Dialoguri imaginare

-De ce ai făcut-o?
-Sincer să fiu... Nu ştiu... Aş putea zice că eram beat... că eram gelos... că vroiam să demonstrez ceva... Sau poate chiar ce ţi-am spus ţie atunci, când ai fugit afară după mine... că era doar o glumă.
-Dar nu te-ai gândit la consecinţe, la ce o să zică lumea despre tine?
-Nu!
-De ce?
-Pentru că atunci nu-mi mai păsa! Pentru că nu-mi mai pasă! Mă rog, îmi pasă ce zice lumea despre mine, dar nu cei de acolo. Pe foarte puţini dintrei ei îi mai consider oameni. Restul sunt doar nişte persoane pe care le cunosc, fără prea mare importanţă pentru mine.
-Dar mulţi dintre ei te-au ajutat...
-Da, ştiu, dar când pun în balanţă... parcă se anulează totul, ba chiar înclină mai mult în partea cealaltă...
-M-am gândit zilele astea la tine.
-Ştiu. Am văzut. Eu m-am gândit mereu... Aşteptam oarecum ziua asta.
-De ce n-ai dat nici un semn?
-De ce? Hmm... Cred că aşteptam să treacă perioada asta, să treacă ura, să treacă ceva...
-Şi? A trecut?
-Da... Nu... Nu stiu... Încă nu ştiu...
-Încă mai suferi?
-E aşa de evident?
-Sincer... Da! M-am gândit la o chestie pe care ai spus-o cu ceva timp în urmă. Chestia despre scânteia din ochii tăi.
-Aşa... Şi?
-Încă o mai ai... Dar nu mai e la fel de strălucitoare ca atunci...
-Mersi... Cred!
-...
-Mai luăm o cafea?
-Mi-ai lipsit...
-...
-Hai să mai luăm o cafea!

~

Dialoguri imaginare. Episodul 4. Pentru G.

Mi-e dor de copilarie

E tarziu... Si ma gandeam... Sora mea are dreptate! Mi-e dor de copilarie! Mi-e tare dor! Mi-e dor de ce am fost si nu mai sunt, mi-e dor de ce vroiam sa fiu si n-am ajuns. Mi-e dor de mine cand veneam in casa murdar din cap pana-n picioare(la propriu - am cazut odata intr-o balta cu noroi, aratam ca monstrul din mlastina), mi-e dor sa ma julesc si sa strig cat ma tin plamanii: "Nu mai plang, m-am facut mare si nu ma mai doare". Mi-e dor sa merg la furat de struguri.

Mi-e dor de mine... cel de atunci!

Fără

Târziu în noapte
Îţi bat în geam...
Nu cu speranţă,
Nu cu zâmbet!
Doar ura străluceşte-n ochi,
Iar râsetul sinistru te-nfioară.
Sunt eu trecutul tău,
Trecutul care te doboară.
Sunt umbra care-n miezul nopţii
Te face să-ntorci capul,
Sunt visul de vară
Care s-a întors coşmar.
Încerci să lupţi în felul tău,
Dar n-ai scăpare.
Ca Dorian Gray încerci
Într-un portret să mă închizi,
S-arunci în el tot ce e rău în tine,
Tot ce e bun în mine...
Caută-mă în fiecare umbră
În care n-o să fiu,
În fiecare adiere de vânt
Care-ţi şopteşte-n miez de noapte...
Voi fi acolo,
Acolo unde nu te-aştepţi.
Privind din umbră,
Zâmbind la fiecare pas greşit,
La fiecare deja-vu
Sau sentiment “refolosit”...
Voi fi acolo!

Negativista

Da bă! E negativistă! Fata asta e negativistă la cel mai profund nivel al simţurilor ei. Hai să-ţi spun de unde ştiu.

Acum vreo câteva zile am petrecut şi noi o noapte mai romantică. Am stat acasă, am ascultat nişte muzică, am povestit. Şi cum e normal, lucrurile au "degenerat", ca să zic aşa. Au degenerat într-o manieră plăcută pentru amândoi.

Sărutări fierbinţi, mângâieri suave, vorbe şoptite la ureche. Chestii romantice, dacă mă înţelegi. Frumos dom'le, ce mai, ca-ntr-o poveste. Apoi, degenerarea asta a degenerat şi mai tare.

Zburau hainele de pe noi ca fulgii de nea dintr-un basm S.F. Ş-apoi am început. Eu, că deh, eram masculul alfa în toată povestea asta. Dă-i şi pe aici, aşa de încălzire, hai să facem aşa că ştiu că-ţi place, stai aşa ca să te simt mai bine. Chestii normale, dacă mă înţelegi.

Şi tot învârtindu-ne şi rotindu-ne şi schimbând poziţiile ca şosetele într-o zi de vară, fata ajunge la momentul acela. Şti tu, momentul ăla când ziua se înşorică cu noaptea(cacofonie de efect literar), când lupii urlă la luna, când ţi se mişcă bibelourile in vitrină, etc. Frumos moment.

Eu în capul meu ziceam: "Da frate, acuma vine! Da!". Când colo, ce-mi aud urechile!? Ea urla cât o ţineau plămânii "Nuuuu!". M-am speriat. Am zis că omor fata. Mă opresc şi o întreb "Eşti bine?". Şi ghici ce? Era bine. Unde mai pui că-i şi plăcea. Chiar îi plăcea. Doar că atunci când îi plăcea mai mult, urla şi mai tare "Nuuuu!"

Şi uite aşa, eu muncesc, mă spetesc, transpir ca un porc şi mă gândesc că "Da frate, acuma vine! Da!", şi ea "Nuuuu!". Şi cu cât eu sunt mai "Da!", cu atât ea e mai "Nu!".

Acum înţelegi de ce spun că e negativistă?

Sa zicem ca...

Să zicem că suntem în 2010. Nu mai zicem, că suntem în 2010. Să zicem că s-au scumpit ţigările. Nu mai zicem, că s-au scumpit! Să zicem că de azi mă las de fumat. Să zicem! Tocmai am stins ultima ţigare. Viitorul sună bine!

Acum mă gândesc la ce mă aşteaptă. Peste vreo oră o să mă apuce o poftă nebună să trag câteva fumuri. Apoi o să mă cert cu mine: "Du-te şi ia ţigări! Nu, că ai promis că te laşi! Da, dar e greu, şi oricum nu mă ceartă nimeni dăcă nu mă las!" - chestii generale, dacă mă înţelegeţi.

Zilele următoare o să fie criminale. Nervi nejustificaţi, draci cu toptanul, irascibilitate, şi încă vreo două-trei stări emoţionale de femeie la ciclu.

Până la urmă, îmi sunt dator să încerc măcar. Poate iese ceva. Sau poate nu. Vom vedea. Oricum o să vă ţin la curent.

Dincolo

Dincolo de mine
Mă regăsesc.
Dincolo de mine
Mă pierd.
Dincolo de mine
Sunt zâmbetele.
Dincolo de mine
Sunt lacrimile.
Dincolo de mine
O să vezi Soarele.
Dincolo de mine
Răsare Luna.
Dincolo de mine
Se naşte viaţa.
Dincolo de mine
Se stinge viaţa.
Dincolo de mine...