cu sfiala, gandindu-ma ca absenta mea indelungata nu a fost de bun augur. M-am inselat. Odata intrat am alungat repede acest gand. Aceeasi oameni primitori, acelasi Iulius cu zambetul lui strengaresc, aceeasi atmosfera calda.

Am plecat tarziu, incalziti de zambete, de oameni, de atmosfera, si, intr-o oarecare masura, de alcoolul consumat. A fost bine, a fost frumos, a fost asa cum trebuie sa fie, a fost asa cum imi doream.

~

Nota de subsol.

Pe 26 februarie 2009, la ora 18:00 in Old Friends Pub va avea loc vernisajul expozitiei CITY LIGHTS&LOOKS a fotografului si a bunului prieten Adrian Oprea. Sper sa ne vedem acolo.

Esti o bruta

2009-02-21T20:31:00.002+02:00

Pai ce sa-i si faci!? Ma tot dau pe net de cateva zile. Si gasesc tot felul de tampenii. Pe unele le recomand, pe unele nu. Si de unele nu stiu ce sa zic!? V-as putea zice sa va uitati si apoi sa fugiti ca de moarte. V-as putea zice sa le incercati cateva zile, dar cu mare preacautie, nu de alta, da` creaza dependeta. Dar totusi, hai sa vedem ce-mi poate motorasul din creier.

Ogame - Frumusel joc, daca iti place sa citesti mult(trebuie sa citesti destul de mult pentru a prinde ideea) si daca iti plac graficele si statisticile. E greu la inceput, dar sa stiti ca te prinde. As putea spune ca senzatia e aproape de dependenta. Incepi sa vorbesti cu prietenii despre joc, pui pasiune, le spui despre flote, de ultimul upgrade facut, de ultimul atac facut, de ce fel de nave ai mai construit. Si apoi iti dai seama ca nimeni nu intelege nimic. Cei cu care iesi tu nu sunt genul de oameni care joaca asa ceva. Pe aia ii gasesti doar pe net, sau ii ai pusi intr-o rubrica separata la messenger. Si apoi vine momentul magic: iti pui ceasul sa sune dimineata la trei ca sa astepti ditamai flota care se intoarce din nu stiu ce misiune si pe care trebuie sa o trimiti undeva departe, ca de nu faci asta... dusmanii e aproape frate, si la dusmanii e ciuda pe flota ta, si dumanii sare pe tine... Mda! Dupa ce am luat-o in freza de la colegii de "breasla" am zis ca e momentul, al doilea moment, sa ma las de joc. Si m-am lasat!

Need For Speed - Jocul asta e altceva, cel putin pentru mine. L-am jucat cu sufletul la gura. Frumos! L-am terminat! Ce usurare! L-am terminat de vreo 30 de ori! D`asta a ajuns jocul asta sa fie altceva pentru mine. Sincer si lasand gluma la o parte. Dupa ce am terminat jocul de aproximative 30 de ori(chiar nu glumesc cand spun asta), am ajuns sa dau cateva ture doar de relaxare. E jocul de care nu vorbesc foarte des, jocul pe care l-au jucat destul de multi oameni din jurul meu, dar care v-a ramane mereu un joc drag mie. Incercati-l, dar nu ma lasati prins de el, priviti-l ca pe o metoda de relaxare.

La Brute - Dau vina pe Sp00ky(prietenii stiu de ce). Animalul asta blond(si cret pe deasupra) mi-a dat un site si mi-a zis ca e ceva frumos. Mai, cum sa va zic, site-ul ala e frumos. Are doar cateva defecte: e in franceza(cel mai important), e de bataie(adica te bati cu altii) si, dupa ce ca e cu d`alea de bataie, nici nu poti sa controlezi caracterul cu care te bati. In rest imi place joculetul. Am deja sase conturi(ca deh, nu poti sa te "bati" decat de trei ori intr-o zi). In rest e super. Nu prea trebuie sa stiti franceza(sunteti romani si va descurcati voi pe acolo - nu-l recomand asiaticilor), sa nu va suparati daca luati bataie - va garantez ca o s-o luati pe coaja intr-un mod destul de amuzant. Pe mine ma gasiti pe urmatorul link: http://rrritul.labrute.com - va provoc sa ma caftiti(o sa aflu care v-ati riscat pielea)

Deci(acum il folosesc unde trebuie - o sa trag concluzia), hai se ne intalnim la o discutie: maniacii de Ogame intr-un colt, Speed-erii la mijloc si "Brutele" in celalalt colt. Sunt curios ce o sa iasa!

Dialoguri imaginare

2009-02-18T20:24:00.002+02:00

-De ce spui asta?
-Crezi ca gresesc?
-N-am spus asta! Eram doar curios de ce ai spus-o!
-Tu nu poti sa vezi mai departe de zambetele ei? Nu-ti dai seama ca nu sunt sincere?
-Poate e asa, dar m-a ajutat foarte mult. Nu pot sa fiu indiferent, nu pot sa dau inapoi...
-Si crezi ca toate astea justifica sa impartaseasca lumii secretele care i le incredintezi? E ok sa zambeasca cu tine si sa fie de acord cu ceea ce ii spui tu, si apoi sa spuna altcuiva tot, poate si cu niste adaugiri pe ici pe colo?
-Pai nu, dar...
-Dar ce? Incerci sa ii acorzi circumstante atenuante? De ce ai face asta?
-Ba da, dar nu pot sa renunt la un prieten bun asa de usor?
-POFTIM? Amice esti un prost! Si nu-mi cer scuze ca spun asta! Cum poti sa consideri prieten, ce sa mai zic de prieten bun, o persoana care iti tradeaza asa de usor increderea?
-Cred ca ai dreptate... Adevarul e ca m-am lasat dus de nas...
-...
-Dar tu de unde sti toate astea?
-Pentru ca inaintea ta am fost eu cel ranit in amorul propriu...
-...
-Vi la o cafea?
-Da, dar nu stau mult. Mai am ceva treaba astazi.

~

Aceasta postare este prima dintr-o serie. O serie de dialoguri imaginare care nu ar fi trebuit sa fie. Sau care ar fi trebuit sa fie cat se poate de reale.

Cum nu-mi place

2009-02-18T18:55:00.004+02:00

Cu respect va salut! Am lipsit o perioada, dar cu motive bine intemeiate: s-a incheiat o etapa din viata mea! Si ca orice lenes care se respecta, atunci cand termin ceva, iau o pauza. Probabil ca multi dintre voi(ma refer la cei apropiati) stiu despre ce etapa este vorba. Iar pentru voi, cei care nu stiti, o sa va edific. Am renuntat la ArtCafe!

Si ca sa nu va lansati in bauieli, suspiciuni si zvonuri, o sa aflati, intr-o oarecare masura, exact din gura lupului de ce am ales sa fac asta.

Nu, nu m-am certat cu nimeni. Nu, nu mai am de gand sa ma intorc in ArtCafe, cel putin nu in calitate de angajat. Da, sunt suparat. Sunt suparat pe multe dintre situatiile care s-au creat acolo, pe multi dintre oamenii de acolo. Stau si ma intreb daca boemia nu cere un pret prea scump: un nivel de stres nejustificat.

Nu va asteptati sa dau nume. N-o s-o fac! Pot doar sa ii descriu, sa intelegeti de ce sunt suparat pe ei. Sa intelegeti macar o partea din supararea care m-a facut sa fac aceasta alegere.

Singura persoana careia i-am respectat deciziile si careia i-am "tinut" spatele mai, mult decat ar fi facut-o altcineva, se descria acum cateva zile ca fiind un "supravietuitor". Respect parerea fiecarui om despre el, dar cand lucrezi intr-un domeniu ca acesta(barurile, cafenelele si cluburile sunt inimile nevazute ale unui oras care pompeaza sange in viata sociala si o mentin in viata) trebuie sa fi mai mult decat un supravietuitor. Pentru mine ArtCafe nu inseamna deloc supravietuire. Lupta, descoperire, deschis la nou, inovator, conservator daca vreti(alegeti voi care credeti ca se potriveste cel mai bine), dar nu supravietuitor!

Multi dintre artistii rezidenti ai localului au devenit blazati. Multi spun ca viata culturala din Sibiu e moarta. Mai sa fie! Nu pot sa le inteleg aceasta afirmatie. Nu pot! Eu am avut o expozitie, am avut momentul meu de glorie, si pot sa va spun cu mana pe inima ca acel unic si minunat moment creaza dependenta. Ma lupt ca un nebun sa mai am parte de acea clipa magica si ei spun ca nu se poate. Eu sunt un nimeni si am reusit, voi care aveti un nume si care aveti scoli si institute si maestri care v-au indrumat, de ce nu puteti? De ce nu mai vreti sa gustati din singura sursa de ambrozie care ne e disponibila noua, muritorilor?

ArtCafe-ul crea acum o vreme dependente! Pentru mine au fost sahul, cafeaua si muzica buna. Mai apoi si apropierea de arta, dar intr-un mod foarte informal. Pentru altii a fost doar arta, in forma ei cea mai pura, luata direct de la sursa. Altii s-au indragostit de jazz-ul bun cu aroma de cafea si mai buna. In ultimul timp insa, dependetele au ajuns sa fie de alta sorginte: barfa, relatii de prietenie bazate pe anumite interese, ura care putea fi exprimata liber in sigurul loc care incuraja pana odinioara discutiile libere.

Si inca un lucru, mai mult o intrebare: sunt artistii(sau iubitorii de arta) creduli? Intreb pentru ca nu reusesc sa-mi dau seama. In toata jungla descrisa mai sus exista si cativa oameni care ies in evidenta, care se definesc prin prizma caracterului lor si nu a locului pe care il frecventeaza. Sunt oamenii buni, artisti care isi expun sufletul si ideiile in arta lor, dar care nu pot sa vada ca in spatele unui zambet si a unei amabilitati excesive se ascund interese, invidie, ura si subiecte de barfa?

Inchei aici. Mergeti, experimentati si apoi comentati!

Dependenta - Ziua 4 - Asa s-a terminat totul

2009-02-15T21:06:00.003+02:00

Dupa cum a fost ziua de ieri, astazi speram sa fie mai bine. Nu pot spune ca a fost o zi rea, dar nici ceea ce visam n-a fost. Apatia m-a cuprins din nou, ma simt lipsit de energie si fara chef de viata. Orele trec foarte greu si pe toate care au trecut le simt cum imi apasa umerii.

Au trecut patru zile de cand am renuntat, fara voie, la lucru care ma facea sa ma simt normal. Patru zile in care totul in jurul meu a fost anost, fara culoare, fara gust... Desi am avut o gramada de oameni in jurul meu, am reusit intr-un mod tare ciudat sa ma simt singur.

Acum zece minute am luat o hotarare, o hotarare care stiu ca-mi v-a schimba viata. Stiu ca sunt dependent, stiu ca sunt un om urat atunci cand nu am drogul la indemana si, pentru voi, am hotarat sa-mi accept dependenta, am hotarat sa-mi imbratisez drogul. Maine dimineata il voi primi cu bratele deschise, il voi saruta, il voi absoarbe pana in adancul plamanilor, il voi gusta centimetru cu centimetru. Ii voi sopti usor ca n-am s-o mai las niciodata si ca totul va fi bine de acum incolo.

Dependenta - Ziua 3 - Astazi si ingerii plang

2009-02-14T13:28:00.004+02:00

Astazi am ratat startul zilei. Am avut planuri, am vrut sa fac ceva sa uit de dependenta mea. Si am uitat, dar nu in modul in care as fi vrut eu. Astazi am aflat ca si ingerii plang. Plang lacrimi sarate si amare. Plang din tot sufletul. Astazi a plans Marchizul. Cel mai bun si mai tare dintre noi a plans.

Imi dau seama ca simpla mea dependenta nu se poate compara cu un inger care isi pierde aripile. Incerc sa-mi imaginez durerea care poate fi simtita de un inger al carui aripi refuza sa-l mai ridice la cer. Nu cred ca lipsa drogului meu, si durerea pe care o simt eu, poate fi comparata cu ceea ce simte el acum.

Incerc sa nu simt nimic, incerc sa par mult mai tare decat sunt, cred ca incerc sa iau locul ingerului. Nu pot! N-o sa pot niciodata. Nimeni n-o sa poate sa-i ia locul.

Multi ingeri au venit sa-l vada. Multi sufera alaturi de el, dar nici unul nu poate intelege pe deplin durerea lui. Cred ca toti ne dorim din toata inima sa-l vedem zburand, sa-l vedem acolo sus pe piedestalul lui de nori.

Astazi si ingerii plang! Si noi cu ei!

Dependenta - Ziua 1 si 2

2009-02-12T17:33:00.007+02:00

Ziua 1

M-am trezit cu o durere de cap destul de incomoda. In camera domnea dezordinea: haine, resturi de mancare, pachete goale de tigari, cani murdare de cafea, sticle de vine desfacute care emanau un iz acru. Privelistea nu ma mai deranja. Devenisem imun la asa ceva, dar nu eram obisnuit sa ma trezesc fara lucrul care ma punea pe picioare si care ma tinea pe linia de plutire in fiecare zi.

Am plecat de acasa in speranta ca voi reusi sa uit. Ma gandeam ca se poate si fara, trebuia sa se poata si fara! Vreamea de afara nu era tocmai perfecta. O ninsoare incapatanata pusese stapanire pe oras. Multa zapada, multe balti, soferi si pietoni nervosi. M-am urcat in primul autobuz care mergea catre centru. am colindat o buna bucata de vreme orasul in cautarea unui loc unde as putea sa beau o cafea tare si ieftina si intr-o companie care sa nu-mi deranjeze gandurile.

Stau de o jumatate de ora si sorb din cafea. Tigarea arde incet in scrumiera. Pe televizorul din bar ruleaza un film. Incerc sa prind ceva din ceea ce vad, dar gandul imi este in alta parte. E abia prima zi fara ceea ce-mi trebuie. Nu stiu ce o sa fac.

Sper ca ziua de maine sa fie mai buna sau macar mai simpla.

Ziua 2

Am cea mai enervanta sonerie folosita vreodata ca alarma la un telefon mobil. Trebuie sa ma trezesc sa merg la lucru. Stau pe marginea patului si privesc in gol. Aceeasi priveliste dezolanta ca si ieri.

Ma simt apasat de o apatie ciudata. Ma spal pe fata cu apa rece cu speranta de a ma energiza. Nu reusesc. Simt ca o sa fie o zi grea. Pana si zgomotul facut de spalatul pe dinti ma scoate din sarite. Plec in graba de acasa cu gandul la singurul lucru care ma poate aduce pe linia de plutire, care ma poate face fericit.

Grupul de elita al contabilelor, grup pe care-l intalnesc in fiecare dimineata in autobuz, e foarte tacut. Parca simt si ele ca vorbele lor fara rost ma pot enerva mai mult decat o fac de obicei. Sunt un recipient sub presiune. Pot exploda in orice clipa, la orice vorba sau gest..

E clar! Nu pot rezista foarte mult fara... Inca mai incerc sa ma mint, sa-mi spun ca mai sunt si alte lucruri in viata care pot umple golul! Stiu ca nu e asa! Nu mai pot continua asa, nu mai pot sa ma mint! Recunosc, in primul rand fata de mine, ca sunt dependent!

Visul meu

2009-02-10T14:56:00.003+02:00

Am visat ca eram la mare.

Am visat mirosul sarat al brizei.

Am visat nisipul fierbinte sub talpile mele.

Am visat ca te tineam de mana si ne uitam la valurile inspumate.

Am visat ca am adormit amandoi pe plaja.

Am visat in acelasi vis... In visul meu.

Si daca dragoste nu, nimic nu e

2009-02-10T14:46:00.004+02:00

Si, cum era de asteptat, a facut-o! I-a dat inelul, a cerut-o sa-i fie alaturi pe veci! A fost o seara frumoasa, pe care au ales sa o imparta cu noi!

Eu personal stiam de cateva zile de marele pas. Am contribuit putin si eu la reusita acelei seri speciale. De atunci ma tot gandesc la acest lucru: la importanta lui, la semnificatie, la implicatiile si angajamentele care vin odata cu el!

Si daca dragoste nu e, nimic nu e(vorba cantecului). Si asa e! Ma uit in ograda mea cand spun asta: fara dragoste n-as fi inteles multe lucruri despre cea de langa mine, fara dragostea ei n-as fi omul care sunt azi, fara dragostea noastra n-am fi logoditi astazi.

Si cu toata dragostea noastra, eu inca ma gandesc! Ma gandesc ca nu pot sa o cer. Simt ca vreau, dar mai e cale lunga pana la acel moment. Nu sunt inca pregatit pentru toate acele implicatii si obligatii. Nu pot sa-i ofer tot ce vrea ea, si nu pot nici pe departe sa-i ofer tot ce vreau eu! Si asta e cel mai important pentru mine.

Sigur va intrebati de unde stiu ca e dragoste si nu altceva. Si eu m-am intrebat! Raspunsul e simplu: stiu ca e dragoste pentru ca dimineata ii caut privirea si atingerea, iar noaptea adorm greu pentru ca nu-i simt respiratia pe pieptul meu! Nu e o senzatie placuta, dar totusi v-o doresc, pentru ca atunci veti sti ca sunteti indragostiti!

Ma gandeam sa va povestesc cum am ajuns aici, dar n-o sa fac asta pentru ca multi dintre voi au mai auzit povesti asemanatoare. In schimb o sa va spun la ce concluzie am ajuns amandoi dupa acea seara. Ne-am dat seama ca nici unul dintre noi nu e pregatit pentru un pas atat de mare. Nu suntem inca dispusi sa renuntam, desi tanjim unul dupa altul cat e ziua de lunga, la coltisorul nostru de singuratate.

Oricum, viata merge inainte. Amandoi vrem sa fim in pas cu ea, nu vrem sa ne lasam dusi de val. Spun asta pentru ca sunt adeptul idei ca omul isi face norocul cu mana lui. Si mai spun o chestie, oarecum filozofica, pentru cei mai pesimisti: "E mai bine sa fi iubit si sa fi suferit, decat sa nu fi iubit niciodata!" - in baza acestei zicale iubesc si ma las iubit! Acum e randul vostru!

Prieteni vechi cu aroma de cafea

2009-02-06T17:09:00.004+02:00

Astazi m-am trezit tarziu. Pe la amiaza. Aseara a fost frumos: karaoke, bere, multe poze haioase, lume buna si atmosfera placuta.

De ceva timp frecventez un local care imi ofera acelasi sentiment pe care il descoperisem acum cativa ani in alta parte. Ceea ce va voi povesti acum nu e tocmai stilul meu, dar m-am obisnuit sa scriu despre ceea ce-mi place, despre ceea ce simt, despre tot ce ma inconjoara si ma influenteaza.

Locul asta are ceva! Nu stiu ce anume. Fetele zambitoare care ma intampina, amestecul oarecum placut-ciudat de oameni pe care l-am descoperit acolo, muzica buna(care nu e de un gen anume). Ma simt altfel cand intru acolo. Indiferent de ora la care cobor acele scari inguste, simt cum te invaluie un sentiment placut. Chelnerul stie aproape mereu ceea ce vreau(greseste cand am eu chef de ceva nou, de o schimbare). E locul in care pot sa stau singur la masa si sa-mi beau cafeau de dimineata, locul in care prietenii mei isi beau ceaiul de zi cu zi, e locul in care barmanul are mereu chef sa te asculte si sa schimbe o vorba cu tine. Daca e vorba de un loc in care vreau sa ma simt bine, indiferent de companie, e locul care imi vine prima data in minte.

E locul in care nu ma stiu toti, dar ma simt si ma primesc ca pe unul de-al lor. Toate cele de mai sus le-am scris l-a o masa din Old Friends(cred ca numele spune tot). Acolo am gasit ceea ce am cautat, si cautat nu cred ca e cel mai potrivit cuvant, pentru ca nu am intrat in foarte multe baruri ca sa gasesc ceva, dar cand descoperi un loc de genul asta, stii de fapt ca tot timpul ai cautat ceva. Ceva familiar, ceva suflet, ceva special.

Va astept aici, poate stam la o cafea intr-o dimineata, poate bem o bere si fredonam melodiile de la karaoke. Unii dintre voi ma vor recunoaste, unii ma vor confunda, si cei mai multi dintre voi nu vor sti niciodata cine sunt. Nu conteaza, pentru ca veti fi vrajiti de atmosfera, de persoane, de loc.

Lasati cainii sa vina la mine

2009-02-05T17:38:00.003+02:00

Imi plac cainii. Imi place si de mine, pentru ca sunt un caine dupa zodie. Imi plac toti: mici, mari, creti, cu parul lins, scurt, lung, prostuti, agili, tacuti, scandalagii, etc. Nu pot spune acelasi lucru despre oameni. Pentru ca unii dintre ei sunt prea "caini".

Il cunosc pe Ahon de cativa ani. Habar nu am ce rasa e si cati ani are. E un caine omenos(aluzie clara la cainii de mai sus). E negru, latos si ii e mereu sete. Nu face galagie si poate sa ramana asezat intr-un singur loc pana isi bea Calin toate berile. Stie unde e acasa si stie cine e om si cine e caine, indiferent de rasa din care face parte.

Acum cateva zile Ahon s-a ratacit in urbea noastra draga. Probabil a ramas peste noapte la catelusii din centru. Cui nu-i place sa colinde noaptea strazile frumos luminate, sa stea asezat sub o banca la un os si o punga cu ketchup de la fast-food-ul din colt. Nu cred ca a murit de sete pentru ca mormanul de zapada din piateta se topeste incet dar sigur. Pana la urma toate astea au fost o aventura, o iesire scurta din cotidian. Toti facem asta, indiferent daca suntem oameni sau caini.

Oricum, zilele astea au trecut destul de greu pentru Calin si pentru cei ce-l cunosc pe Ahon. Au cautat cu toti in fiecare coltisor, tomberon, fast-food, dupa fiecare copac. Ieri au pus pe stalpii de pe centru poze cu Ahon. Poate le vedea el, poate le vedeau cei ce l-au vazut. Poate, poate Ahon se va intoarce acasa.

Ahon s-a intors azi acasa. Nu l-am vazut nici pe el nici pe Calin, dar sunt sigur ca sunt amandoi foarte fericiti.

Ce vroiam defapt sa va spun e ca mandra noastra politie comunitara nu te lasa sa-ti cauti cainele prin metoda cea mai la indemana pentru omul de rand: sa lipesti o poza cu animalul iubit sub care ii rogi pe cei cu inima sa te anunte daca l-au vazut. Te mangaie cu o vorba buna, iti spun ca si ei au caini acasa si te lasa sa pui in continuare acele afise(care nu cred ca deranjeaza pe nimeni). La o jumatate de ora dupa acea discutie cu acei politisti comunitari, pe cand se intorcea acasa a vazut ca toate afisele lui au fost dezlipite. Ma intreb: cum poate un "caine" sa aiba un animal de companie?

Ma rog sa nu va pierdeti niciodata animalul iubit sau daca se intampla, sa revina acasa. Pentru ca cei ce ar trebui sa ne faca viata mai buna si mai sigura nu ne lasa, si in mod cert nu ne ajuta!

Imaginatie

2009-01-09T02:42:00.002+02:00

Tic... tac... Tic... tac... Tic... tac... Tic! A saptea secunda n-a mai venit. Nici a opta, nici a noua, nici celalalte de dupa. Totul s-a oprit. Nimic nu mai misca, nici o adiere, nici un sunet. Nu e moarte, dar nu e nici viata. Cred ca am ramas blocat in clipa dintre doua secunde.

Supradoza de vise n-a fost cea mai buna idee. Incerc sa-mi dau seama daca insomniile erau chiar asa de greu de suportat incat sa recurg la acest tratament de ultima generatie.

Mi-au promis ca timpul se va opri. Nu m-au mintit, doar ca eu aveam alta idee despre asta. Acum sufar de o insomnie care va dura exact cat distanta dintre cele doua secunde. Dar timpul s-a oprit! Cum voi putea sa masor... Nu pot! Nu mai am ce sa masor.

Am cumpart un medicament pentru insomniile care m-au facut sa simt ca n-am mai dormit de o eternitate, dar in schimb am primit chiar eternitatea. Si nici asta nu ma multumeste, nici eternitatea nu e ceea ce mi-am imaginat.

Nimic din tot ce mi-am imaginat pana acum nu s-a asemanat cu realitatea. Am avut mereu parte de altceva: opusul sau, mai rau, chiar situatii neimaginate de nimeni. Cred ca sistemul meu de valori a fost structurat gresit de la bun inceput. Oare cine mi-ar face o gluma atat de nesarata? Tind sa cred ca multe din deciziile importante din viata mea au fost proaste, gresite sau total aiurea, tocmai din cauza imaginatiei mele!

...tac... Tic... tac... Tic... tac... Clipa dintre secunde s-a terminat!? Timpul poate fi iarsi masurat! Pot sa aud ticaitul ceasului, simt adierea vantului, lumea din jurul meu se misca! In sfarsit pot sa... E intuneric! Si nu pot sa deschid ochii! De ce nu pot sa deschid ochii?

Mda... Citisem pe prospect ceva de efectele secundare. Parca era vorba de somnolenta... Stiu! Era vorba de somnul vesnic!

Oare cat dureaza vesnicia?

Cercul nimicului

2009-01-08T01:05:00.008+02:00

Ma uit in jurul meu. Nimic! Nimic nou...
Cu ea langa mine ma simt intreg, implinit, fericit, cu pofta de viata, viu! In rest... Nimic!

Nimicul din jurul meu ma plictiseste. Nu gasesc ceva atragator, ceva care sa-mi ofere un impuls. Discutiile de bar ma plictisesc. Oamenii pe care ii vad zi de zi ma plictisesc. Caut o scapare din monotonia care ma acapareaza. Simt ca devin blazat, prea sarcastic si acid. Imi vad in oglinda chipul posomorat si plictisit. Nu-mi place de mine.

O astept sa vina. Sa-mi mangaie fruntea si sa ma sarute. Puterea ei de a ma asculta in fiecare zi imi da putere sa o ascult si eu pe ea. In mod ciudat, ne incarcam cu energie ascultandu-ne problemele. In rest nimic.

Am privit monitorul calculatorului aproape sapte ore. Imaginile se derulau in fata mea fara nici o logica. Eram pierdut intr-o reverie ciudata. Oricum, nu in sensul pe care ni-l explica dictionarul. Sau era autocritica?

In tot acest timp, am revenit de multe ori la ea. Un somn fara vise, greu, obositor. Fraze fara sens subtitrate de alte fraze fara sens. Versurile de acum cativa ani nu mai au logica, nu-si mai au rostul. Apa nu mai are gustul insipid de apa, iar alcoolul nu mai reuseste sa-si faca efectul. Bacus nu ar fi mandru de mine. Nimic nou! Nimic...

Accept diminetile fara prea mult entuziasm. Accept cele 24 de ore fara nici un sentiment. Nici tristete, nici bucurie. Nici vorba de ura sau dragoste pentru viata. Nimic!

Nu vreau o bucata din viata!
Iau in suflet
Multe franturi din oameni,
Iar ei nici nu observa
Ca au sufletul pustiu!

Promisiunile gandite acum multi ani zac, neimplinite, in cele mai ascunse sertare ale mintii. Ideile de glorie sunt expuse in vitrina imaginatiei, dar sunt prafuite si imbatranite. Ma uit in jurul meu, ma uit in mine. Nimic.

Doar ea. Noua si proaspata ca roua diminetilor de vara. O clespsidra care a fost intoarsa pentru prima data - fiecare bob de nisip e nou, chiar inedit. Cercul nimicului. Incepe la ea si se termina la ea. Incepe bine si se termina bine. Te gandesti la punctul de plecare si la cel de sosire. Experienta acumulata parcurgand zilnic cercul pune in valoare capetele, care sunt unul si acelasi.

Ea...

~

Lasa viata sa-si urmeze cursul, s-ar putea sa te surprinda. Proverb

Ignoranta revoltata vs Revolta ignorantei

2008-10-05T16:49:00.008+03:00

Astazi l-am citit pe Minulescu! Prima data! Tot astazi mi-am dat seama ca sunt ignorant! Tot prima data! Astazi mi-am dat seama ca-l urasc pe Minulescu! Pentru ca sunt ignorant! Il urasc pentru ca-l cunosc fara sa-l fi cunoscut, il urasc pentru ca ma cunoaste fara sa ma fi cunoscut!

Am citit vreo 100(una suta) din scrierile lui. Am decimat paginile cu rasuflarea taiata. Nu stiu ce as putea sa ma zic!? Cred ca ar fi cazul sa ma pun singur la colt si sa ma autoflagelez, dar mi-e teama ca nici aceasta metoda n-ar diminua cu nimic dulcea ignoranta in care ma balacesc de ceva vreme!

~

ROMANTA POLICROMA

Ion Minulescu

Nu-i cer nimic...
Si totusi, daca-ar vrea -
O, daca-ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer inca!
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat in stanca.
Nu-i cer nimic...
Dar daca-ar fi sa-i cer
Ce-as vrea sa am si ce-ar putea sa-mi dea,
As picura-ntr-o cupa cu eter
Morfina
Si i-as cere-apoi asa:

Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da,
Da-mi calmul blond al soarelui polar,
Da-mi primul crepuscul pe Golgota
Si primul armistitiu planetar.

Da-mi paradoxul frumusetii tale,
Da-mi prorocirea viselor rebele,
Da-mi resemnarea strofelor banale
Si controversa versurilor mele.

Da-mi A.B.C. al vietii subterane,
Da-mi simfonia flautelor mute,
Da-mi talmacirea buzelor profane
Si rebusul icoanelor tacute.

Da-mi pretul primei victime-a femeii,
Da-mi simbolul opalului si-agatei,
Da-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Si tusea-n fa minor a Traviatei.

Da-mi Spleen-ul calatorilor pe apa,
Da-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Da-mi gravitatea mortilor spre groapa
Si comicul funebrului convoi.

Da-mi tot ce-n prima clipa risipesti,
Si tot ce-n clipa ultima aduni.
Da-mi fastul siluetelor regesti
Si perspectiva casei de nebuni...

Nu-i cer nimic.
Si totusi, daca-ar vrea -
O, daca-ar vrea sa-mi de ce nu-i cer inca! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat in stanca.

...sau... viata la superlativ!?

2008-10-02T04:24:00.003+03:00

Intr-adevar! Viata e, uneori, la superlativ! Dar nu si acum! De ce oare? Simti ca te invarti in jurul cozii fara sa realizezi nimic? Nu mai simti mirosul sarat al marii? "Carpe diem" te lasa rece, desi tu te bateai cu pumnul in biept ca asta e legea ta?

Baiete, asta nu e viata ta! Te joci teatru si, crede-ma, nu te prinde bine rolul! O sa ajungi canarul celor de la Colibri! Incearca sa zbori cat timp lacatul nu e pus pe usa...

Asta e teatru sau... viata la superlativ!?

Johann

2008-09-17T00:56:00.003+03:00

Johann!
Pentru cunoscatori!

Death Magnetic

2008-09-06T20:55:00.002+03:00

Heavy Metal Baby!

Da! Am si eu in posessie ultimul album Metallica! Death Magnetic! Si sunt fericit!

Sunt fericit pentru ca Metallica e formatia mea de suflet, sunt fericit pentru ca Metallica e formatia mea preferata, sunt fericit pentru ca au scos un nou album! Dar mai e ceva!

Death Magnetic e o intoarcere la stilul care i-a consacrat, e o aducere aminte a vremurilor bune! Ascultandu-i mi-au revazut trecutul: plete, haine negre, rockareli pana in zori de zii, placutele betii din baruri si de la chefuri, mahmurelile nu prea placute de a doua zi! Sunt multe!

Nu trebuie sa va placa Metallica, nu trebuie sa va placa nici macar ultimul lor album. Dar ganditi-va la formatia care a apasat un buton in voi, ganditi-va la melodiile lor de atunci. Aduceti-va aminte de cum a-ti fost: tineri si rebeli!

Inger vs Diavol

2008-08-30T00:57:00.002+03:00

Marchidan!
Inger sau Diavol?

Teoria punctului

2008-08-26T17:49:00.000+03:00

Aseara, venind spre casa, ne-am apucat sa facem teoria punctului. Poate e impropriu spus sa facem(sau sa creem). Ma degraba ne-am spus parerile legate de... punct!

Toata aceasta discutie s-ar reduce la urmatoarele afirmatii:
- punctul, ca si forma geometrica, este la baza tuturor formelor si corpurilor geometrice;
- punctul nu are dimensiuni(nu are volum, inaltime, latime, etc. - eu nu stiu sa fi citit pe undeva asemenea chestii).

Cam asta ar fi teoria punctului din punctul meu de vedere(accept critica, mai ales daca este bine argumentata). Urmatoarea faza a discutiei a fost sa ne intrebam cum e posibil ca "ceva"(punctul) care nu are dimensiuni sa creeze ceva care are totusi o dimensiune? "Linia este o multitudine de puncte(asa mai tin eu minte de la geometria din clasa a 6-a) care se intinde de la minus infinit la plus infinit(chestia asta cu infinitul e relativa, dar e totusi o dimensiune general acceptata)".

Si de aici am dezvoltat: segmentul este doar o bucata dintr-o linie, are o dimensine bine definita, dar este si el, la randul, lui construit din niste puncte. Dupa logica mea(care poate fi interpretata ca buna sau rea) geometria se cam duce de rapa. Si eu ma amuz! Ma amuz pentru ca stiu ca nu sunt singurul care s-a gandit la chestia asta, dar nu stiu cati au spus-o in gura mare!

Acum ca v-am facut sa zambiti, vreau sa va fac sa si ganditi. Nu ma leg de matematica, pentru ca niciodata n-am fost bun(era sa pic la BAC din cauza matematicii). O sa va propun alte subiecte de gandire.

Teoria asta a punctului care nu are o dimensiune se muleaza foarte bine pe o alta teorie care se coace in capul meu de ceva timp: cum masori un sentiment? M-am intrebat mereu cum poti sa masori dragostea. Auzeam pe unii si pe altele spunandu-si ce "mult" se iubesc. Bravo lor! Dar cat de mult inseamna "mult"? 6(sase) pe o scara de la 1 la 10? Cat un bloc de zece etaje pe langa un zgarie-nori de 100 de etaje? Cat?

Discutand tema asta in public, am primit diferite raspunsuri, dar nici unul nu m-a satisfacut. De ce simt oamenii nevoia sa spuna chestii de genul "te iubesc mult". Are dragostea diferite scari si valori? Adica un simplu "te iubesc" nu face la fel de mult ca "te iubesc mult"? Inteleg ca e si vorba de afectiune, de faptul ca dragostea te ia pe sus si te face sa spui lucruri traznite, dar totusi!

Am observat ca ne place sa dam masuri, dimensiuni, volume si alte cele sentimentelor noastre. Ne place sa credem ca spunand "te iubesc mult" ne ridica undeva mai sus? Nu stiu daca e asa. Nu cred ca e asa! Am crezut ca sentimentele, ca si oamenii, nu pot si masurate si catalogate intr-o scara de valori. Ca si punctul, dragostea nu are nici o dimensiune. Si cu toate astea noi incercam sa le dam ceva: un volum, o inaltime, etc.

Desi ideiile mi se invart in cap ca o tornada, nu cred ca mai are rost sa spun ceva. Stiu ca nici eu nu sunt perfect si mai "masor" oamenii si incerc sa ii inscriu intr-o scara de valori, si eu ma mint ca dragostea de azi e mai puternica cu 5(cinci) kilonewtoni forta decat cea de ieri. Gresesc pentru ca sunt om si, dupa 25 de ani de viata, incerc sa invat din greseli. Am vazut scris pe multe garduri si gazete ca e bine sa invatam din greselile altora. Eu inca spun ca cele mai bune lectii de viata sunt greselile pe care le faci cu mana ta.

~

Ceea ce am scris acum poate fi considerat ca un pamflet. Nu trebuie sa va simtiti jigniti daca folositi masuri pentru oameni si sentimente. Nu trebuie nici sa luati aminte la greselile pe care le-am facut eu. Gresiti si voi si invatati din boacanele voastre.

Un generos voluntar

2008-08-22T03:22:00.000+03:00

De cateva zile bune(cred ca vreo cinci la numar) in care nu mi-am facut cota minima de somn(la mine e de la opt ore in sus), oboseala m-a adus la un alt nivel al filozofiei. Adica am ajuns sa inventez termeni care sa descrie starea existentei mele de acum, felul meu de a fi. Unul dintre acesti termeni este "generos voluntar"!

Cam asta as fi eu. Si e destul de simplu de explicat: dau de la mine, si din mine, tot timpul! Dau si mai mult atunci cand cineva are cutezanta de a cere o cantitate mai mare decat in mod normal! Ma agit mereu pentru a-i multumi si a-i vedea fericiti pe cei din jurul meu. Consum cantitati considerabile de energie cu felul meu de a fi si, pana de curand, nu regretam nimic. La sfarsitul zilei zambeam si ma incalzeam cu gandul la fericirea celor din jurul meu. Ma multumeam sa stiu ca am contribuit si eu cu ceva la aceasta stare.

Tot timpul am considerat ca sunt construit pentru a fi alturist, generos, fericit cand altii sunt fericiti. Dar nu e asa! As putea spune ca, pana acum, a stat ascuns in mine un negustor care, acum, a iesit la iveala. Un "mic afacerist" care a vandut ceva: bucati din sufletul meu. Iar acum, dupa foarte multi ani, vrea sa incaseze contravaloarea acestor bucatele de suflet.

Nu vad nimic rau in a fi recompensat, intr-o mica sau mai mare masura, pentru ceea ce am dat din mine, tinand cont ca "pretul" cerut nu e fix, si nici mare. Mai mult conteaza ceea ce inseamna aceasta rasplata pentru mine. Si chiar conteaza!

Toate acele mici bucatele de suflet pe care as vrea sa le primesc inapoi conteaza foarte mult pentru mine. In decursul acestor ani am tot rupt din mine bucatele de suflet. Unele mai mici, unele mai mari, in functie de ce simteam sau de ce-mi cereau cei din jurul meu. Si am tot rupt, am impartit de bunavoie ce credeam ca am mai bun in suflet sau, dupa caz, orice alta bucatica ce ar fi putut ajuta pe cel de langa mine. Iar acum, am ajuns sa simt ca nu mai am... cu ce sa simt, ca nu mai am suflet!

Si acum ma intreb: daca sunt un "generos voluntar", de ce fac atata caz si de ce nu accept consecintele acestui voluntariat? Raspunsul acestei intrebari o sa va ajute, sper, sa ma intelegeti mai bine.

Am spus mai devreme ca in mine zace un "mic afacerist". Acest afacerist nu vrea sa falimenteze. Vrea sa-si recupereze contravaloarea bucatelelor de suflet oferite celor din jur. Vrea sa mearga pe acest drum, sa primeasca la randul lui alte bucatele de suflet! Toata povestea asta pare putin egoista, dar nu e asa! Eu stiu ca odata incheiata tranzactia, afaceristul se va ascunde, si va reapare "generosul voluntar".

Acum, la incheiere, va las pe voi sa ma judecati. Se spune ca valoarea unui om este data de valoarea celor ce-l inconjoara. Eu cred ca prietenii mei sunt de nepretuit, si de aceea sunt dispus sa ii ajut cum stiu mai bine: oferindu-le bucatele din sufletul meu. Si mai cred ca acest mic troc, pe care ar trebui sa-l faca fiecare, ne ajuta sa crestem, sa fim mai oameni.

~

Acesta nu este un epilog. Este o multumire adusa celor care i-au acceptat in egala masura pe "generosul voluntar" si "micul afacerist", celor care mi-au dat inapoi ceea ce au crezut sau ceea ce le-am cerut atunci cand aveam si eu nevoie.

Sunt cateva persoane carora ar trebui sa le multumesc in mod special, dar cred ca s-ar simti jignite daca as face-o(toti sunteti aproape de inima mea si o sa aveti mereu un loc rezervat in sufletul meu).

Am lasat la sfarsit pe cineva. E o persoana careia, desi la inceput nu i-am acordat nici o sansa, a crezut ca mai exista in mine si altceva decat o javra, ca mai exista o farama de suflet. Si a avut dreptate! Peste ce a gasit a pus putina sinceritate, putina dragoste si, cel mai important, zic eu, o bucata destul de mare din sufletul ei!

Iti multumesc ca esti langa mine, iti multumesc pentru increderea ce mi-o acorzi, iti multumesc ca zambesti!

Mahmur de iubire

2008-08-03T04:49:00.000+03:00

Ma strecor ca o umbra
Pe nisipul luminat de felinare.
Din suflet mi se scurg
Lacrimi pline de venin.
Nu mai am inima curata,
Si doar dispret iti mai pot oferi.
Talentul meu innascut de a zambi
Se preface acum in grimasa.
Pe masa murdara de amintiri
Paharele au varsat ultimul regret.
Du-te cu betia cu care ai venit!
M-am saturat sa fiu mahmur de iubire!

Dor de duca

2008-07-27T00:45:00.000+03:00

Nu stiu cati dintre voi au habar de locul asta. Probabil ca nu multi. Probabil ca si mai putini o sa cititi cescriu eu aici. Oricum nu conteaza. Cred ca tot ce vreau e sa pun pe "hartie" unele chestii din sufletul meu.

Locul asta e special, e magic. Poate exagerez cand spun asta, dar eu asa il simt. Probabil ca daca l-ati vedea, daca a-ti apuca sa va bucurati cinci minute de el, m-ati intelege si mai bine.

Si totusi... Cred ca am gasit locul asta acum vreo 15 ani. Eram un pusti. Nu stiam mare lucru de filozofie, de sentimente, de prietenie. Lucrurile erau simple pentru mine atunci: uram scoala, prietenii mei erau aceeasi, iar sentimentele se rezuma la a-mi iubi familia si a ura copii care aveau jucari mai faine decat ale mele.

Revenind mereu in acest loc, aproape an de an, am inceput sa-mi dau seama ce si cum cu lumea asta. Incet, incet am reusit sa inteleg ce inseamna o prietenie, m-am auto-initiat in tainele filozofiei(intorcand pe toate fetele problemele care ma framantau), am reusit intr-o anume masura ce si cum cu dragostea asta.

Locul asta e magic. Locul asta are ceva. Are copaci, are o apa, are pasari si animale. Ai spune ca e ca oricare alt loc frumos din tara asta mare. Dar eu zic ca nu e asa. Mai e ceva acolo. Locul asta are sentiment. Locul asta ma simte de fiecare data cand vin. Ma simte si se schimba odata cu mine. Ma completeaza.

Ar mai trebui sa detaliez, dar nu mai simt nevoia. Stiu doar ca o sa fiu iarasi acolo foarte curand. Eu si locul acela. Va astept si pe voi.

Time to sit back

2008-07-27T00:42:00.000+03:00

Tango de cuvinte

2008-07-26T21:30:00.000+03:00

Ploua
Cu rosu titian.
Trotuare ude
Cu lacrimi de felinar.
Oameni pe strada,
Si-n ochii mei
Lacrimi.
Soare
In apusul dantesc.
Zgomot
Nefiresc de placut
In visele mele.
Atractie
La prima vedere.
Ca doi asteroizi
Pierduti.
Explodezi de durere
In mine.

Nu intelegi

2008-06-02T00:28:00.000+03:00

SHOOT ME AGAIN
I won't go away
Right here I'll stay
Stand silent in flames
Stand tall 'till it fades
Shoot me again
I ain't dead yet
Shoot me again
All the shots I take
I spit back at you
All the shit you fake
Comes back to haunt you
All the shots
All the shots I take
What difference did I make?
All the shots I take
I spit back at you
I won't go away, with a bullet in my back
Right here I'll stay, with a bullet in my back
Shoot me
Take a shot
I'll stand on my own, with a bullet in my back
I'm stranded and sold, with a bullet in my back
I bite my tongue
Trying not to shoot back
No compromise
My Heart won't pump the other way
Wake the sleeping giant
Wake the beast
Wake the sleeping dog
No, let him sleep

Words and Music by James Hetfield, Lars Ulrich,
Kirk Hammett, and Bob Rock
Copyright © 2003 Creeping Death Music (ASCAP)
and EMI Blackwood Music, INC./Mahina Hoku Publishing
International Copyright Secured
All Rights Reserved

Simt

2008-06-01T00:11:00.000+03:00

Aseara ti-am simtit sufletul.
Era speriat.
Aseara ti-am simtit lacrima.
Era fierbinte.
Aseara ti-am simtit inima.
Era sfioasa.
Aseara te-am simtit aproape.
Erai curata.

Aforisme

2008-05-24T18:48:00.000+03:00

Ajuns la o varsta, am inceput sa folosesc diferite expresii in limbajul meu de zi cu zi. Iata cateva:

*Si in mijlocul oceanului se poate muri de sete.
*In functie de valoare, ideile pot fi efemere sau matusalemice.
*Grandomania seamana cu o statuie a lui Zeus sculptata in lut.
*Uneori, a nu avea ceva poate fi un motiv de bucurie.
*Dragostea este o conditie esentiala a conditiei umane.
*Femeia ideala nu este cea langa care ai putea fi fericit, ci aceea fara de care nu poti sa traiesti.
*Nu lua cu forta ceea ce poti obtine prin dragoste.
*Termenul de garantie al faptelor bune nu expira niciodata.
*Ca sa dai in gropi nu-i nevoie sa-ti iei elan.
*Nici ingerii nu sunt scutiti de a gandi diabolic.
*Nimeni n-a devenit atlet fugind de propria-i constiinta.
*Nu pune pariu cu hazardul! S-ar putea sa castigi.
*Uneori, pentru a fi fericit, trebuie sa inventezi fericirea.

Dorinta

2008-05-24T18:45:00.001+03:00

Te strig in noapte,
Te chem in zori
Cu primul rasarit
De soare.

Te strang la piept,
Te simt vibrand
Cu inima ce bate
De bucurie.

Te chem mereu,
Te vreau alaturi
Cu fiecare clipa
Ce a trecut.

Fara zambet

2008-05-24T18:41:00.000+03:00

Fara zambet te-am cunoscut
Si, desi nu zambeai, mi-ai placut!
Undeva, in inima mea, a tresarit ceva...
Ce? - m-ai putea intreba!
Nu stiu! Dar stiu ca asa,
Fara zambet, te vreau a mea!
De ce? Pentru ca privirea ta
Spunea mai mult decat
Vroiam eu sa aud...
Fara zambet te-am cunoscut
Si, desi nu zambeai, mi-ai placut!

Fum

2008-05-24T18:29:00.000+03:00

Prin fum de tigare
Privirea-ti zaresc!
Ochii tai spun multe...
Si uneori ghicesc
In zambetul ochilor tai
Tot ce gandesti!
Spui atat de multe din priviri,
Incat vorbele sunt inutile...
Fumul se inalta alene
Si noi conversam din priviri
Pe anumite teme...

Santinela

2008-05-24T18:24:00.000+03:00

In arsita noptii
Se aude un zgomot.
Sunetul pasilor
E sigur si apasat.
Din intuneric apare,
Purtand pe spate un automat,
Santinela.
Are gatlejul uscat,
Nici sa vorbeasca nu mai poate.
Ar bea putina apa,
Dar bidonul lui e gol.
Co ochii incordati
Incearca sa invinga bezna
Acestei nopti de vara.
In arsita noptii
Se aude un zgomot.
Sunetul pasilor
E sigur si apasat.
In intuneric dispare,
Purtand pe spate un automat,
Santinela.

Vremea mea

2008-05-24T18:18:00.000+03:00

A venit vremea!
Sufletul ingenuncheaza
In fata palosului.
Inima bate mai repede,
Mai tare, mai clar.
A sosit clipa clipelor,
Atunci cand ultima secunda
Este o eternitate.
Ar mai fi multe de facut,
Mii de lucruri marunte,
Dar importante intr-un fel.
Sa plangi? Sa razi?
Ce atitudine o sa adopti?
In noaptea asta scurta
E vremea mea!