Cu respect va salut! Am lipsit o perioada, dar cu motive bine intemeiate: s-a incheiat o etapa din viata mea! Si ca orice lenes care se respecta, atunci cand termin ceva, iau o pauza. Probabil ca multi dintre voi(ma refer la cei apropiati) stiu despre ce etapa este vorba. Iar pentru voi, cei care nu stiti, o sa va edific. Am renuntat la ArtCafe!
Si ca sa nu va lansati in bauieli, suspiciuni si zvonuri, o sa aflati, intr-o oarecare masura, exact din gura lupului de ce am ales sa fac asta.
Nu, nu m-am certat cu nimeni. Nu, nu mai am de gand sa ma intorc in ArtCafe, cel putin nu in calitate de angajat. Da, sunt suparat. Sunt suparat pe multe dintre situatiile care s-au creat acolo, pe multi dintre oamenii de acolo. Stau si ma intreb daca boemia nu cere un pret prea scump: un nivel de stres nejustificat.
Nu va asteptati sa dau nume. N-o s-o fac! Pot doar sa ii descriu, sa intelegeti de ce sunt suparat pe ei. Sa intelegeti macar o partea din supararea care m-a facut sa fac aceasta alegere.
Singura persoana careia i-am respectat deciziile si careia i-am "tinut" spatele mai, mult decat ar fi facut-o altcineva, se descria acum cateva zile ca fiind un "supravietuitor". Respect parerea fiecarui om despre el, dar cand lucrezi intr-un domeniu ca acesta(barurile, cafenelele si cluburile sunt inimile nevazute ale unui oras care pompeaza sange in viata sociala si o mentin in viata) trebuie sa fi mai mult decat un supravietuitor. Pentru mine ArtCafe nu inseamna deloc supravietuire. Lupta, descoperire, deschis la nou, inovator, conservator daca vreti(alegeti voi care credeti ca se potriveste cel mai bine), dar nu supravietuitor!
Multi dintre artistii rezidenti ai localului au devenit blazati. Multi spun ca viata culturala din Sibiu e moarta. Mai sa fie! Nu pot sa le inteleg aceasta afirmatie. Nu pot! Eu am avut o expozitie, am avut momentul meu de glorie, si pot sa va spun cu mana pe inima ca acel unic si minunat moment creaza dependenta. Ma lupt ca un nebun sa mai am parte de acea clipa magica si ei spun ca nu se poate. Eu sunt un nimeni si am reusit, voi care aveti un nume si care aveti scoli si institute si maestri care v-au indrumat, de ce nu puteti? De ce nu mai vreti sa gustati din singura sursa de ambrozie care ne e disponibila noua, muritorilor?
ArtCafe-ul crea acum o vreme dependente! Pentru mine au fost sahul, cafeaua si muzica buna. Mai apoi si apropierea de arta, dar intr-un mod foarte informal. Pentru altii a fost doar arta, in forma ei cea mai pura, luata direct de la sursa. Altii s-au indragostit de jazz-ul bun cu aroma de cafea si mai buna. In ultimul timp insa, dependetele au ajuns sa fie de alta sorginte: barfa, relatii de prietenie bazate pe anumite interese, ura care putea fi exprimata liber in sigurul loc care incuraja pana odinioara discutiile libere.
Si inca un lucru, mai mult o intrebare: sunt artistii(sau iubitorii de arta) creduli? Intreb pentru ca nu reusesc sa-mi dau seama. In toata jungla descrisa mai sus exista si cativa oameni care ies in evidenta, care se definesc prin prizma caracterului lor si nu a locului pe care il frecventeaza. Sunt oamenii buni, artisti care isi expun sufletul si ideiile in arta lor, dar care nu pot sa vada ca in spatele unui zambet si a unei amabilitati excesive se ascund interese, invidie, ura si subiecte de barfa?
Inchei aici. Mergeti, experimentati si apoi comentati!
Sibiu. Orasul meu. Imi iubesc orasul. Il redescopar in fiecare zi. Il vad mereu cu alti ochi, mereu schimbat, mereu nou, dar mereu acelasi. Acum cativa ani am facut un experiment: am privit orasul prin obiectivul unui aparat foto. Am descoperit o alta lume. Indiferent daca alegi sa-l vezi in culori, alb-negru sau sepia, descoperi o alta lume, un alt punct de vedere aspura lucrurilor. Poti spune ca realitatea se modifica.
Si totusi, Adi a avut curajul sa se joace cu acest vis, sa-l intoarca pe toate fetele, sa-l coloreze, sa-l remodeleze, sa-l aranjeze asa cum sufletul lui a crezut ca ar trebui sa fie un vis. Visul lui despre un oras.
