Dependenta - Ziua 3 - Astazi si ingerii plang

Astazi am ratat startul zilei. Am avut planuri, am vrut sa fac ceva sa uit de dependenta mea. Si am uitat, dar nu in modul in care as fi vrut eu. Astazi am aflat ca si ingerii plang. Plang lacrimi sarate si amare. Plang din tot sufletul. Astazi a plans Marchizul. Cel mai bun si mai tare dintre noi a plans.

Imi dau seama ca simpla mea dependenta nu se poate compara cu un inger care isi pierde aripile. Incerc sa-mi imaginez durerea care poate fi simtita de un inger al carui aripi refuza sa-l mai ridice la cer. Nu cred ca lipsa drogului meu, si durerea pe care o simt eu, poate fi comparata cu ceea ce simte el acum.

Incerc sa nu simt nimic, incerc sa par mult mai tare decat sunt, cred ca incerc sa iau locul ingerului. Nu pot! N-o sa pot niciodata. Nimeni n-o sa poate sa-i ia locul.

Multi ingeri au venit sa-l vada. Multi sufera alaturi de el, dar nici unul nu poate intelege pe deplin durerea lui. Cred ca toti ne dorim din toata inima sa-l vedem zburand, sa-l vedem acolo sus pe piedestalul lui de nori.

Astazi si ingerii plang! Si noi cu ei!

Dependenta - Ziua 1 si 2

Ziua 1

M-am trezit cu o durere de cap destul de incomoda. In camera domnea dezordinea: haine, resturi de mancare, pachete goale de tigari, cani murdare de cafea, sticle de vine desfacute care emanau un iz acru. Privelistea nu ma mai deranja. Devenisem imun la asa ceva, dar nu eram obisnuit sa ma trezesc fara lucrul care ma punea pe picioare si care ma tinea pe linia de plutire in fiecare zi.

Am plecat de acasa in speranta ca voi reusi sa uit. Ma gandeam ca se poate si fara, trebuia sa se poata si fara! Vreamea de afara nu era tocmai perfecta. O ninsoare incapatanata pusese stapanire pe oras. Multa zapada, multe balti, soferi si pietoni nervosi. M-am urcat in primul autobuz care mergea catre centru. am colindat o buna bucata de vreme orasul in cautarea unui loc unde as putea sa beau o cafea tare si ieftina si intr-o companie care sa nu-mi deranjeze gandurile.

Stau de o jumatate de ora si sorb din cafea. Tigarea arde incet in scrumiera. Pe televizorul din bar ruleaza un film. Incerc sa prind ceva din ceea ce vad, dar gandul imi este in alta parte. E abia prima zi fara ceea ce-mi trebuie. Nu stiu ce o sa fac.

Sper ca ziua de maine sa fie mai buna sau macar mai simpla.

Ziua 2




Am cea mai enervanta sonerie folosita vreodata ca alarma la un telefon mobil. Trebuie sa ma trezesc sa merg la lucru. Stau pe marginea patului si privesc in gol. Aceeasi priveliste dezolanta ca si ieri.

Ma simt apasat de o apatie ciudata. Ma spal pe fata cu apa rece cu speranta de a ma energiza. Nu reusesc. Simt ca o sa fie o zi grea. Pana si zgomotul facut de spalatul pe dinti ma scoate din sarite. Plec in graba de acasa cu gandul la singurul lucru care ma poate aduce pe linia de plutire, care ma poate face fericit.

Grupul de elita al contabilelor, grup pe care-l intalnesc in fiecare dimineata in autobuz, e foarte tacut. Parca simt si ele ca vorbele lor fara rost ma pot enerva mai mult decat o fac de obicei. Sunt un recipient sub presiune. Pot exploda in orice clipa, la orice vorba sau gest..

E clar! Nu pot rezista foarte mult fara... Inca mai incerc sa ma mint, sa-mi spun ca mai sunt si alte lucruri in viata care pot umple golul! Stiu ca nu e asa! Nu mai pot continua asa, nu mai pot sa ma mint! Recunosc, in primul rand fata de mine, ca sunt dependent!

Visul meu

Am visat ca eram la mare.

Am visat mirosul sarat al brizei.

Am visat nisipul fierbinte sub talpile mele.

Am visat ca te tineam de mana si ne uitam la valurile inspumate.

Am visat ca am adormit amandoi pe plaja.

Am visat in acelasi vis... In visul meu.

Si daca dragoste nu, nimic nu e

Si, cum era de asteptat, a facut-o! I-a dat inelul, a cerut-o sa-i fie alaturi pe veci! A fost o seara frumoasa, pe care au ales sa o imparta cu noi!

Eu personal stiam de cateva zile de marele pas. Am contribuit putin si eu la reusita acelei seri speciale. De atunci ma tot gandesc la acest lucru: la importanta lui, la semnificatie, la implicatiile si angajamentele care vin odata cu el!

Si daca dragoste nu e, nimic nu e(vorba cantecului). Si asa e! Ma uit in ograda mea cand spun asta: fara dragoste n-as fi inteles multe lucruri despre cea de langa mine, fara dragostea ei n-as fi omul care sunt azi, fara dragostea noastra n-am fi logoditi astazi.

Si cu toata dragostea noastra, eu inca ma gandesc! Ma gandesc ca nu pot sa o cer. Simt ca vreau, dar mai e cale lunga pana la acel moment. Nu sunt inca pregatit pentru toate acele implicatii si obligatii. Nu pot sa-i ofer tot ce vrea ea, si nu pot nici pe departe sa-i ofer tot ce vreau eu! Si asta e cel mai important pentru mine.

Sigur va intrebati de unde stiu ca e dragoste si nu altceva. Si eu m-am intrebat! Raspunsul e simplu: stiu ca e dragoste pentru ca dimineata ii caut privirea si atingerea, iar noaptea adorm greu pentru ca nu-i simt respiratia pe pieptul meu! Nu e o senzatie placuta, dar totusi v-o doresc, pentru ca atunci veti sti ca sunteti indragostiti!

Ma gandeam sa va povestesc cum am ajuns aici, dar n-o sa fac asta pentru ca multi dintre voi au mai auzit povesti asemanatoare. In schimb o sa va spun la ce concluzie am ajuns amandoi dupa acea seara. Ne-am dat seama ca nici unul dintre noi nu e pregatit pentru un pas atat de mare. Nu suntem inca dispusi sa renuntam, desi tanjim unul dupa altul cat e ziua de lunga, la coltisorul nostru de singuratate.

Oricum, viata merge inainte. Amandoi vrem sa fim in pas cu ea, nu vrem sa ne lasam dusi de val. Spun asta pentru ca sunt adeptul idei ca omul isi face norocul cu mana lui. Si mai spun o chestie, oarecum filozofica, pentru cei mai pesimisti: "E mai bine sa fi iubit si sa fi suferit, decat sa nu fi iubit niciodata!" - in baza acestei zicale iubesc si ma las iubit! Acum e randul vostru!

Prieteni vechi cu aroma de cafea

Astazi m-am trezit tarziu. Pe la amiaza. Aseara a fost frumos: karaoke, bere, multe poze haioase, lume buna si atmosfera placuta.

De ceva timp frecventez un local care imi ofera acelasi sentiment pe care il descoperisem acum cativa ani in alta parte. Ceea ce va voi povesti acum nu e tocmai stilul meu, dar m-am obisnuit sa scriu despre ceea ce-mi place, despre ceea ce simt, despre tot ce ma inconjoara si ma influenteaza.

Locul asta are ceva! Nu stiu ce anume. Fetele zambitoare care ma intampina, amestecul oarecum placut-ciudat de oameni pe care l-am descoperit acolo, muzica buna(care nu e de un gen anume). Ma simt altfel cand intru acolo. Indiferent de ora la care cobor acele scari inguste, simt cum te invaluie un sentiment placut. Chelnerul stie aproape mereu ceea ce vreau(greseste cand am eu chef de ceva nou, de o schimbare). E locul in care pot sa stau singur la masa si sa-mi beau cafeau de dimineata, locul in care prietenii mei isi beau ceaiul de zi cu zi, e locul in care barmanul are mereu chef sa te asculte si sa schimbe o vorba cu tine. Daca e vorba de un loc in care vreau sa ma simt bine, indiferent de companie, e locul care imi vine prima data in minte.

E locul in care nu ma stiu toti, dar ma simt si ma primesc ca pe unul de-al lor. Toate cele de mai sus le-am scris l-a o masa din Old Friends(cred ca numele spune tot). Acolo am gasit ceea ce am cautat, si cautat nu cred ca e cel mai potrivit cuvant, pentru ca nu am intrat in foarte multe baruri ca sa gasesc ceva, dar cand descoperi un loc de genul asta, stii de fapt ca tot timpul ai cautat ceva. Ceva familiar, ceva suflet, ceva special.

Va astept aici, poate stam la o cafea intr-o dimineata, poate bem o bere si fredonam melodiile de la karaoke. Unii dintre voi ma vor recunoaste, unii ma vor confunda, si cei mai multi dintre voi nu vor sti niciodata cine sunt. Nu conteaza, pentru ca veti fi vrajiti de atmosfera, de persoane, de loc.

Lasati cainii sa vina la mine

Imi plac cainii. Imi place si de mine, pentru ca sunt un caine dupa zodie. Imi plac toti: mici, mari, creti, cu parul lins, scurt, lung, prostuti, agili, tacuti, scandalagii, etc. Nu pot spune acelasi lucru despre oameni. Pentru ca unii dintre ei sunt prea "caini".

Il cunosc pe Ahon de cativa ani. Habar nu am ce rasa e si cati ani are. E un caine omenos(aluzie clara la cainii de mai sus). E negru, latos si ii e mereu sete. Nu face galagie si poate sa ramana asezat intr-un singur loc pana isi bea Calin toate berile. Stie unde e acasa si stie cine e om si cine e caine, indiferent de rasa din care face parte.

Acum cateva zile Ahon s-a ratacit in urbea noastra draga. Probabil a ramas peste noapte la catelusii din centru. Cui nu-i place sa colinde noaptea strazile frumos luminate, sa stea asezat sub o banca la un os si o punga cu ketchup de la fast-food-ul din colt. Nu cred ca a murit de sete pentru ca mormanul de zapada din piateta se topeste incet dar sigur. Pana la urma toate astea au fost o aventura, o iesire scurta din cotidian. Toti facem asta, indiferent daca suntem oameni sau caini.

Oricum, zilele astea au trecut destul de greu pentru Calin si pentru cei ce-l cunosc pe Ahon. Au cautat cu toti in fiecare coltisor, tomberon, fast-food, dupa fiecare copac. Ieri au pus pe stalpii de pe centru poze cu Ahon. Poate le vedea el, poate le vedeau cei ce l-au vazut. Poate, poate Ahon se va intoarce acasa. 

Ahon s-a intors azi acasa. Nu l-am vazut nici pe el nici pe Calin, dar sunt sigur ca sunt amandoi foarte fericiti. 

Ce vroiam defapt sa va spun e ca mandra noastra politie comunitara nu te lasa sa-ti cauti cainele prin metoda cea mai la indemana pentru omul de rand: sa lipesti o poza cu animalul iubit sub care ii rogi pe cei cu inima sa te anunte daca l-au vazut. Te mangaie cu o vorba buna, iti spun ca si ei au caini acasa si te lasa sa pui in continuare acele afise(care nu cred ca deranjeaza pe nimeni). La o jumatate de ora dupa acea discutie cu acei politisti comunitari, pe cand se intorcea acasa a vazut ca toate afisele lui au fost dezlipite. Ma intreb: cum poate un "caine" sa aiba un animal de companie?

Ma rog sa nu va pierdeti niciodata animalul iubit sau daca se intampla, sa revina acasa. Pentru ca cei ce ar trebui sa ne faca viata mai buna si mai sigura nu ne lasa, si in mod cert nu ne ajuta!

Imaginatie

Tic... tac... Tic... tac... Tic... tac... Tic! A saptea secunda n-a mai venit. Nici a opta, nici a noua, nici celalalte de dupa. Totul s-a oprit. Nimic nu mai misca, nici o adiere, nici un sunet. Nu e moarte, dar nu e nici viata. Cred ca am ramas blocat in clipa dintre doua secunde.

Supradoza de vise n-a fost cea mai buna idee. Incerc sa-mi dau seama daca insomniile erau chiar asa de greu de suportat incat sa recurg la acest tratament de ultima generatie.

Mi-au promis ca timpul se va opri. Nu m-au mintit, doar ca eu aveam alta idee despre asta. Acum sufar de o insomnie care va dura exact cat distanta dintre cele doua secunde. Dar timpul s-a oprit! Cum voi putea sa masor... Nu pot! Nu mai am ce sa masor.

Am cumpart un medicament pentru insomniile care m-au facut sa simt ca n-am mai dormit de o eternitate, dar in schimb am primit chiar eternitatea. Si nici asta nu ma multumeste, nici eternitatea nu e ceea ce mi-am imaginat.

Nimic din tot ce mi-am imaginat pana acum nu s-a asemanat cu realitatea. Am avut mereu parte de altceva: opusul sau, mai rau, chiar situatii neimaginate de nimeni. Cred ca sistemul meu de valori a fost structurat gresit de la bun inceput. Oare cine mi-ar face o gluma atat de nesarata? Tind sa cred ca multe din deciziile importante din viata mea au fost proaste, gresite sau total aiurea, tocmai din cauza imaginatiei mele!

...tac... Tic... tac... Tic... tac... Clipa dintre secunde s-a terminat!? Timpul poate fi iarsi masurat! Pot sa aud ticaitul ceasului, simt adierea vantului, lumea din jurul meu se misca! In sfarsit pot sa... E intuneric! Si nu pot sa deschid ochii! De ce nu pot sa deschid ochii?

Mda... Citisem pe prospect ceva de efectele secundare. Parca era vorba de somnolenta... Stiu! Era vorba de somnul vesnic!

Oare cat dureaza vesnicia?

Cercul nimicului

Ma uit in jurul meu. Nimic! Nimic nou...
Cu ea langa mine ma simt intreg, implinit, fericit, cu pofta de viata, viu! In rest... Nimic!

Nimicul din jurul meu ma plictiseste. Nu gasesc ceva atragator, ceva care sa-mi ofere un impuls. Discutiile de bar ma plictisesc. Oamenii pe care ii vad zi de zi ma plictisesc. Caut o scapare din monotonia care ma acapareaza. Simt ca devin blazat, prea sarcastic si acid. Imi vad in oglinda chipul posomorat si plictisit. Nu-mi place de mine.

O astept sa vina. Sa-mi mangaie fruntea si sa ma sarute. Puterea ei de a ma asculta in fiecare zi imi da putere sa o ascult si eu pe ea. In mod ciudat, ne incarcam cu energie ascultandu-ne problemele. In rest nimic.

Am privit monitorul calculatorului aproape sapte ore. Imaginile se derulau in fata mea fara nici o logica. Eram pierdut intr-o reverie ciudata. Oricum, nu in sensul pe care ni-l explica dictionarul. Sau era autocritica?

In tot acest timp, am revenit de multe ori la ea. Un somn fara vise, greu, obositor. Fraze fara sens subtitrate de alte fraze fara sens. Versurile de acum cativa ani nu mai au logica, nu-si mai au rostul. Apa nu mai are gustul insipid de apa, iar alcoolul nu mai reuseste sa-si faca efectul. Bacus nu ar fi mandru de mine. Nimic nou! Nimic...

Accept diminetile fara prea mult entuziasm. Accept cele 24 de ore fara nici un sentiment. Nici tristete, nici bucurie. Nici vorba de ura sau dragoste pentru viata. Nimic!

Nu vreau o bucata din viata!
Iau in suflet
Multe franturi din oameni,
Iar ei nici nu observa
Ca au sufletul pustiu!

Promisiunile gandite acum multi ani zac, neimplinite, in cele mai ascunse sertare ale mintii. Ideile de glorie sunt expuse in vitrina imaginatiei, dar sunt prafuite si imbatranite. Ma uit in jurul meu, ma uit in mine. Nimic.

Doar ea. Noua si proaspata ca roua diminetilor de vara. O clespsidra care a fost intoarsa pentru prima data - fiecare bob de nisip e nou, chiar inedit. Cercul nimicului. Incepe la ea si se termina la ea. Incepe bine si se termina bine. Te gandesti la punctul de plecare si la cel de sosire. Experienta acumulata parcurgand zilnic cercul pune in valoare capetele, care sunt unul si acelasi.

Ea...

~

Lasa viata sa-si urmeze cursul, s-ar putea sa te surprinda. Proverb

Ignoranta revoltata vs Revolta ignorantei

Astazi l-am citit pe Minulescu! Prima data! Tot astazi mi-am dat seama ca sunt ignorant! Tot prima data! Astazi mi-am dat seama ca-l urasc pe Minulescu! Pentru ca sunt ignorant! Il urasc pentru ca-l cunosc fara sa-l fi cunoscut, il urasc pentru ca ma cunoaste fara sa ma fi cunoscut!

Am citit vreo 100(una suta) din scrierile lui. Am decimat paginile cu rasuflarea taiata. Nu stiu ce as putea sa ma zic!? Cred ca ar fi cazul sa ma pun singur la colt si sa ma autoflagelez, dar mi-e teama ca nici aceasta metoda n-ar diminua cu nimic dulcea ignoranta in care ma balacesc de ceva vreme!

~

ROMANTA POLICROMA

Ion Minulescu

Nu-i cer nimic...
Si totusi, daca-ar vrea -
O, daca-ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer inca!
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat in stanca.
Nu-i cer nimic...
Dar daca-ar fi sa-i cer
Ce-as vrea sa am si ce-ar putea sa-mi dea,
As picura-ntr-o cupa cu eter
Morfina
Si i-as cere-apoi asa:

Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da,
Da-mi calmul blond al soarelui polar,
Da-mi primul crepuscul pe Golgota
Si primul armistitiu planetar.

Da-mi paradoxul frumusetii tale,
Da-mi prorocirea viselor rebele,
Da-mi resemnarea strofelor banale
Si controversa versurilor mele.

Da-mi A.B.C. al vietii subterane,
Da-mi simfonia flautelor mute,
Da-mi talmacirea buzelor profane
Si rebusul icoanelor tacute.

Da-mi pretul primei victime-a femeii,
Da-mi simbolul opalului si-agatei,
Da-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Si tusea-n fa minor a Traviatei.

Da-mi Spleen-ul calatorilor pe apa,
Da-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Da-mi gravitatea mortilor spre groapa
Si comicul funebrului convoi.

Da-mi tot ce-n prima clipa risipesti,
Si tot ce-n clipa ultima aduni.
Da-mi fastul siluetelor regesti
Si perspectiva casei de nebuni...

Nu-i cer nimic.
Si totusi, daca-ar vrea -
O, daca-ar vrea sa-mi de ce nu-i cer inca! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat in stanca.

...sau... viata la superlativ!?

Intr-adevar! Viata e, uneori, la superlativ! Dar nu si acum! De ce oare? Simti ca te invarti in jurul cozii fara sa realizezi nimic? Nu mai simti mirosul sarat al marii? "Carpe diem" te lasa rece, desi tu te bateai cu pumnul in biept ca asta e legea ta?

Baiete, asta nu e viata ta! Te joci teatru si, crede-ma, nu te prinde bine rolul! O sa ajungi canarul celor de la Colibri! Incearca sa zbori cat timp lacatul nu e pus pe usa...

Asta e teatru sau... viata la superlativ!?